Prezență academică românească la un prestigios eveniment interdisciplinar în Spania  

Date:

Evenimentul cultural-educațional BACK TO ORIGINS – DE VUELTA A NOS RAICES (ÎNAPOI LA ORIGINI), desfășurat la Vall d’Uixo, Castellon, Spania, având ca temă civilizația Egiptului antic, model și sursă de inspirație pentru lumea contemporană, a avut ca organizator pe doamna Adriana Godeanu-Metz, președintele ASOCIAȚIEI BERGA MOND – MARGENES CONCEPTO, invitată ca expert egiptolog din partea României fiind prof. univ. dr. Renata G. Tatomir, directorul Centrului pentru Studierea si Promovarea Egiptologiei, Orientului și Mediteranei de la Universitatea Hyperion.

Cu sublinierea că evenimentul, organizat în Auditoriul din Vall d’Uixo, (Edificio Culturala Leopoldo Penarroja), Castellon, Spania, a fost deschis de prof. univ. dr. Renata G. Tatomir, organizatorii ne prezintă o imagine de sinteză:

În prima parte, prof. univ. dr. Renata G. Tatomir a deschis evenimentul cu prelegerea THE LEGACY OF ANCIENT EGYPT (MOȘTENIREA EGIPTULUI ANTIC), fiind urmată de scurte intervenții ale altor două distinse specialist egiptolog, dr. Monica Marcos, arhitect și egiptolog (Polytechnic University of Madrid, Spain), despre ROLUL ȘI IMPORTANȚA FEMEILOR ÎN SOCIETATEA EGIPTEANĂ și prof. dr. Joanna Popielska-Grzybowska (Institute of Mediterannean and Oriental Cultures – Polish Academy of Science, Warsaw), despre TEXTELE PIRAMIDELOR, cele mai vechi scrieri din Egiptul antic. 

În finalul primei părți, doamna Adriana Godeanu-Metz a lansat cartea scrisă special pentru acest eveniment de către prof. univ. dr. Renata G. Tatomi, cu o prefață și un epilog de Adriana Godeanu-Metz, BACK TO ORIGINS: DISCOVERING & UNDERSTANDING THE ANCIENT EGYPTIAN WOMAN. STATUS, KNOWLEDGE, POWER * DE VUELTA A LOS ORÍGENES: EXPLORAR Y COMPRENDER LA FIGURA DE LA MUJER EN EL ANTIGUO EGIPTO. ESTADO, CONOCIMIENTO Y PODER, publicată la editurile I.U.I.T.C.S. Publishing House, Waterloo, Belgium și Universul Academic Publishing House, Bucharest, Romania, 2024. 

Prelegerile și lansarea de carte s-au bucurat de unanima apreciere a publicului. 

În a doua secțiune a evenimentului orchestra absolvenților Conservatorului din Vall d’Uixo a interpretat arii celebre din opere inspirate de civilizația Egiptului antic. 

Secțiunea finală a constat dintr-un defileu de modă cu creații influențate de moda vestimentară și simbolistica Egiptului antic, realizate de Capsula de Moda Margenes Concepto (creații ale Asociației Berga Mond din Denia, Alicante, design original de Noelia Olivarez (LIAVO DESIGN), și Sergio Popa (ByFeher Diseno), Valencia, El Tupe de Bea și colaborarea mL MeryLou Moda Curcular, Desde El verge, Alicante). 

Evenimentul a fost un uriaș succes și se va bucura de o continuare.

Mai multe aflați accesând link-ul Prof.univ.Renata Tatomir invitată de onoare la Festivalul Internațional „BACK TO ORIGINS” din Castellon Spania | Biroul de Presă al Universităţii Hyperion din Bucureşti

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)