În articolele anterioare am vorbit despre decapitalizarea și supraîndatorarea companiilor active în România. Aceste trenduri, cuplate cu valorile negative ale capitalului de lucru (despre care vorbesc în acest articol), indică pierderea independenței financiare a mediului de afaceri activ în România. Gestiunea financiară sănătoasă a unei companii presupune paritatea maturității activelor și a pasivelor, respectiv „regula de aur” a finanțelor unei firme: nevoile permanente (activele fixe) să fie acoperite prin surse permanente (capitaluri proprii și datorii pe termen lung), iar nevoile temporare (activele circulante) să se acopere din surse temporare (datoriile pe termen scurt). Atunci când o companie respectă această regulă, vom observa că nivelul activelor circulante depășește valoarea datoriilor pe termen scurt, diferența pozitivă dintre acestea fiind denumită capitalul de lucru.
Aproximativ 70% dintre companiile active în România nu respectă această regulă la finalul anului 2017, deoarece au contractat datorii pe termen scurt pentru finanțarea unor nevoi pe termen lung (investiții în activele fixe, rambursarea creditelor pe termen lung, plata dividendelor record din perioada 2016-2017, creditarea unor companii terțe pe termen lung). De aceea, aceste firme și-au pierdut independența financiară, deoarece nu își pot onora toate datoriile pe termen scurt nici după monetizarea stocurilor și a creanțelor (prin vânzarea și încasarea acestora). Practic, aceste companii sunt dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt și depind de disponibilitatea creditorilor să facă acest lucru (bănci, furnizori, stat etc.).

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament