Nimeni nu poate contesta că unul din avantajele comparabile de care poate și trebuie să profite România îl reprezintă condițiile pedo-climatice de care dispune, extrem de favorabile pentru dezvoltarea agriculturii. Din păcate, modul în care s-au raportat la acest aspect autoritățile românești în cei 27 de ani post-decembriști lasă mult de dorit. Reformele fără noimă la care a fost supusă agricultura în intervalul menționat au avut drept rezultat transformarea țării noastre din exportator de produse agricole în importator masiv de asemenea produse. Realizarea unor producții care să facă față îndestulător cererii interne și să asigure cantități semnificative pentru export rămâne, deocamdată, doar un obiectiv ipotetic, stimulator de amintiri nostalgice.
Degeaba anumiți „specialiști” bat apa în piuă, prezentând în roz și exacerbând rolul micilor fermieri, de fapt, al milioanelor de gospodării de subzistență cu care ne-am ales în urma lichidării gospodăriilor colective și a gospodăriilor de stat. Ele sunt subvenționate de către stat, fără perspective reale de succes. „Fermierii” sunt încurajați doar să-și cultive terenurile, nu și să-și sporească producția, de care, de altfel, s-ar părea că nu prea ar fi nevoie pe piața internă, din moment ce aceasta este inundată cu produse din import.
Cu câteva zeci de kilograme de ceapă, varză, cartofi, morcovi sau roșii, cu 15-20 litri de lapte și câteva zeci de ouă, produse în micile gospodării de subzistență nu se poate face concurență hipermarketurilor importatoare de cantități masive de asemenea produse. În mod evident, micile gospodării nu pot asigura aprovizionarea ritmică a depozitelor și marilor magazine cu cantități suficiente de produse de calitate constantă. Pentru a conta în circuitul comercial actual, sunt necesare zeci și sute de tone de produse de aceeași calitate, care nu se pot obține în mici gospodării disparate. Ca să nu mai vorbim de exigențele de preț și calitate impuse de concurența cu produsele străine de pe piața internă sau de pătrunderea producătorilor români pe piețele externe.
Atâta timp cât agricultura autohtonă nu va dispune de mari producții de cereale, fructe, legume, carne și lactate, producții, ca să spunem așa, „de serie lungă” și de calitate superioară, ea nu va putea ține piept concurenței produselor din import și cu atât mai puțin să găsească nișe de desfacere în exterior. Iar asemenea producții nu pot fi realizate decât în cadrul unor mari exploatații agricole, dispunând de suprafețe de teren întinse, mecanizabile, potrivite pentru implementarea tehnologiilor moderne și aplicarea rezultatelor cercetării științifice. Doar marile exploatații și ferme pot asigura aprovizionarea ritmică a piețelor, atenuând caracterul sezonier al producției prin eșalonarea culturilor și diversificarea sortimentală, prin extinderea, pentru perioadele anotimpului rece, a culturilor succesive în culturi protejate în sere și solarii.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament