Prestigiul constituie o valoare socială, din momentul în care autoritatea managerului public este recunoscută de sistemul socio-profesional. Prima observaţie pe care trebuie s-o facem este acea că prestigiul nu trebuie confundat cu niciuna dintre cele trei forme de legitimitate despre care vorbea Weber. Altfel spus, prestigiul nu se poate defini raţional-legal, pentru că nu se întemeiază pe convingerea celorlalţi cu privire la faptul că un manager acţionează raţional-legal, ci pe încrederea în valoarea lui socială; prestigiul nu poate fi de natură tradiţională, pentru că nu derivă din dreptul „sacru” al managerului public de a fi „înscăunat” conform obiceiului; în fine, prestigiul nu se poate datora charismei, decât în măsura în care reflectă calități (valori) umane. În plan socio-economic, prestigiul managerului public depinde de calitățile (meritele) sale în conducerea autorităților, instituțiilor sau a serviciilor publice. Acestă capacitate de conducere se constituie ca valoare socială în măsura în care aprecierea celorlalţi confirmă calitățile (meritele) managerului public. În sens socionomic, prestigiul este susținut (recunoscut) de membrii unei structuri sociale, în care indivizii nu sunt motivaţi doar de interese materiale, ci şi de valorile socio-profesionale, morale sau intelectuale ale liderului.
Recunoaşterea prestigiului managerului nu depinde de vocaţia de a conduce, ci de valoarea socială a coducerii: exempli gratie, un candidat intrat într-o competiţie publică are şanse de câștig cu atât mai mari cu cât prestigiul său se întemeiază mai solid pe valori socio-profesionale recunoscute de un grup (organizație, firmă, companie etc.). La nivelul grupurilor profesionale s-a dovedit faptul că persoanele care respectă standardele specifice grupului (organizației) au şansele cele mai mari de a fi alese (numite) în funcții de conducere; acest fenomen nu se datorează atributelor proprii, ci valorii pe care comunitatea o atribuie managerului public, în virtutea credinței că el reprezintă valorile acelui grup (organizație, comunitate).

În cazul managerilor care acționează la nivel local studiile relevă faptul că valorile civice au prioritate asupra altor valori în aprecierea prestigiului acestor conducători. Din punct de vedere politonomic (al sistemului de norme politice aplicabil), acest fenomen are avantajul că asigură integrarea mai rapidă a celor aleşi (numiți) la conducerea instituţiile sociale, precum şi funcţionarea mai eficientă a acestor instituţii (Turner M.J., Switzer K., Redden Ch., 1996, American Government, Principles and Practices). În plus, nu trebuie omis faptul că aprecierea valorii individuale de către o comunitate socio-profesională se manifestă atât ca o cauză, cât şi ca un efect al teritorialităţii în sensul că orice comunitate recunoaşte ca fiind valoroase doar normele de conduită autohtone; în acest sens M. Abeles suţine că atributele civice exprimă etnologia culturală şi teritorială a unei comunităţi (Abeles Marc, 1989, Jours tranquilles en 89. Ethnologie politique d’un departement français). Din punct de vedere politonomic observăm, de asemenea, că prestigiul nu se obţine exclusiv datorită vocaţiei, ci datorită valorii echipei care asigură succesul managerului public; aproape fără excepţie, managerii publici folosesc echipe (cabinete, consilii, asistenţi personali etc.) formate din profesionişti.
Deși autoritatea este un factor determinant pentru obţinerea prestigiului, ea nu este şi suficientă: altfel spus, prestigiul nu este posibil dacă meritele (calitățile) conducătorului nu se încadrează în tiparele (criteriile) prestabilite de sistemul oficial (statal) de valori. Desigur că prestigiul presupune o serie de aptitudini personale, cu observaţia ca aceste valori subiective să fie „pozitive” în raport cu cerințele obiective; în cazul unei interacţiuni „negative”, prestigiul nu este recunoscut sau se pierde. Din multitudinea de abilităţi necesare pentru dobândirea şi păstrarea prestigiului sunt importante cele de ordin moral (onestitatea, echitatea), cele de ordin social (solidaritatea, socialitatea), dar şi cele politice (loialitatea, partinitatea, conformitatea).

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament