Proiect de lege pentru transportul animalelor vii

Date:

Un proiect legislativ în atenţia parlamentarilor la revenirea în activitate vizează reglementarea exportului de animalevii, a cărui stringenţă este subliniată de poziţia de lider a României în exportul mondial de ovine şi de constatările privind un transport spre zona Golfului în această vară. Detalii sunt oferite de Gabriel Păun, directorul UE al organizaţiei Animals International şi de prof. univ. dr. Adrian Oros, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca, deputat. Pornind de la constatările organizaţiei privind condiţiile de transport (vas considerat impropriu şi avertisment în consecinţă al Comisiei Europene către autorităţile române, stres termic provocator de mortalitate etc.), precum şi de la argumente ştiinţifice de specialitate, noua formă legislativă ar urma să interzică exportul animalelor vii în lunile iunie, iulie, august, septembrie şi să prevadă prezenţa unui medic veterinar la îmbarcare, pe timpul transportului şi la destinaţie, cu ţinerea unui jurnal zilnic de observaţii, medic ale cărui competenţe la obiect să fie certificate de Colegiul Medicilor Veterinari din România. Treptat, obiectivul ar urma să-l constituie renunţarea la exportul de animale vii şi înlocuirea acestuia cu export de carne congelată sau, cu mijloace auto în 72 de ore, carne proaspătă. Deocamdată, atrage atenţia profesorul Adrian Oros, prin exportul de ovine vii, ca şi prin cel de cereale, „noi exportăm subvenţii”, adică materie primă, „crescătorii români de animale nu câştigă”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...