Patronatul Investitorilor Autohtoni (Piarom) și Ziarul financiar au prezentat ediţia a IV-a a studiului privind capitalul privat românesc. Lucrarea vizează anul 2017 şi perioada 2014-2017. În ultimii patru ani ponderea în economie a companiilor cu capital privat românesc a scăzut de la 47% la 45%, în timp ce ponderea companiilor străine a crescut de la 49% la 51%. Mărirea decalajului este explicată prin „creșterea mai rapidă a cifrei de afaceri a companiilor cu capital străin”. Cumulat, companiile cu capital privat românesc împreună cu cele cu capital străin au avut o pondere de 96% din economia românească, iar cele de stat au reprezentat 4%. Cifra de afaceri totală a companiilor din România în 2017 a fost de 1.359 miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent. Astfel, studiul consideră 2017 ca fiind „cel mai bun an istoric pentru România, pentru companiile înregistrate local”.
Lucrarea arată că „firmele cu capital privat românesc au prezentat în toți cei patru ani o profitabilitate dublă sau triplă față de firmele străine, la o productivitate la jumătate”. Productivitatea în firmele de stat s-a situat la o treime față de firmele străine și cu 50% mai redusă decât în firmele private românești. Productivitatea generală pe economie a înregistrat în 2017 cea mai mare creștere din ultimii patru ani: 9%, calculată ca cifră de afaceri pe salariat pe an.
Totalul companiilor româneşti a crescut în 2017 cu 7%. Firmele străine au rămas constante numeric. „Companiile private românești au în continuarea un număr dublu de salariați față de firmele străine”, însă au pondere aproximativ egală în economie din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Cu o caracterizare de ansamblu, studiul subliniază că „firmele cu capital străin au în medie o cifră de afaceri de 17 milioane de lei și 32 de salariați, în timp ce firmele românești au pe medie o cifră de afaceri totală de 250.000 de lei și 5 salariați”.
Topul sectoarelor economice după cifra de afaceri are pe primele locuri comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete (54% ponderea firmelor româneşti), comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (58% ponderea firmelor româneşti), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (4% ponderea firmelor româneşti) etc.
O apreciere cuprinzătoare formulată în cuprinsul studiului este că, „la o imagine simplificată, economia românească a anului 2017 înseamnă comerț
(40%), industrie (20%), construcții, transport, energie, agricultură și industria alimentară”.
Mesajul accentuat de Piarom, exprimat de președintele Cristian Pârvan, este că atitudinea nu e nici pe departe de respingere a capitalului străin din economie, ci de aplicare a unui tratament egal, îndeosebi sub aspect juridic. În rest, „În județele în care există ponderi mari ale companiilor străine, acolo înflorește și capitalul românesc. Trebuie amplificată această simbioză, nu tratat capitalul autohton ca fiind în luptă cu cel străin”.