Studiu EY: Directorii financiari (CFO), garanții valorii pe termen lung

Date:

  • Protejarea organizației în prezent și facilitarea unei creșteri durabile, principala prioritate pentru 86% dintre respondenți
  • 77% dintre respondenți consideră că, până în 2025, sistemele informatice financiare vor fi în principal amplasate în cloud și nu local

Funcția de director financiar (CFO) va avea unul dintre cele mai importante roluri, la nivel executiv, în remodelarea viitorului companiei în perioada post pandemie, potrivit ediției 2020 a studiului EY DNA of the CFO, derulat în rândul a peste 800 de directori financiari (CFO) și directori executivi din domeniul financiar din toată lumea.

„Presiunea cu care se confruntă directorii financiari în prezent este aceea de a nu fi doar cei care rezolvă problemele, ci și factori de decizie în companie. Prin urmare, misiunea lor este de a se adapta la noul mediu de business și de a pune în aplicare un proces eficient de digitalizare, prin care să genereze valoare pe termen lung și să obțină adeziunea tuturor părților interesate. Am putea defini acest parcurs drept «Construirea unei afaceri durabile, cu o creștere sustenabilă». Acest lucru nu exclude domeniile lor tradiționale de responsabilitate în ceea ce privește contabilitatea, raportarea și controlul, ci necesită noi indicatori de performanță nefinanciară, precum și o legătură puternică cu colegii lor din structurile de conducere ale companiei.

Directorii financiari din România beneficiază de un ecosistem care poate să îi sprijine într-o astfel de schimbare, cu un mediu economic care face presiuni pentru sustenabilitate, precum și cu o resursă umană tânără, adaptabilă, pentru a iniția schimbarea”, spune Guillaume Macczak (foto), Partener Asociat Servicii pentru Operațiuni Globale (Global Business Services sau GBS) și Consultanță pentru directorii financiari, EY România.

Analizându-și prioritățile, 86% dintre respondenți consideră că principala lor misiune este de a-și proteja organizația în prezent, pregătind totodată creșterea acesteia în viitor. Mai mult, 84% dintre respondenți cred că este esențială obținerea unui echilibru între rezultatele pe termen scurt și crearea de valoare pe termen lung, acest lucru presupunând un mix între atribuțiile tradiționale, precum raportările din companie, și cele noi care țin, de exemplu, de supervizarea transformării digitale.

Pe măsură ce vor pune în practică aceste priorități, va fi necesar ca directorii financiari să își îmbunătățească relațiile cu colegii din conducerile executive superioare. Conform studiului, 52% dintre directorii financiari intervievați au declarat că au o colaborare limitată sau inexistentă cu directorii de resurse umane (CHRO), iar 44% au indicat o relație similară cu directorii de marketing (CMO).

Directorii financiari vor juca un rol esențial
în remodelarea viitorului companiilor

Într-o perioadă de transformare care oglindește tendințele pieței în 2020, directorii financiari recunosc importanța unei strategii bazate pe definirea unei misiuni, 82% dintre respondenți afirmând că principalii stakeholderi îi consideră din ce în ce mai mult drept garanții valorii pe termen lung ai organizației, conform concluziilor studiului EY.

În plus, 79% dintre respondenți au declarat că investitorii solicită tot mai multe informații despre modul în care organizația creează valoare pe termen lung pentru actorii interesați, în timp ce 81% consideră că o mare parte din valoarea generată nu este măsurată sau comunicată prin intermediul indicatorilor cheie de performanță financiari.

Remodelarea funcției financiare

Potrivit studiului EY, performanțele piețelor se modifică în mod fundamental. Apar noi piețe virtuale pe măsură ce giganții operatori de platforme conectează cu ușurință cumpărătorii și vânzătorii, iar noile tehnologii converg tot mai mult spre eliminarea ineficiențelor și fricțiunilor.

Un model operațional mai fluid, care să se extindă dincolo de cei patru pereți ai organizației, va fi probabil un factor cheie care va permite funcției financiare să dețină un rol major pe piețele conectate ale viitorului. Mulți lideri financiari consideră că acest viitor, cu o mai mare deschidere a funcției lor, va deveni realitate în următorii cinci ani. Peste trei sferturi (77%) dintre respondenți consideră că, până în 2025, sistemele informatice financiare vor fi în principal amplasate în cloud și nu locale, iar 74% cred că funcția va face parte dintr-un ecosistem bazat pe tehnologia blockchain.


Despre studiu

Ediția 2020 a studiului EY DNA of the CFO Will CFOs evolve finance or become obsolete? a fost derulată cu participarea a peste 800 de directori financiari (CFO sau FD) și persoane cu funcții de conducere executivă în domeniul financiar în cadrul marilor organizații, cu scopul de a înțelege provocările cu care se confruntă directorii financiari. Studiul a fost realizat de Longitude în numele EY Global Financial Accounting Advisory Services (FAAS). Peste două treimi (69%) dintre organizațiile respondenților au venituri anuale cuprinse între 1 miliard și 4,99 miliarde de dolari, în timp ce organizațiile unei treimi (30%) dintre respondenți au venituri anuale globale de peste 5 miliarde de dolari. Peste un sfert (34%) dintre respondenți au funcția de director financiar la nivel de grup (CFO sau FD). Restul de 73% au funcții de directori financiari (CFO sau FD) sau de coordonatori ai funcției financiare (la nivel de grup, divizie sau regional). Respondenții provin din America de Nord și de Sud, Asia-Pacific, Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa (EMEIA) și Japonia. Au fost reprezentate 13 sectoare principale, 38% dintre companii fiind publice sau listate la bursă, 52% nelistate, iar în cazul a 10% dintre companii această situație nu a fost declarată.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, strategi şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Un moment istoric pentru Bitcoin – prețul criptoactivului a depășit pragul de 100.000 de dolari

Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru piața...

PROMELEK XXI estimează vânzări de 1,5 milioane de euro pe segmentul proiectelor de iluminat în 2024

PROMELEK XXI, unul dintre principalii furnizori de echipamente electrice...

Grupul LPP se extinde cu 42.000 mp în CTPark Bucharest West, atingând o suprafață totală de peste 130.000 mp

CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator de...