Simplu Credit, 38% creștere a cererii de credite pentru IMM-uri în primele 9 luni din 2022

Date:

Instituția financiară nebancară Simplu Credit anunță că în primele nouă luni ale acestui an, „a înregistrat o creștere de 38,2% a volumului cererilor de credite pentru IMM-uri comparativ cu perioada similară a anului trecut”.  

Informația se regăsește între rezultatele unui studiu pe care Simplu Credit l-a realizat cu scopul de a înțelege mai bine provocările cu care IMM-urile s-au confruntat în cursul acestui an, soluțiile adoptate pentru a-și susține afacerile, dar și perspectivele privind planurile pentru 2023. Au participat peste o sută de IMM-uri din România.

Pe baza studiului, Simplu Credit apreciază că „aproape jumătate dintre IMM-urile chestionate au menționat că principala provocare întâmpinată în 2022 este legată de majorarea costurilor operaționale. În plus, creșterea dobânzilor bancare și înăsprirea condițiilor de creditare accentuează și mai mult vulnerabilitatea acestor companii”. 

Mircea Lupu (foto), General Manager Simplu Credit: „Companiile mici și mijlocii ocupă un loc important în economia țării, dar acestea sunt cele mai expuse factorilor de risc economici, politici și sociali. Astăzi, IMM-urile activează într-un mediu de business mult mai complex și mai instabil față de cel de acum 3-4 ani. Confruntate cu costuri din ce în ce mai ridicate pentru materii prime, servicii și utilități, tot mai multe întreprinderi își reduc considerabil volumul operațional și riscă să se închidă pentru că nu dispun de capital suficient și au acces limitat la finanțări bancare. Prin soluțiile de creditare oferite, Simplu Credit a venit în sprijinul acestora în situațiile dificile, ajutându-le să evite un blocaj major al afacerii și să își continue activitatea în condiții normale.”

Semnalând creditele pentru capital de lucru ca fiind cele mai solicitate de către IMM-uri, Simplu Credit accentuează: „Majoritatea clienților corporate, mai exact 83%, au solicitat în această perioadă credite de capital de lucru, pentru a-și acoperi cheltuielile necesare activității firmei. Totodată, 9% dintre IMM-uri au ales să preîntâmpine întârzierile de plată ale clienților cu ajutorul unui credit de tip factoring, care le permite acestora să încaseze până la 80% din valoarea facturilor emise către clienți. Puține IMM-uri au avut în plan să investească în dezvoltarea afacerii în 2022, cererea pentru credite de investiții fiind doar 6%. Restul de 1% au fost soluții de refinanțare a creditelor încheiate la alte instituții de tip IFN.

Suma medie solicitată de clienții corporate a fost de 178.000 RON, în creștere cu 6,6% față de 167.000 RON în 2021. Aproximativ jumătate dintre cereri au venit din partea companiilor de comerț și construcții. Pe lângă acestea, solicitările au venit și din diverse alte domenii de activitate, de la transport, producție, curierat, la agricultură, alimentație, sănătate etc.

Alături de costurile operaționale ridicate, în topul celor mai mari provocări ale IMM-urilor în acest an se află deficitul de forță de muncă – 41% dintre companiile respondente întâmpină obstacole în recrutarea de personal calificat. Pe lângă aceste probleme, întreprinderile resimt impactul economic și social al conflicul din Ucraina: 27% dintre IMM-uri sunt afectate de criza energetică, 19% înregistrează scăderi ale vânzărilor determinate de reducerea consumului, iar 16% se confruntă cu întârzieri în producție/logistică sau cu un deficit de materii prime ca urmare a blocajelor din lanțurile de aprovizionare.” 

În perspectiva 2023, Simplu Credit avansează o serie de estimări privitoare la planurile de afaceri ale IMM-urilor și la riscurile pentru mediul de afaceri:

„Planurile de afaceri – Incertitudinea macro-economică determină tot mai multe companii să își adapteze prioritățile și strategia de business pentru următoarele 12 luni. Astfel, gestionarea eficientă a cheltuielilor rămâne o preocupare principală pentru 68% dintre IMM-uri. Pe de altă parte, în ciuda contextului economic dificil, 31% dintre companii își mențin perspectivele optimiste și au în plan identificarea de noi oportunități pentru dezvoltarea afacerii. Pentru 21% dintre companii, focusul principal va fi digitalizarea proceselor operaționale, în timp ce 21% dintre acestea intenționează să investească în capitalul uman. 

Riscuri pentru mediul de afaceri – Având în vedere condițiile economice nefavorabile și tensiunile geopolitice, companiile estimează că provocările și riscurile pentru mediul de afaceri se vor menține la un nivel ridicat și în perioada următoare. Aproape jumătate (47%) dintre IMM-uri se așteaptă ca inflația/instabilitatea de pe piața financiară să le influențeze activitatea în următoarele 12 luni, în timp ce criza de forță de muncă va continua să fie o preocupare pentru 25% dintre acestea. Instabilitatea geopolitică generată de conflictul din Ucraina este percepută ca un factor de risc de către 23% dintre companiile respondente, iar 12% se așteaptă la eventuale noi perturbări în lanțul de aprovizionare. Riscurile cibernetice se află pe ultimul loc în topul preocupărilor, fiind un motiv de îngrijorare pentru 6% dintre întreprinderi.” 

Simplu Credit este caracterizată ca „o instituție financiară nebancară aflată în top 10 jucători pe piața IFN-urilor independente din România, specializate în credite de consum, din punct de vedere al activelor. Compania a fost înființată în 2007 și este înscrisă în Registrul Special al Băncii Naționale a României, fiind reglementată și supravegheată de către aceasta. În cei 15 ani de activitate, Simplu Credit a finanțat peste 12.000 de clienți, persoane fizice și juridice deopotrivă, numărul de credite acordate depășind 14.000. Rețeaua de agenții a companiei include 12 unități în 6 orașe: București, Ploiești, Brașov, Pitești, Constanța și Sibiu”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...