Skills for Tech Jobs, proiect pentru obținerea unui loc de muncă în domeniul tech

Date:

Compania Honeywell și Junior Achievement (JA) România anunță că „au continuat colaborarea și demersul educațional desfășurat prin modulul Jobs in Tech, o inițiativă care contribuie la echiparea elevilor de liceu cu un set de competențele tehnice și profesionale fundamentale pentru a face alegeri informate în ceea ce privește cariera lor viitoare în domeniul tehnologic.

Peste 1.000 de elevi din 34 de licee din București și din țară au avut acces gratuit la modulul de orientare profesională Jobs in Tech, special creat pentru învățarea hibridă. Elevii au avut ocazia să învețe cum să se pregătească și să deprindă abilități necesare unor joburi de interes pentru ei, precum: administrator achiziții – junior, technical support specialist, application engineer, specialist în vânzări și marketing – junior.

33 de voluntari Honeywell s-au alăturat inițiativei și au participat la activitățile educaționale desfășurate la clasă sau online, în licee din 8 localități diferite din țară. În peste 170 de ore de voluntariat derulate în cadrul proiectului, consultanții voluntari au luat rolul profesorului și astfel au ajutat elevii să își îmbunătățească abilitățile interpersonale, să își dezvolte gândirea logică și creativitatea și să își identifice propriile talente și aptitudini necesare pentru a îndeplini anumite roluri sociale și profesionale, în funcție de domeniul preferat.  Alina Buluc, Senior Project Manager Honeywell, consultant voluntar în cadrul proiectului Skills For Tech Jobs: „Participarea mea ca voluntar în cadrul programului JA România la Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații Gheorghe Airinei a fost (…) o dovadă clară a impactului pozitiv pe care îl poate avea voluntariatul în educația tinerilor. Elevii au fost extrem de comunicativi și dornici de a învăța, manifestând un interes autentic și o curiozitate vie pentru subiectele discutate. Atât de mari au fost angajamentul și entuziasmul lor, încât mi-au solicitat să extind sesiunea inițială, ceea ce am și făcut. Acest fapt nu doar că mi-a confirmat valoarea timpului și a informațiilor pe care le-am împărtășit, dar mi-a și subliniat dorința acută de cunoaștere și dezvoltare a tinerilor. Experiența mea în acest program a fost nu doar o ocazie de a împărtăși cunoștințe și experiențe, ci și o lecție de umanitate și speranță, observând dorința tinerilor de a se dezvolta și de a contribui la societatea în care trăiesc.” Inițiatorii precizează că „proiectul Skills for Tech Jobs este conceput pentru liceeni și are ca scop oferirea de sprijin în dezvoltarea abilităților tehnice necesare pentru a obține un loc de muncă în domeniul tehnologic. Prin intermediul acestui proiect, elevii au posibilitatea de a analiza diferite opțiuni de carieră în domeniul tehnologic, precum și de a identifica și exersa abilitățile necesare pentru a îndeplini anumite roluri sociale și profesionale, în funcție de domeniile și industriile pe care le preferă. 

Proiectul face parte din parteneriatul dintre Junior Achievement și Honeywell pentru dezvoltarea competențelor digitale și a celor necesare profesiilor în tehnologie, iar până acum, peste 23.300 de elevi de gimnaziu și liceu au beneficiat de activitățile proiectelor”.

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, reamintește că „a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională, cât și pentru dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip learning by doing și project based sunt urmate anual de peste 250.000 de elevi și studenți din peste 1.900 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația internațională a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org”.

Honeywell este caracterizată ca „o companie operațională integrată care deservește o gamă largă de industrii și geografii din întreaga lume.  Activitatea este aliniata la trei megatendințe puternice – automatizarea, viitorul aviației și tranziția energetică – susținute de sistemul de operare Honeywell Accelerator și de platforma software integrată Honeywell Connected Enterprise. În calitate de partener de încredere, Honeywell ajuta organizațiile să rezolve cele mai dificile și mai complexe provocări din lume, oferind soluții și inovații practice care contribuie la a face lumea mai inteligentă, mai sigură și mai durabilă. Pentru mai multe știri și informații despre Honeywell, vă rugăm să vizitați www.honeywell.com/newsroom”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicala, Centrokinetic, se extinde în vestul ţării 

Centrokinetic, în parteneriat cu AGISTA, achiziționează pachetul majoritar al...

Decalogul inspecțiilor fiscale: Ne așteptăm la o presiune penală mai mare în 2024

de Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias, Mihail...

ANALIZĂ XTB: Ferrari a publicat rezultatele vânzărilor. Lewis Hamilton, așteptat să conducă brandul spre victorie și pe burse

Ferrari tocmai și-a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru...