Romsilva plantează în acest an 26 de milioane de puieți forestieri

Date:

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunță că „va planta circa 26 milioane de puieți forestieri și va regenera 12.087 hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă. Din acestea, 8.102 hectare vor fi regenerate natural, iar alte 3.985 hectare vor fi regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri.

De asemenea, în fondul forestier de stat se vor efectua lucrări de completări curente în plantații pe 2.381 hectare precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe alte 726 de hectare”.

Totodată, Romsilva precizează că „bugetul alocat în acest an pentru efectuarea tuturor lucrărilor de împăduriri, completări în plantații, refaceri a plantațiilor calamitate, de întrețineri ale plantațiilor și a suprafețelor regenerate natural este de circa 296 milioane de lei”.

Romsilva reamintește că, în ultimii cinci ani, „a regenerat 72.330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.604 hectare prin regenerări naturale și 23.726 hectare prin lucrări de împăduriri, pentru toate lucrările curente de regenerare, lucrări de împăduriri, refaceri și completări, fiind utilizați circa 132 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice proprii”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva subliniază că „administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional. 

De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat”. 

Foto: Romsilva

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...