Romsilva sprijină financiar integral familia pădurarului din Maramureș decedat în timpul serviciului

Date:

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunţă că „asigură întreg sprijinul financiar familiei pădurarului Liviu Pop, care și-a pierdut viața în 16 octombrie a.c. pe raza Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț din cadrul Direcției Silvice Maramureș, în timp ce încerca să prevină o tăiere ilegală într-o pădure aflată în pază”. Reamintind că „Liviu Pop avea 30 de ani, era căsătorit și avea trei copii minori”, Romsilva informează că „pe lângă pensia de urmaș, vehiculată deja în spațiul public, conform articolului 144 din Contractul Colectiv de Muncă și în urma aprobării de către directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, în cadrul procedurii interne, cei trei copii minori ai familiei Pop vor primi câte un salariu minim pe economie, în cuantum brut, până la definitivarea studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani. În acest moment, sprijinul financiar acordat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este de 2.080 lei lunar pentru fiecare din cei trei copii minori ai familiei Pop. Astfel, primele plăți, în cuantum total de 6.240 lei pe lună, au fost deja efectuate în noiembrie și decembrie către familia pădurarului Liviu Pop, iar cei trei copii minori vor beneficia în fiecare lună de sprijinul financiar al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, până la definitivarea studiilor. În plus, familia va primi anual 6 metri cubi lemn fasonat pentru încălzirea locuinței, conform articolului 180 din Contractul Colectiv de Muncă, încheiat între Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, în vigoare de la 1 iulie 2019”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Abonamentele Netflix bazate pe reclame sunt profitabile

Netflix este incontestabil numărul unu în sectorul divertismentului. Cele...

Consiliul Național al IMM susține orientările politice ale Ursulei von der Leyen

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...