Media prezintă date privind emigrația puternică în mod recurent. Profesorul Vasile Ghețău, de la Centrul de Demografie al Academiei Române, și alți specialiști probează acest fenomen de mai mulți ani. Dar nu numai România cunoaște plecare masivă de populație. Țările baltice, Polonia, Bulgaria, Slovacia au suferit și ele o hemoragie de capital uman de-a dreptul atipică pentru perioada de pace (peste 15% din populația activă în Letonia și Lituania – conform datelor ONU, Eurostat etc.). Dar nu fenomenul în sine m-a îndemnat să aștern câteva gânduri, ci un tip de analiză ce pare să îl subestimeze.
Cei care examinează piața muncii în UE, mai ales în zona euro, pornesc de la următoarea ipoteză: cu cât piețele funcționează mai bine, fără fricțiuni majore, cu atât mai bine pentru acomodarea la șocuri adverse; se invocă în acest sens importanța mobilității forței de muncă pentru o arie ce folosește aceeași monedă, cum este zona euro (ZE). La baza acestei abordări stă conceptul de „arie monetară optimă” (optimum currency area). Analize ce pun în contrast zona euro cu economia americană arată că mobilitatea forței de muncă în Europa este mult inferioară. Potrivit unor analize, elasticitatea medie a evoluției populației la șocuri pe piața muncii este estimată la 0,2 în zona euro față de 0,8 în SUA; adică, la un șoc ce ar reduce nivelul de utilizare a forței de muncă cu 10%, numai 2% din populație ar pleca din regiunea (țara) afectată (ar căuta loc de muncă în altă parte), în timp ce în SUA coeficientul de elasticitate ar fi considerabil superior, 0,8 (G. Basso, F. D. Amuri, G. Perri, „Labour mobility and adjustments to shocks in the euro area: the role of immigrants”, NBER Working Paper, 25091, 2018 și VoxEu, 13 febr. 2019).
