Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa, a primit vizita de curtoazie a prim-consilierului economic și comercial la Ambasada Republicii Elene în România, Konstantinos Dikaros, recent acreditat în țara noastră, însoțit de Grigorios Stafidas, secretar diplomatic și Vassiliki Creanga-Papastergiou, secretar. La întrevedere au participat Gabriela Iftene, director executiv și Mircea Toader, coordonatorul Serviciului Relații Internaționale din cadrul CCIB.
CCIB informează că, „după o scurtă prezentare a locului CCIB în sistemul cameral românesc precum și a istoriei Palatului Camerei, președintele Iuliu Stocklosa a urat dlui Dikaros bun venit în România, București și în Palatul CCIB precum și mult succes în funcția de șef al Oficiului Economic și Comercial din cadrul misiunii diplomatice elene exprimând disponibilitatea Camerei Bucureștene de a continua excelenta colaborare cu ambasada și Secția Economică și Comercială a acesteia în scopul promovării schimburilor comerciale, cooperării economice, inclusiv a investițiilor reciproce între mediile de afaceri din București și Grecia”.
Iuliu Stocklosa: „Grecia este un partener economic deosebit de important pentru România, dar și pentru Camera noastră, care a încheiat 10 acorduri de cooperare cu principalele Camere de Comerț și alte instituții de promovare a relațiilor economice bilaterale din țara dvs. Bucureștiul este principalul centru economic și comercial al țării deținând peste 19% din exporturi, peste 33 % din importuri și contribuie cu aproape 25% la crearea PIB-ulu.”.
La rândul său, prim consilierul Dikaros a scos în evidență diversitatea relațiilor economice dintre cele două țări adăugând: „Schimburile comerciale bilaterale cu mărfuri au un rol important, dar și alte domenii ale colaborării bilaterale cum ar fi participarea firmelor grecești la investiții în țara Dvs, comerțul cu servicii, in primul rând turismul, cooperarea tehnico-științifică, inclusiv în domenii de vârf cum ar fi digitalizarea au devenit de interes deosebit pentru mediile de afaceri din România și Grecia”.
S-a convenit acțiuni de identificare a unor evenimente viitoare de promovare a colaborării bilaterale economice. În final, oaspeții au vizitat Palatul CCIB, fiindu-le prezentate spațiile destinate organizării evenimentelor promoționale.
CCIB subliniază că „schimburile comerciale cu mărfuri dintre România și Grecia au atins în primele 7 luni ale acestui an (date disponibile) un volumul total 1,9 miliarde euro (cu 12,3% peste nivelul perioadei similare din 2023), din care exportul românesc 0,7 miliarde euro (+13,6%), iar importul 1,2 miliarde euro (+11,4%). Se prelimină un volum record al schimburilor comerciale bilaterale în 2024.
Grecia ocupă locul 17 între partenerii comerciali ai țării noastre, locul 19 în topul țărilor de destinație a mărfurilor românești și locul 17 în clasamentul țărilor de origine a produselor aduse în România.
La 30 septembrie 2024, erau înregistrate în țara noastră 8779 societăți comerciale cu capital grecesc (3% în numărul firmelor cu capital străin înregistrate), cu o valoarea a capitalului subscris de 2,6 miliarde euro, reprezentând 5,13% din totalul investițiilor străine, locul 7 în topul țărilor investitoare în România”.
Foto: CCIB