Rompetrol sprijină lupta împotriva pandemiei, prin Crucea Roșie Română

Date:

KMG International, sub brandul Rompetrol, anunță că „va achiziționa în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi, în valoare de 264.930 USD, ce va fi donată Departamentului pentru Situații de Urgență (IGSU), ca parte a rezervei strategice pentru protecție civilă, urmând a fi utilizată pe durata pandemiei pentru asigurarea suportului rapid acolo unde va fi cea mai mare nevoie”. Contribuția KMG International este de 200.000 USD, diferența fiind asigurată de Crucea Roșie Română din fonduri colectate prin campania „România Salvează România”.

Sprijinul total acordat de KMG International în lupta împotriva pandemiei de coronavirus se ridică la peste 400.000 USD. Prin parteneriatele companiei cu Fundația pentru Smurd și cu Asociația Dăruiește Aripi, sunt sprijinite comunitățile din Constanța, Prahova și București cu donații de carburant pentru Serviciul de Ambulanță, achiziție de consumabile medicale (măști, mănuși), aparatură medicală, reactivi pentru determinarea tipului de virus (analiza genomului pentru identificarea specificităţii naţionale şi a potenţialelor mutaţii genetice de către Institutul Cantacuzino).

Alexey Golovin, directorul Departamentului juridic și afaceri corporative al KMG International, subliniază: „Suntem alături de societatea civilă și autorități în demersul lor; solidaritatea și responsabilitatea socială sunt esențiale, dar în situații de criză acestea sunt vitale. De aceea Grupul a alocat resurse pentru gestionarea pandemiei atât în România, cât și în alte țări unde avem operațiuni – Republica Moldova și Bulgaria”.

Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Suntem bucuroși că mesajul nostru legat de necesitatea de a avea 4 unități de terapie mobilă a fost atât de repede urmat de un răspuns afirmativ din partea Rompetrol și Crucea Roșie. Asa cum am mentionat în nenumărate ocazii, doar o pregătire complexă, din care face parte și existența unor astfel de unități mobile, ne poate ajuta să putem răspunde adecvat în astfel de situații de urgență majoră. Vă mulțumim tuturor pentru mobilizare și pentru toată susținerea arătată în aceste zile colegilor noștri. Gândurile și energia voastră pozitivă ne dau puterea să mergem mai departe și să ajutăm fiecare pacient”.

Ioan Silviu Lefter, director general, Crucea Roșie Română: „Mulțumim Rompetrol pentru susținerea acestei inițiative de a achiziționa o unitate mobilă ATI, ce va da mai multă speranță persoanelor afectate de infecția SARS-CoV2. Suntem recunoscători tuturor donatorilor, persoane fizice sau juridice, care au dat dovadă de responsabilitate si solidaritate în această perioadă de criză. Bunătatea și solidaritatea ne fac mai puternici“. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Metaplanet adoptă bitcoin ca activ strategic de rezervă  

Metaplanet Inc, o companie listată...

Stablecoins pe infrastructura Bitcoin, tot mai aproape de realitate

Stablecoins care rulează pe o infrastructură Bitcoin sunt tot...

Genesis Digital Assets va înființa un centru de minerit Bitcoin în Argentina, alimentat de gaze reziduale

Genesis Digital Assets (GDA), una dintre cele mai mari...

Bitcoin scade din nou la pragul de 60.000 de dolari

Bitcoin nu a reușit să se consolideze pe baza...