Susţinere pentru tinerele elite

Date:

În contextul preocupării pentru promovarea tinerilor specialişti în domenii de vârf ale economiei şi cercetării, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România au lansat revista „Tinere elite”. Publicaţia apare sub egida AOSR, al cărei preşedinte, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, subliniază cerinţa promovării elitelor tinere pentru a asigura dezvoltarea ţării în orizontul următoarelor decenii.

Dr. ing. Mircea Ignat, mentor al unor tineri performeri în ştiinţă, cofondator al publicaţiei, împreună cu editorul Mircea Terziu, lansează apelul la „un necesar dialog cu instituţiile răspunzătoare de situaţia existentă şi de protejarea elitelor în sensul în care sperăm că România este încă o societate deschisă! Politicieni, mesajul nostru este agresiv la adresa dumneavoastră, voi aveţi aici marile obligaţii! Vom fi total exigenţi în ceea ce vă priveşte!”

Sunt prezentaÅ£i prin performanÅ£ele lor tineri de elită, dintre care se remarcă Ştefan Ursu – de la Colegiul NaÅ£ional „Nicolae Titulescu” din Braşov, membru al Centrului de Excelenţă „Alexandru Proca” al ICPE-CA, participant la olimpiada de proiecte de cercetare şi inginerie Intel ISEF Phoenix, SUA, unde „l-a provocat” la dialog pe laureatul Nobel Martin Chalfie; Daria Radu – şef de promoÅ£ie la Colegiul NaÅ£ional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, studentă la Cambridge; Carmen Popa – studentă la Automatică şi Calculatoare la Universitatea Politehnica din Bucureşti, particpantă la Intel ISEF Los Angeles, RoSEFF, Infomatrix; Max Loughan – inventatorul unui dispozitiv de „energie liberă”; Mihaela Florea – absolventă a Colegiului NaÅ£ional „Gheorghe M. Murgoci” din Brăila, campioană mondială Microsoft Ofiice New York 2019; Alexia Maria MiriÅ£escu – de la Şcoala Gimnazială „Herăstrău” din Bucureşti, performeră în pictură, desen, muzică, dans, creaÅ£ie literară; Mihail Iulian Bărăscu – actualmente la Dover, Canada, evaluat cu IQ 162; Carla Herescu – de la Colegiul NaÅ£ional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, studiază pian, nai, canto, chitară, big piano.      

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...