Fundația Health Action Overseas România (HAO), în calitate de promotor de proiect, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Cunoașterii (Medgidia), Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS) şi Primăria Gălbinași, cu colaborarea Primăriei Municipiului Medgidia şi a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Gălbinaşi, județul Călărași, implenteză proiectul multiregional „Servicii integrate pentru incluziunea romilor”. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 822.018 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală şi vizează creşterea gradului de incluziune a populaţiei de etnie romă din Barăci – Medgidia (judeţul Constanţa) şi comuna Gălbinaşi (judeţul Călăraşi), prin măsuri integrate, activităţi de abilitare şi prin acţiuni de combatere a discriminării.
La nouă luni de la începerea proiectului, Școala Gimnazială Nr. 1 din Gălbinași a găzduit o conferință la care au participat potențiali beneficiari ai proiectului, reprezentanți ai unor instituții publice și unităţi de învăţământ din localitate, precum şi experți în cadrul unor organizaţii neguvernamentale care lucrează cu populaţie de etnie romă. Organizatorii subliniază că „principalele obiective ale conferinței au vizat „prezentarea de către fiecare partener a principalelor activități care au avut loc în cele două comunități în care intervenim, cu punctarea oportunităților de care au beneficiat etnicii romi care s-au înscris în proiect, precum și a modului în care serviciile oferite au influențat viața de zi cu zi a populației căreia ne adresăm”.
Nicolae Dobrescu, director executiv HAO, managerul proiectului: „Acest proiect are o serie de particularități datorită cărora sunt convins că vom obține rezultate durabile, care vor determina o schimbare reală în comunitățile în care intervenim. În primul rând, este vorba despre personalizarea planului de intervenție. Acesta este centrat pe capacităţile şi dorinţele fiecărui beneficiar şi îl implică în mod activ nu numai pe el, ci și pe ceilalți membri ai familiei. Punem accent pe utilitatea fiecărui beneficiar și pe importanța apartenenței la grup. În al doilea rând, echipa noastră intervine pe mai multe paliere: asistență socială, educație, ocupare, sănătate, locuire. În al treilea rând, ne-am concentrat pe calitatea serviciilor oferite. În aceste prime nouă luni, echipa HAO a furnizat beneficiarilor proiectului servicii de ocupare utilizând modelul angajării asistate, model ce are la bază o strategie de parteneriat între angajat, angajator şi furnizorul de servicii de ocupare. De asemenea, am elaborat un Ghid de accesare a bunurilor şi prestaţiilor, într-un format uşor de citit şi înţeles (aflat sub tipar), precum și un pachet de cursuri destinat persoanelor de etnie romă privind: acordarea primului ajutor, antidiscriminarea și facilitarea comunitară. Am organizat deja două cursuri antidiscriminare în fiecare localitate de implementare a proiectului și un curs de prim ajutor în Medgidia. În plus, am lansat campania Și eu pot avea o viață bună! dedicată dezvoltării individuale a tinerelor femei rome cu vârsta cuprinsă între 14-29 de ani, în cadrul căreia am organizat deja două ateliere la Medgidia, și am înființat câte un grup de sprijin în fiecare comunitate în care intervenim.”
Luciana Lăzărescu, director executiv al Asociaţiei Sprijinirea Integrării Sociale, a evidențiat colaborarea deosebită cu Școala Gimnazială Nr. 1 și cu primăria: „Lucrăm în principal cu copiii din Gălbinași, cărora le oferim servicii de educație remedială – meditații gratuite la română și matematică. Pentru cei din ciclul primar, am deschis Clubul de lectură unde citesc, desenează, se joacă, fac exerciții simple. În ceea ce-i privește pe adulții de etnie romă din Gălbinași, aceștia au beneficiat și vor beneficia în continuare de sprijin pentru accesarea anumitor servicii și prestații și pentru rezolvarea unor probleme medicale grave. Noi nu oferim lucruri materiale. Vrem să facem o schimbare care să dureze, așa că dăm beneficiarilor noștri șansa de a primi ceva care să-i ajute pe termen lung: o educație mai bună, ameliorarea stării de sănătate, un nivel de trai mai ridicat.”
Oana Paraschiv, administratorul Asociaţiei Curcubeul Cunoaşterii: „La Medgidia oferim servicii similare, însă condițiile în care lucrăm sunt mult mai grele. Dacă la Gălbinași se lucrează pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, colegii mei lucrează cu copiii din ciclul gimnazial din Barăci pentru a-i învăța să citească și să scrie. Beneficiarii noștri locuiesc în condiții greu de imaginat, unii dintre ei fără geamuri la case sau în locuințe din chirpici, fără acces la apă și canalizare. Acolo, nevoile sunt altele. Segregarea este la ea acasă. Din păcate, întâmpinăm rezistență tocmai acolo unde ar fi trebuit să găsim uși deschise – la școli, în unitățile sanitare, însă ceea ce se întâmplă la Gălbinași îmi dă speranța ca lucrurile pot sta și altfel, cu multă muncă și răbdare.”
Inițiatorii precizează că „de serviciile oferite de echipa de proiect populaţiei de etnie romă din comunităţile amintite vor beneficia, în principal, 800 de persoane şi familii aflate în situaţii de vulnerabilitate, risc şi care se confruntă cu diverse forme de excluziune socială, 220 de persoane (adulţi, tineri, copii), în special femei şi tinere cu niveluri scăzute de conştientizare a drepturilor pe care le au, precum şi 80 de experţi şi lideri de etnie romă”.