Program de educație antreprenorială pentru elevi

Date:

Organizația Junior Achievement România, cu sprijinul Citi România și Citi Foundation, implementează și în actualul an școlar programul de antreprenoriat pentru elevide liceu„Antreprenor Junior”, de data aceasta, adaptat condițiilor, adică în format hibrid și online, prin platforma e-learning JA Inspire™.

Investiția Citi Foundation în program face parte din inițiativa globală proprie Pathways to Progress de sprijinire a pregătirii pentru carieră și a oportunităților economice pentru tineri din întreaga lume:„Cu o nouă investiție totală de 100 milioane de dolari, Pathways to Progress își propune să sprijine peste 1 milion de tineri prin dezvoltare de aptitudini și educație antreprenorială”.

Programul JA de antreprenoriat „Antreprenor Junior” este conceput „astfel încât să îi motiveze, să îi inspire și să îi pregătească atât pe tineri, cât și pe profesorii coordonatori să folosească o abordare antreprenorială în rezolvarea problemelor cu care se pot confrunta în comunitate sau în carieră.

În cadrul programului de antreprenoriat, cu ajutorul profesorilor coordonatori și al consultanților voluntari din mediul de afaceri, 7200 de tineri din România vor avea oportunitatea să înțeleagă mai bine conceptul de afacere, cum funcționează domeniul financiar, care sunt diferitele ocupații din România în funcție de industrie, cum poți administra un start-up și cum te poți integra mai bine într-o economie de piață la baza căreia se află principii de etică și de sustenabilitate.

Elevii din programul Antreprenor Junior (program recunoscut de Comisia Europeană drept model de bună practică în educația antreprenorială) își dezvoltă competențele antreprenoriale prin activități de tip learning by doing, care presupun o experiență antreprenorială reală în dezvoltarea unui business pilot. Activitățile se desfășoară sub coordonarea unui profesor și beneficiază de consultanță din partea unui voluntar JA, antreprenor sau specialist cu experiență în domeniul afacerilor.

Elevii care participă la acest program pot susține gratuit examenul pentru obținerea Certificatului European de Competențe Antreprenoriale (European Skills Pass – ESP), dobândind astfel recunoașterea competențelor lor antreprenoriale la nivel european”.

Materialele programului sunt disponibile în format tipărit și prin platforma e-learning JA Inspire,„adaptate atât pentru predarea sincronă, care presupune prezența concomitentă a elevilor și profesorilor, cât și pentru predarea asincronă, în care resursele digitale interactive și exercițiile cu feedback pot fi accesate și utilizate de elevi în mod autonom.

O componentă importantă a programului JA de educație antreprenorială o reprezintă interacțiunea elevilor cu voluntarii din mediul de afaceri. În anul curent, 15 consultanți voluntari din partea Citi România sunt implicați în program. JA România a lansat seria webinarelor pentru educație antreprenorială încă din toamna acestui an școlar, iar informațiile prezentate au fost centrate pe teme generale de antreprenoriat, care să-i ajute pe elevi să dezvolte un concept de business și să îl testeze ulterior pe piață prin lansarea și conducerea unei afaceri pilot sau a unui start-up.Prin participarea în calitate de voluntar JA la clasă, profesioniștii din diferite domenii explică, pe înțelesul elevilor, concepte și termeni din economia de piață, oferind exemple inspirate din propria experiență profesională. Prin exemplele concrete, profesionale şi personale, pe care le oferă, consultanții voluntari implicați în sesiunile online tematice sau în sesiunile de mentorat dedicate echipelor înscrise în etapa a II-a programului, incubatorul JA BizzFactory, devin un model pozitiv pentru elevi și aduc valoare adăugată activităților educaționale”.

Alexandra Oniceanu-Becuț, director de comunicare al Citibank România, precizează:„Asigurarea continuității accesului la educație pentru copii și adolescenți este una dintre temele principale pe care avem responsabilitatea să le prioritizăm la nivelul societății în contextul pandemiei. Gândirea antreprenorială, inovația și cunoștințele financiare devin cu atât mai importante în perioade de criză sau de transformare sistemică. De succesul nostru colectiv în dezvoltarea acestor abilități depinde, într-o mare măsură, progresul și viitorul țării, iar comunitatea de afaceri poate avea un rol important aici. Parteneriatul de lungă durată între Citi Foundation și Junior Achivement continuă să sprijine acest demers educațional, cu beneficii importante în pregătirea pentru o viață independentă a noilor generații”.

Informații complete despre programele Junior Achievement România: https://www.jaromania.org.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

INSCOP: peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la...