UltraVision Consult lansează versiunea 4.6 a aplicației AppVision

Date:

Integratorul de soluții de securitate și control al accesului UltraVision Consult, partener strategic pentru țările din Europa Centrală și de Sud-Est al companiei Prysm, lansează noua versiune 4.6 a aplicației AppVision în regiune, caracterizată ca „una dintre cele mai versatile tehnologii PSIM (Physical Security Integration Management), dezvoltată de Prysm Software, furnizor mondial de top în domeniul tehnologiei de arhitecturi deschise”. Sistemul înglobează într-un sistem de control centralizat soluții privind securizarea perimetrelor, siguranța oamenilor și a bunurilor, controlul accesului, sistemele de monitorizare și alarmă.

UltraVision Consult informează că sistemul este „o platformă deschisă, care unifică diferite tehnologii, pentru a oferi operatorului funcții de informare, comandă și control al proceselor. Este permisă gestionarea tuturor echipamentelor cu rol în securitatea unui obiectiv, fiind în același timp menținută independența alegerii furnizorilor. Este oferită, așadar, o licențiere flexibilă, scalabilă și modulară, care asigură posibilitatea creșterii de la proiecte mici, la proiecte multi-locație, cu un număr nelimitat de interfețe incluse. Monitorizând îndeaproape noile provocări, inginerii de la Prysm Software răspund întotdeauna prompt cerințelor, prin dezvoltarea de noi funcții sau dezvoltarea celor deja existente, care sunt puse apoi la dispoziția utilizatorilor prin lansarea de noi versiuni. Din cauza crizei sanitare mondiale și a restricțiilor aferente, versiunea 4.6 a aplicației AppVision s-a lansat puțin mai târziu anul acesta, fiind disponibilă prin intermediul UltraVision Consult atât în România, cât și în restul Europei Centrale și de Sud-Est. Printre noutățile introduse odată cu trecerea la 4.6, se numără o nouă versiune AppMaintenance. Aceasta presupune administrarea informaţiilor tehnice ale activelor aflate în întreținere și trasabilitatea operațiunilor de mentenanță preventivă și corectivă. În plus, ca noutate au apărut o serie de funcții și facilități îmbunătățite de securitate IT, o nouă facilitate de administrare a procedurilor standard de operare sau scenarii și o nouă opțiune pentru audit video, care presupune înregistrarea ecranelor stațiilor de lucru. Versiunea 4.6 a AppVision™ se poate descărca de către membri de pe website, cu actualizări pentru întreaga documentație aferentă pentru a simplifica procesul de familiarizare a utilizatorilor. Echipa UltraVision Consult va fi alături de partenerii regionali care doresc să afle mai multe informații despre AppVision 4.6. Echipa de suport a actualizat în prima jumătate a anului platforma AppVision cu drivere noi pentru 2N® IP intercoms, Alwin, OPTIMA box, Horanet Go, NiceVision, Sound recognition, MobileView, Under vehicle scanner ș  altele. Lista completă a driverelor este disponibilă pe site-ul Prysm la link. În plus, echipa UltraVision Consult poate asigura dezvoltările personalizate necesare diferitelor proiecte din România și întreaga regiune a Europei Centrale și de Sud-Est”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...