Un salariu mai mare la jobul principal sau epuizarea fizică și emoțională sunt principalele motive care i-ar determina să rămână cu un singur loc de muncă. Pentru a face față programului, majoritatea combină un job full time cu unul part time

Nevoia de suplimentare a veniturilor pe termen lung este principalul motiv pentru care și-au luat un al doilea job 70% dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România. 8,2% au făcut acest pas doar pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a strânge banii necesari unei achiziții costisitoare pe care nu și-o permiteau la acel moment, iar 6,7% spun că așa au lucrat toată viața. Pentru 10,6% primul job nu era suficient de solicitant și au putut, astfel, să se angajeze și în altă parte, iar 5% vor să facă o schimbare de carieră, însă nu sunt siguri ce li s-ar potrivi și, pentru o perioadă, au decis să încerce două joburi diferite, în paralel.

„Odată cu intrarea în normalitate a stilului de muncă remote, angajații au devenit mai stăpâni pe felul în care își gestionează timpul și pot, astfel, să jongleze mai ușor cu două joburi. Chiar și în aceste condiții, cei mai mulți dintre ei (72%) aleg să adauge un job part time locului de muncă de bază pe care îl au și care este full time. 13% susțin, în paralel, două locuri de muncă full time, 6% două part time, iar 9% au un job de luni până vineri și încă un job în weekenduri”, spune Ana Călugăru, head of communications în cadrul eJobs România.

Interesant este faptul că românii nu mai fac un secret din faptul că lucrează, simultan, în două locuri diferite. Astfel, jumătate dintre respondenți au declarat că ambii angajatori știau și de celălalt job, 23% spun că doar unul dintre angajatori fusese informat asupra acestui lucru, iar 21% au preferat să păstreze doar pentru ei această informație.

Întrebați ce li se pare cel mai greu atunci când ai două joburi, 6 din 10 au menționat păstrarea unui echilibru între viața personală și profesională. Pentru un sfert dintre participanții la studiu este dificil să-și gestioneze timpul dedicat muncii, iar 10% spun că este foarte complicat să performeze în ambele locuri. Astfel, 40% dintre cei chestionați declară că, în momentul în care unul dintre cele două locuri de muncă le-ar aduce un salariu suficient pentru nevoile lor financiare lunare, ar renunța la cel de-al doilea job. Aproape un sfert ar face același lucru dacă ar ajunge să se simtă epuizați din punct de vedere fizic sau emoțional sau dacă nu ar reuși să mai mențină un echilibru între viața personală și cea profesională (17,3%). 6,7% nu ar putea să aibă două joburi în paralel dacă nu ar mai putea lucra de acasă, iar 3,3% declară că vor renunța la a doua sursă de venit imediat ce vor strânge banii necesari pentru o achiziție importantă pe care o plănuiesc pentru perioada următoare, dar pe care nu și-o permit încă. 8,5% dintre respondenți nu iau în calcul sub nicio formă varianta de a rămâne cu un singur job.

47,4% dintre participanții la sondaj cred că pot duce pe termen lung două joburi simultan, iar 52,6% consideră că este imposibil să lucrezi mai mult de 1 an în două locuri, în același timp. „Surprinzător a fost să vedem repartizarea pe categorii de vârstă a celor care au avut în ultimii doi ani cel puțin două joburi. Ne așteptam ca numărul cel mai mare de respondenți să vină din categoria de vârstă 19-25 de ani. Cu toate acestea, ei reprezintă doar 7,4% din total. 33,8% dintre cei care au avut în ultimii doi ani cel puțin două joburi simultan au între 36 și 45 de ani, 28,9% între 26 și 35 de ani, 21,8% între 46 și 55 de ani și 8% peste 55 de ani”, conchide Ana Călugăru. 


Sondajul a fost realizat în luna iulie, pe un eșantion de 1.200 de respondenți.

DISTRIBUIȚI