Top 10 XTB în 2020: Aurul, autoturismele electrice, energia și sectorul financiar au dominat preferințele românilor de investiții în piețe internaționale

Date:

Aurul, autoturismele electrice, energia și sectorul financiar au dominat preferințele românilor de investiții în piețe internaționale, iar aceste alegeri sugerează în general o dorință de asumare a unor riscuri mai mari, în sectoare volatile sau cu mișcări puternic în trend, în speranța unor rezultate consistente. Scorul titlurilor cu risc ridicat vs. titluri relativ mai puțin riscante pare a fi fost de 9 la 1. iShares Physical Gold, NIO Inc și Tesla Inc (US) au fost printre preferatele investitorilor XTB în România, în 2020. Opt din zece cele mai tranzacționate instrumente internaționale cu deținere la XTB, de către clienții din România, au fost acțiuni cu deținere, iar două au fost ETF-uri.

XTB este o casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varșovia și lider de piață în România pe burse internaționale. Datorită prezenței sale pe 12 piețe din Europa și America de Sud, XTB este, de asemenea, o companie de investiții în continuă dezvoltare, acțiunile fiind printre instrumentele preferate ale clienților brokerului în 2020.

„Preferințele românilor arată nuanțe interesante. Pe de o parte, asistăm la o aliniere la tendințele globale privitoare la interesul pentru autovehicule electrice, cu locuri de frunte pentru Tesla (fanion în industrie, atingând o capitalizare de peste 800 de mld. de dolari, listată și pe bursa americană, dar și în Europa) și Nio, probabil cel mai vizibil competitor din China pentru Tesla. Pe de altă parte, dorința de siguranță, ilustrată de locul unu deținut de un ETF pe aur, nu reprezintă decât o imagine parțială a investitorilor români. Pentru mulți dintre aceștia, apetitul speculativ a fost foarte ridicat: pe pozițiile 4, 5, 8 și 9 se află companii din sectorul energie/petrol și gaze, cu un parcurs deosebit de volatil, într-un an cu totul ieșit din comun. Callon, asupra căreia planau semne multiple de întrebare după prăbușirea prețurilor petrolului WTI, a ajuns pe 15 ianuarie la un preț de 3 ori mai mare față de minimele anului anterior, iar Transocean la un nivel de aproape 4 ori mai mare. Alte companii, precum Oasis sau Noble au trecut prin restructurare sau au fost foarte aproape de insolvență. În general, putem vorbi de un apetit foarte ridicat pentru risc, și pentru titluri considerate a fi ”chilipiruri”, dacă ne gândim la DB, banca asupra căreia pierderile și scandalurile imprimaseră o tendință descendentă multianuală și care ajunsese la aproape 95% scădere din vârful din 2007 până în minimul anului trecut (de atunci a recuperat aproape 100%). Pe scurt, am putea spune că aurul, autoturismele electrice, energia și sectorul financiar au dominat în preferințe, și că alegerile sugerează în general o dorință de asumare a unor riscuri mari, în sectoare volatile sau cu mișcări puternic în trend, în speranța unor rezultate consistente. Scorul titluri cu risc ridicat vs. titluri relativ mai puțin riscante pare a fi 9 la 1”, a explicat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Claudiu Cazacu, Consulting Strategist, XTB Romania

La rândul său, Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj spune:

„În topul clasamentului se află iShares Physical Gold, un ETF care replică evoluția aurului, metal care a reușit să câștige multă tracțiune pe fondul gradului ridicat de incertitudine la nivel global și pe fondul injecțiilor de lichiditate ale băncilor centrale. Un alt sector bine reprezentat în top este cel de petrol. Companii care se ocupă de extracția de petrol precum Callon Petroleum, Noble Corporation, Transocean Ltd și Oasis Petroleum s-au aflat, de asemenea, în centrul atenției ca urmare a perioadelor de agitație ale prețurilor petrolului. Deși în prima parte a anului au suferit scăderi majore, odată cu redresarea cotațiilor materiei prime și a îmbunătățirii speranțelor cu privire la gestionarea pandemiei, aceste companii au devenit atractive pentru investitori datorită evaluărilor scăzute. În plus, cotația Noble Corporation a fost ajutată și de anunțul de achiziție în valoare de 5 miliarde de dolari din partea Chevron. Totodată, companiile din sectorul financiar, precum Deutsche Bank și Lyxor au profitat de interesul în creștere de tranzacționare și de condițiile excepționale de piață, obținând rezultate financiare peste așteptări, care au reprezentat surprize plăcute pentru investitori”.

Radu Puiu, Research Analyst XTB Romania

La sfârșitul anului ce tocmai s-a încheiat, investitorii XTB din România aveau acces la  peste 4.000 de instrumente financiare, dintre care 2.000 erau acțiuni, iar restul CFD-uri. În prezent, brokerul oferă acces la 17 burse internaționale, inclusiv Bursa de la New York (NYSE, peste 1.300 de companii) și Bursa din Varșovia (GPW, 282 de companii).

Iată lista completă a celor mai tranzacționate acțiuni, în România, în 2020:

Top 10 instrumente financiare in 2020 România

În primele trei trimestre ale anului 2020, XTB a deschis în total peste 73.000 de conturi noi, iar rulajul trimestrial în acțiuni, în valoare nominală, pentru această perioadă, a fost în medie de aproape 289 milioane USD.

„Anul trecut, acțiunile cu deținere au fost cele mai populare instrumente din oferta XTB. Clienții noștri au dorit să profite nu numai de volatilitatea ridicată pe piață, ci și de introducerea comisionului de 0% la tranzacționarea de acțiuni și ETF-uri cu deținere, pentru rulaje de până la 100.000 EUR pe lună”, a declarat Irina Cristescu, General Manager în cadrul XTB România.

Irina Cristescu, General Manager în cadrul XTB România




Despre XTB:

Cu mai mult de 15 ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. Cu birouri în peste 10 țări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania și Franța, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorități de supraveghere din lume incluzând FCA și KNF.

Avertisment cu privire la riscuri:

CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 80% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii. X-Trade Brokers DM S.A.

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naștere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informații. Vă aducem la cunoştinţă că informațiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanțe sau rezultate.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...