Top UE: România rămâne pe penultimul loc după salariul minim pe economie

Date:

La începutul anului, România se afla pe penultimul loc în Uniunea Europeană după salariul minim pe economie, 275 de euro pe lună, fiind urmată de Bulgaria cu 235 de euro pe lună, conform ultimelor date Eurostat.

Cel mai mare salariu minim îl regăsim în Luxemburg, de 1.999 de euro pe lună, și este de nouă ori mai mare față de cel mai scăzut nivel înregistrat în Bulgaria.

Eurostat precizează că în intervalul 2008-2017 a avut loc o creștere a salariilor minime în toate statele membre UE, cu excepția Greciei, unde a scăzut cu 14%.

În România, în intervalul analizat, salariul minim s-a dublat. La 1 februarie 2017, acesta a crescut de la 1.250 de lei, la 1.450 de lei, iar aproximativ 2,1 milioane de angajați au beneficiat de această majorare.

În funcție de nivelul salariului minim pe economie, statele membre UE se clasifică în trei categorii. În 10 state din est, printre care și România, salariul minim pe economie este mai mic de 500 de euro. În următoarea categorie regăsim cinci țări amplasate în sudul UE (Portugalia, Grecia, Malta, Slovenia și Spania), unde salariul minim variază între 500 și 1.000 de euro pe lună. Cea de-a treia categorie clasifică țările membre UE din vest și nord (Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda, și Luxemburg), unde salariul minim pe economie este de peste 1.000 de euro pe lună.

Din totalul statelor membre ale UE, doar 22 din 28 au stabilite salarii minime pe economie, excepție facând Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate