Start pentru două milioane de turiști în România cu ajutorul Diasporei

Date:

S-a dat startul venirii a două milioane de turiști anul viitor în România cu ajutorul Diasporei: comunitatea RePatriot, platformă a proiectului Romanian Business Leaders (RBL) de inspirație, acțiune, consiliere și informație pentru accesul românilor din străinătate la oportunitățile din țară, a lansat inițiativa RePatriot Turism (https://repatriot.ro/turism/), al cărei obiectiv este „promovarea României ca destinație turistică pe piața internațională și creșterea turismului de incoming cu ajutorul românilor de pretutindeni”. Inițiativa beneficiază de susținerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și a Administrației Prezidențiale.

Dragos Anastasiu

Dragoș Anastasiu, lider al RePatriot Turism, sintetizează entuziasmul momentului și oportunitatea perspectivei: „Este foarte important să ne promovăm online și offline, dar nu uitați că Diaspora este mult mai numeroasă și motivată, astfel cei 5.000.000 de români din afara granițelor pot face mult mai mult decât toți ceilalți la un loc. Am identificat deja ambasadori în rândul acestora și vom continua acțiunea de creștere accelerată a lor, astfel să creăm noi comunități. Toți cei care vor promova și vor aduce turiști străini în România vor fi răsplătiți printr-o recunoaștere specială, dar și prin instrumente specifice. Suntem convinși că prin această inițiativă putem aduce două milioane de turiști în România anul viitor – un milion de români și un milion de turiști străini”.

Marius Bostan, inițiatorul RePatriot: „Când se vor ridica barierele să fim pregătiți să acționăm decisiv! Deja să avem turiști care se vor îndreapta spre România. Astfel, prin resursele noastre, prin voluntariat, prin companiile și activitățile noastre, prin locurile de muncă noi create, dăm consistență afișării steagul României și insignei RePatriot. RePatriot în fiecare zi oferă sprijin românilor de pretutindeni prin propriile resurse la nivel privat și membrii noștrii dovedesc un patriotism real. Românii din străinătate și frații noștri basarabeni aduc bunăstare României, iar dacă țara se dezvoltă avem de câștigat cu toții, familiile și urmașii noștri, întărind România pentru încă 100 de ani”.

RePatriot Turism vizează crearea a minimum 5 comunități în principalele țări în care sunt cei mai mulți români plecați, începutul fiind făcut în Israel, Germania, Statele Unite ale Americii. Vor fi susținuți ambasadori RePatriot Turism, inclusiv cu diplome, premii, insigne onorifice. Cei care se vor dovedi foarte implicați în promovarea turismului vor recompensați cu sejururi cu reduceri speciale sau chiar gratuități. Dragoș Anastasiu la Green Village, Emil Munteanu la ATRA Doftana, Călin Ile, în calitate de președinte al Federației Industriei Hoteliere din România transmit deja provocarea către comunitatea antreprenorilor din turism. 

Primii susținători ai inițiativei își arată la rândul lor receptivitatea. Sandra Pralong, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, Departamentul pentru Relația cu Românii din afara Granițelor: „Brandul de țară se construiește zi de zi de către fiecare român! Nu e doar treaba instituțiilor ci a noastră, a tuturor, prin tot ce facem, ce gândim și ce spunem despre România, adică despre noi înșine. Fiecare român e un Ambasador și mă bucur ca vă propuneți să creați o comunitate echipată cu toate cele necesare promovării turismului românesc”.

Viorel Badea, senator, președintele Comisiei pentru Români de Pretutindeni: „Extraordinar proiectul RePatriot și ar fi de mare ajutor dacă vom reuși să ridicăm și barierele de acordare a vizelor turistice. Voi sprijini la nivel parlamentar inițiativele de îmbunătățire a cadrului legal necesar pentru o conectare cât mai bună a românilor de pretutindeni cu țara”.

Răzvan Pîrjol, secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri: „Cred cu tărie că acum este momentul să lansăm acest parteneriat public-privat. Diaspora a avut și are un rol important în promovarea României și avem în un plan o acțiune imediată de lucru cu atașații economici: evaluăm redeschiderea birourilor de promovare a turismului românesc în străinătate. Împreună cu Diaspora vom promova România și înțeleg asta foarte bine, după peste 20 de ani petrecuți în Elveția”.

Emil Munteanu, cofondator al ATRA Doftana: „Lansăm o provocare și către presa românească din Diaspora: Haideți să promovăm acest proiect către românii din toată lumea! Dacă fiecare trust de presă românesc transmite 100 de cuvinte frumoase despre România, vom avea milioane de cuvinte transmise către românii plecați! În plus, echipa Repatriot Turism, împreună cu asociațiile din domeniu, invită în perioada următoare presa românească din Diaspora într-un trip – Delta Dunării, Muntenia, Bucovina și Transilvania. Astfel, vom avea ocazia să ne cunoaștem și să transformăm ideile în acțiuni concrete de promovare a turismului românesc!”

Toți românii care vor să se implice în inițiativa RePatriot Turism sunt așteptați să transmită mesajele lor la [email protected] și sunt invitați să promoveze mesajele #RePatriotTurism pe rețelele sociale.  

Foto RePatriot

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...