Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, doctor honoris causa al ASE

Date:

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, a primit titlul de doctor honoris causa al Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Ceremonia academică a fost deschisă de preşedintele Senatului ASE, prof. univ. dr. Pavel Năstase.

Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, a expus Laudatio, reliefând activitatea didactică şi de cercetare a profesorului Sorin Mihai Cîmpeanu, precum şi îndeplinirea unor înalte răspunderi, în calitate de rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, de preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, precum şi, în decursul anilor, de ministru al educaţiei naţionale şi de prim-ministru.

Felicitări şi aprecieri pentru activitatea academică şi ştiinţifică şi pentru trăsăturile umane deosebite au fost adresate de ministrul educaţiei naţionale, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.

În cuvântul de răspuns, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu a oferit o pledoarie pentru asumarea de către universităţi a unor mize mari, care să genereze un plus de responsabilitate. Totodată, a reliefat atenţia care trebuie acordată guvernanţei universitare, pe lângă afirmarea în direcţiile mereu invocate ale educaţiei şi cercetării. În anul centenarului Marii Uniri, profesorul Cîmpeanu a făcut apel la „unitate, responsabilitate, echilibru” în mediul academic.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...