Școala Gimnazială Pro Ingenio organizează petrecerea „1,2…Joacă-te cu noi”

Date:

Jocurile nu sunt doar distractive ci și educative, copiii învățând mai repede atunci activitățile pe care le desfășoară li se par amuzante. Acesta este și scopul evenimentului organizat de Școala Gimnazială Pro Ingenio sub titulatura de „1,2…Joacă-te cu noi”, sâmbătă 8 aprilie.

Copiii se vor distra, de fapt își vor deschide orizontul cunoașterii, în cadrul mai multor ateliere în care vor fi îndrumați de personal calificat din cadrul Școlii gimnaziale Pro Ingenio.

La unul dintre aceste ateliere de art&craft copiii vor confecționa diferite obiecte din hârtie, precum ghirlande, semne de carte, iepurași sau alte animăluțe năzdrăvane.

Parteneriatul încheiat între Școala Gimnazială Pro Ingenio și Brick4Kids se traduce printr-un atelier unde copii vor putea construi diverse obiecte din piese Lego.

În cadrul evenimentului vor mai fi și personaje din basme care îi vor picta pe copii pe față și modela animăluțe din baloane colorate.

Voia bună și atmosfera veselă va fi asigurată de MC Adina Stan, care împreună cu echipa ei va organiza concursuri, câștigătorii urmând să fie recompensați cu cadouri amuzante de către Pro Ingenio.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

DIGI începe activitățile comerciale în Belgia

Din 11 decembrie 2024, DIGI își extinde operațiunile comerciale...

Noua conducere aleasă a IMM România

IMM ROMANIA – Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici...

Parteneriat Teads – VIDAA SUA pentru livrare de expunere CTV premium 

Platforma media globală Teads anunță „extinderea parteneriatului său exclusiv...

Patria Credit, acord cu FEI pentru garantarea finanțării legumicultorilor, fermierilor și micilor afaceri

Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a...