UVTerra s-a lansat în Bucureşti

Date:

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat UVTerra la București, comunitatea alumnilor care duc în lume spiritul performanței și al excelenței  definitoriu pentru mediul academic în care s-au format. Evenimentul a reunit în Salonul „Carol I” al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, exponenţi ai mediilor universitar, economic, ştiinţific, cultural şi diplomatic, ai Academiei Române, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Educaţiei Naţionale (foto UVT).

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat: „Noi la Timișoara suntem conștienți de un lucru: într-o globalizare a educației, miza este una internațională, nu una națională. Prezența noastră la București prin diverse proiecte dorim să reprezinte o injecție de forță, de parteneriate, de susținători care să ne fie aproape în drumul nostru spre vest, pentru că, dacă în jurul Clujului trasăm un cerc, suntem tot în România, ca bază de recrutare. Însă, în jurul Timișoarei putem trasa doar un semicerc pentru a rămâne în țară. Acest neajuns îl putem valorifica prin oportunitatea transcenderii acestui cerc dincolo de granițe. De aceea, ne dorim să fim pentru Balcanii de Vest o punte în domeniul educației. Ne dorim ca în următorii ani să devenim un pol de cyber security. Comprehensivitatea, complementaritatea Universității ne dă forță, pentru că în educație trebuie să existe cunoștințe interdisciplinare, nu doar foarte specializate”.

Parteneri, membri ai comunităţii academice timişorene distinşi cu titlul de doctor honoris causa, colaboratori au evidenţiat experienţe proprii, conexiuni, permanenţe intelectuale şi afective.

Ligia Deca, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială:. „Universitatea de Vest este deosebit de puternică științific, academic, din punctul de vedere al rețelelor de colaborarea pe care le-a construit, dar ceea ce ne uneşte pe toți cei care suntem aici este mai degrabă sentimentul de cultură, de apartenență la comunitatea academică”.

Laurențiu Ștefan, consilier prezidențial: „Societatea noastră are nevoie de o scară adevărată de valori. Am simțit că toate acele valori în care credeam le regăsesc la Timișoara și le regăsesc aici, pentru că Timișoara este în această seară aici. E vorba de deschidere, de competiție, performanță, merit, dialog, de acceptare a celuilalt, foarte multe lucruri care sunt prinse în același loc, de aceea am fost extrem de onorat că s-a materializat acest proiect al meu de a deveni titular cu acte în regulă al Universității”.

Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român: „Îmi face o deosebită plăcere să mă adresez dumneavoastră în calitate de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Este o onoare deosebită pentru mine să dețin acest titlu și am acceptat să fiu alături de Universitate pentru că în orice colaborare pe care am avut-o, responsabilii de la Timișoara au fost devotați și profesioniști în tot ceea ce fac. Sunt oameni responsabili. De asemenea, faptul că au acceptat o propunere venită din cadrul Universității de a acorda și o bursă de studii care să poarte numele meu în calitate de primul cosmonaut al României, și care este finanțată privat de o firmă puternică, constituie de asemenea un element în plus să colaborăm cu cei de la Timișoara”.

Acad. Nicolae-Victor Zamfir, director general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN – HH), manager al proiectului ELI-NP, a reliefat colaborarea de foarte înalt nivel ştiinţific pe care infrastructura celui mai puternic laser pus în operă până acum, în construcţie la Măgurele, o desfăşoară cu specialişti ai Facultăţii de Fizică de la UVT.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, a apreciat că termenii definitorii pentru UVT sunt „viziune şi consecvenţă”.

Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, în calitate de doctor honoris causa al UVT, a elogiat spiritul universitar creativ, atmosfera de mare emoţie din spaţiul academic timişorean.

UVTerra este platforma online deschisă absolvenților indiferent din ce an ai Universităţii de Vest: www.uvterra.uvt.ro; [email protected]. Aici sunt promovate afaceri lansate de absolvenţi, evenimente, informaţii de interes comun, oportunităţi de carieră, căutări şi posibilităţi de finanţări pentru proiecte din comunitate etc.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bitcoin revine la 60.000 de dolari

Prețul Bitcoin a înregistrat o scădere de 5% săptămâna...

Încălzirea globală va afecta economia mondială, dar nu și turismul din această vară

Incendii de vegetație în Grecia și în Statele Unite,...

Reglementarea activităților casnice: Avantaje și provocări practice

de Claudia Sofianu (foto), Partener, liderul departamentului Impozit pe...