România suferă de un dezechilibru macroeconomic

Date:

România are cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent, iar aceasta pentru că nu se mai fac reforme, susține Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania. „Această creștere (economica – n. r.), din nefericire, s-a făcut pe o dinamică lentă a investițiilor și s-a făcut cu prețul unei intensificări a deficitelor, deficitul intern, finanțele publice și deficitul extern, poziția României în raport cu restul lumii. De când s-a terminat ultimul acord cu FMI s-au terminat și reformele și atunci s-au implementat măsuri strict cu bătaie pe termen scurt și s-a renunțat la măsurile de reformă, deși vremurile economice pe care le-am traversat au fost ideale pentru reforme”, a spus Andrei Radulescu, la o conferință de specialitate.

Conform economistului Băncii Transilvania, România ar urma să înregistreze o creștere economică de 4,2% în 2018, de 3,3% anul viitor și de 3,1% în 2020. De asemenea, costul finanțării României va crește în perioada următoare. Astfel, rata de dobandă la titlurile de stat pe 10 ani va urca de la 3,9%, în 2017, la 5,1%, în 2018.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Turismul în 2025: între utilizarea AI și destinații atipice

Turismul se pregătește pentru un nou an bun. Dar...

Piețele cripto își caută direcția dupa publicarea datelor privind inflația ridicată din SUA și amânarea noilor taxe vamale 

de Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru...

Creștere moderată a schimburilor comerciale România-Germania 

Schimburile comerciale între Germania și România au însumat anul...