Tag: productivitate

Nota de plată a agriculturii verzi ajunge pe masa fermierului

de Adela Sorinela SAFTA, doctor în economie, cercetător științific asociat, ISCDI Universitatea „Titu Maiorescu”

Românii nu s-au scumpit. Economia românească, da

Costul orar al muncii crește în România cu numai 1,8%, dar productivitatea pe oră scade cu 1,2%, industria pierde producție, iar inflația rămâne cea mai ridicată din UE. Datele Eurostat schimbă explicația competitivității românești.

Inteligența e cea mai ieftină în România: 18,8 euro per locuitor

În timp ce inteligența artificială, biotehnologiile și noile industrii transformă cunoașterea în cea mai disputată resursă economică a lumii, România alocă cercetării 18,8 euro pe locuitor, de peste 15 ori mai puțin decât media Uniunii Europene și chiar mai puțin decât aloca în urmă cu zece ani.

Pedalăm sau ne prăbușim

Într-o etapă de Turul Franței, după un traseu plin de „cățărări”, favoritul cursei s-a distanțat la diferență mare de pluton, abordând un ritm de...

Avansul PIB de 5,7% din primul trimestru a fost susținut de sectorul industriei prelucrătoare

Motorul creșterii economice din primele teri luni ale anului l-a constituit avansul producției industriale de 7,3%, susține Ministerul Economiei. Din ramura industriei, industria prelucrătoare a...