Universitatea din București, 160 de ani de la înființare și 330 de ani de tradiție academică

Date:

Universitatea din București (UB) deschide seria de evenimente prin care celebrează 160 de ani de la înființare și 330 de ani de tradiție academică în București vineri, 12 ianuarie 2024, ora 14.00, cu dezbaterea „Ana Davila și țesătura viitorului. Modernizare, filantropie și experiență feminină în secolul al XIX-lea”, dezbatere organizată împreună cu Asociația „Șezătoarea București”, în amfiteatrul 103 al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București (Șoseaua Panduri nr. 90). 

Anunțând evenimentul inaugural, Universitatea din București subliniază că „dezbaterea dedicată personalității, impactului și rolului Anei Davila în societatea și educația românească va aduce împreună specialiști în istorie, sociologie și asistență socială, studii culturale și etnografie de la Universitatea din București și va evidenția activitatea educativ-caritabilă la Azilul Elena Doamna, monument istoric aflat astăzi în patrimoniul UB.

Evenimentul va fi deschis de prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București și va continua cu prezentările susținute de prof. univ. dr. Laura Grünberg, prof. univ. dr. Călin Cotoi și dr. Theodora Văcărescu (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a UB), conf. univ. dr. Andrei Florin Sora și drd. Bianca Elena Șendrea (Facultatea de Istorie a UB), drd. Grațiela Buzic (Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale a UB), Victoria Bizon (Șezătoarea București). Dezbaterea va fi moderată de Valentin Maier, cercetător în cadrul Muzeului Universității din București. Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.

Profund implicată în activitatea de asistență socială și educația tinerelor fete, dar și promotoare a portului popular și valorilor tradiționale, Ana Davila a fost cea de-a doua soție a medicului Carol Davila și a preluat administrarea și conducerea azilului pentru fete orfane înființat de acesta în 1860.

Internat și școală de elită pentru fetele orfane și sărace, instituția și-a primit numele în 1862, anul în care i s-a pus piatra de temelie, după numele soției domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Începând din 2019, fostul Azil Elena Doamna a intrat într-un amplu proces de restaurare, în valoare de aproape 85 de milioane de lei, realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI). 

Universitatea din București va organiza, în 2024, o serie de evenimente dedicate celebrării a 160 de ani de la înființare și a 330 de ani de continuitate a învățământului superior la București, de la fondarea, în 1694, a Academiei Domnești de către Constantin Brâncoveanu. 

Cu o istorie de 160 de ani și un prestigiu confirmat constant, Universitatea din București este astăzi un spațiu academic dinamic și incluziv, centrat pe student și caracterizat prin creativitate, inovare și pragmatism.

Compusă din 19 facultăți, cu 95 de programe de licență, 223 programe de masterat, 23 de școli doctorale pe domenii specifice și o școală pentru studii doctorale interdisciplinare, peste 50 de centre și 9 stațiuni de cercetare, UB s-a consacrat ca o instituție de excelență în educație și cercetare care a făcut o prioritate din pregătirea studenților săi pentru viață și profesie.

Începând cu anul 2019, UB face parte din CIVIS-Universitatea Civică Europeană, alături de alte zece universități europene de prestigiu, Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Sapienza din Roma, Universitatea din Stockholm, Universitatea Eberhard Karls din Tübingen, Universitatea din Glasgow, Universitatea din Lausanne, Universitatea Paris Lodron din Salzburg”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)