Propunerea Consiliului IMM: în 2021 creşterea salariului minim brut cu rata inflaţiei

Date:

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune pentru 2021 creşterea salariului minim brut pe economie cu rata inflaţiei, la 2.300 de lei, de la 2.230 de lei, în prezent.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a avansat trei posibile scenarii de creștere, în legătură cu care Florin Jianu, președintele CNIPMMR, sintetizează astfel poziția Consiliului Național: „Toate cele trei scenarii se bazează pe indicatori prognozaţi, incerţi. Conform prognozei, şi în 2020 ar fi trebuit să scădem salariul minim, pentru că se lua în calcul diferenţa dintre creşterea economică prognozată şi creşterea economică realizată, or avem o profundă descreştere economică, de -4%, faţă de prognoza de +4. În realitate, nu se poate aplica. Indicatorii sunt incerţi, nu trebuie să-i punem într-o formulă de creştere sau descreştere a salariului minim brut”.
Președintele CNIPMMR a semnalat de asemenea „consecinţele unei măriri a salariului minim brut pe economie în această perioadă extrem de dificilă. De exemplu, sunt consecinţe şi asupra amenzilor, pentru că salariul minim brut are corespondent în punctul de amendă – amenzi de circulaţie și alte tipuri de amenzi. Consecințe sunt și asupra grilelor salariale, pentru că sunt companii care prin contractul colectiv de muncă îşi leagă grilele de salariul minim pe economie. În al treilea rând, nu poţi să le spui unor antreprenori mici, mijlocii sau mari, la mijlocul lui decembrie, că din ianuarie, vor trebui să aplice un alt salariu minim brut pe economie. Acest lucru ar trebui discutat de acum pentru peste doi ani, să discutăm cu partenerii sociali de-a lungul anului chiar să ajungem la scenarii pe următorii 10 ani, ca să existe predictibilitate şi stabilitate”.

CNIPMMR a realizat un „Test IMM privind creșterea salariului minim brut pe țară 2021”. Măsura indicată de antreprenorii participanți la sondaj în cea mai mare măsură ca necesară pentru creșterea salariului minim brut pe țară a rezultat a fi „reducerea fiscațității pe forța de muncă – 69%”.

Rezultatele sondajului pot fi regăsite aici.
 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...