Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat Platforma Digitală a Gărzii Forestiere Naționale.
Noua platformă, prezentată de George Gârbacea, inspectorul general al Gărzii Forestiere Naționale, „reprezintă un instrument care permite monitorizarea unitară, aproape în timp real, a activității celor nouă gărzi forestiere și facilitează depunerea petițiilor și urmărirea stadiului acestora de către cetățeni”.
Diana Buzoianu, ministra interimară a mediului, apelor și pădurilor: „Cetățenii care depun sesizări nu mai aveau niciun instrument prin care să verifice stadiul soluționării petițiilor depuse, ce s-a întâmplat cu acestea. Noua platformă digitală rezolvă această problemă, oferind acces în timp real la stadiul controalelor. Ne dorim ca instituțiile să capete încrederea cetățenilor, demonstrând că lucrează în interesul lor și că orice efort de a semnala nereguli din teren are o finalitate clară și sancționabilă acolo unde legea este încălcată”
Totodată, ministra Diana Buzoianu, a prezentat rezultatele activității de inspecție și control desfășurate de gărzile forestiere de la începutul anului 2026. Reținem că „numărul verificărilor pe teren a crescut cu aproximativ 10% în primele șase luni ale anului 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025. De asemenea, volumul de masă lemnoasă tăiat care a fost valorificat fără acte în regulă a crescut exponențial: dacă în 2025, în primele șase luni ale anului, era de 2.800 de metri cubi, în 2026, pe aceeași perioadă, cu exact același număr de inspectori, cu aceleași instrumente, a sărit la 6.800 de metri cubi.
De asemenea, în 2025, prejudiciile identificate s-au ridicat la 1,34 milioane de lei (aproximativ 2.800 de metri cubi de lemn), iar în 2026 acestea au atins 3,85 milioane de lei, reprezentând peste 6.800 de metri cubi”.
Noua platformă lansată de Garda Forestieră Națională poate fi accesată în acest link: https://app.gfn.gov.ro/acasa .



