Proteste ale federației sindicale „Spiru Haret“

Date:

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ a organizat o acţiune de protest la Ministerul Educaţiei Naţionale. Între revendicările formulate, prezentate de Marius Ovidiu Nistor, preşedintele federaţiei (foto), se află: „Elaborarea pachetului legislativ pentru educație, cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale reprezentative din învățământ și Guvernul României; majorarea costului standard per preșcolar/elev, față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor aflate în plată; stoparea violenței în unitățile de învățământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale; instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație sau perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ; angajarea în mod real a răspunderii celor care aduc prejudicii școlii”.

Ministerul Educaţiei Naţionale a oferit o serie de răspunsuri faţă de aceste solicitări, precizând că „pachetul legislativ în domeniul educației urmează să fie elaborat până la data de 31 martie 2019, pentru a putea fi lansat în dezbatere publică”; în 2019, costul standard per elev/preşcolar pentru coeficientul 1 crește la 5384 lei de la 4413 lei (cât a fost în 2018); „în anul școlar 2018-2019, în sistemul de învățământ preuniversitar din totalul de 215.833 de norme didactice de predare, 16.437 de norme sunt ocupate de personal didactic titular în regim de plata cu ora, iar 4.533 de norme didactice sunt ocupate de personal didactic fără studii corespunzătoare postului. În raport cu numărul de norme ocupate în anul școlar 2018-2019 cu personal didactic titular încadrat în regim de plata cu ora (peste norma de bază), respectiv numărul de norme ocupate cu personal didactic fără studii corespunzătoare, Ministerul Educației Naționale apreciază că, în anul școlar 2019-2020, nu se vor înregistra restrângeri de activitate în rândul cadrelor didactice titulare”; sumele cuvenite prin sentinţe judecătoreşti „sunt prevăzute în buget și pot fi plătite numai după aprobarea Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019”; „în ultimii ani, salariile personalului din învățământul preuniversitar au înregistrat următoarele creșteri: personalul didactic de predare – 140%, personalul didactic auxiliar – 119,5%, personalul nedidactic – 47,8%”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...