PRESTIGIUL MANAGERULUI PUBLIC (I)

Date:

Prestigiul constituie o valoare socială, din momentul în care autoritatea managerului public este recunoscută de sistemul socio-profesional. Prima observaţie pe care trebuie s-o facem este acea că prestigiul nu trebuie confundat cu niciuna dintre cele trei forme de legitimitate despre care vorbea Weber. Altfel spus, prestigiul nu se poate defini raţional-legal, pentru că nu se întemeiază pe convingerea celorlalţi cu privire la faptul că un manager acţionează raţional-legal, ci pe încrederea în valoarea lui socială; prestigiul nu poate fi de natură tradiţională, pentru că nu derivă din dreptul „sacru” al managerului public de a fi „înscăunat” conform obiceiului; în fine, prestigiul nu se poate datora charismei, decât în măsura în care reflectă calități (valori) umane. În plan socio-economic, prestigiul managerului public depinde de calitățile (meritele) sale în conducerea autorităților, instituțiilor sau a serviciilor publice. Acestă capacitate de conducere se constituie ca valoare socială în măsura în care aprecierea celorlalţi confirmă calitățile (meritele) managerului public. În sens socionomic, prestigiul este susținut (recunoscut) de membrii unei structuri sociale, în care indivizii nu sunt motivaţi doar de interese materiale, ci şi de valorile socio-profesionale, morale sau intelectuale ale liderului.
Recunoaşterea prestigiului managerului nu depinde de vocaţia de a conduce, ci de valoarea socială a coducerii: exempli gratie, un candidat intrat într-o competiţie publică are şanse de câștig cu atât mai mari cu cât prestigiul său se întemeiază mai solid pe valori socio-profesionale recunoscute de un grup (organizație, firmă, companie etc.). La nivelul grupurilor profesionale s-a dovedit faptul că persoanele care respectă standardele specifice grupului (organizației) au şansele cele mai mari de a fi alese (numite) în funcții de conducere; acest fenomen nu se datorează atributelor proprii, ci valorii pe care comunitatea o atribuie managerului public, în virtutea credinței că el reprezintă valorile acelui grup (organizație, comunitate).

În cazul managerilor care acționează la nivel local studiile relevă faptul că valorile civice au prioritate asupra altor valori în aprecierea prestigiului acestor conducători. Din punct de vedere politonomic (al sistemului de norme politice aplicabil), acest fenomen are avantajul că asigură integrarea mai rapidă a celor aleşi (numiți) la conducerea instituţiile sociale, precum şi funcţionarea mai eficientă a acestor instituţii (Turner M.J., Switzer K., Redden Ch., 1996, American Government, Principles and Practices). În plus, nu trebuie omis faptul că aprecierea valorii individuale de către o comunitate socio-profesională se manifestă atât ca o cauză, cât şi ca un efect al teritorialităţii în sensul că orice comunitate recunoaşte ca fiind valoroase doar normele de conduită autohtone; în acest sens M. Abeles suţine că atributele civice exprimă etnologia culturală şi teritorială a unei comunităţi (Abeles Marc, 1989, Jours tranquilles en 89. Ethnologie politique d’un departement français). Din punct de vedere politonomic observăm, de asemenea, că prestigiul nu se obţine exclusiv datorită vocaţiei, ci datorită valorii echipei care asigură succesul managerului public; aproape fără excepţie, managerii publici folosesc echipe (cabinete, consilii, asistenţi personali etc.) formate din profesionişti.
Deși autoritatea este un factor determinant pentru obţinerea prestigiului, ea nu este şi suficientă: altfel spus, prestigiul nu este posibil dacă meritele (calitățile) conducătorului nu se încadrează în tiparele (criteriile) prestabilite de sistemul oficial (statal) de valori. Desigur că prestigiul presupune o serie de aptitudini personale, cu observaţia ca aceste valori subiective să fie „pozitive” în raport cu cerințele obiective; în cazul unei interacţiuni „negative”, prestigiul nu este recunoscut sau se pierde. Din multitudinea de abilităţi necesare pentru dobândirea şi păstrarea prestigiului sunt importante cele de ordin moral (onestitatea, echitatea), cele de ordin social (solidaritatea, socialitatea), dar şi cele politice (loialitatea, partinitatea, conformitatea).


Spre deosebire de alte domenii, în managementul public prestigiul implică abilitatea (capacitatea) managerului de a decide rapid, corect şi eficient pentru o comunitate (organizație). Capacitatea de a analiza, de a evalua şi a decide în mod obiectiv o situaţie manager publicală, este cu atât mai mare cu cât conducătorul instituției este mai liber faţă de constrângerile morale şi materiale. Aprecierea acestei valori pune probleme de interpretare, pentru că libertatea este, mai presus de orice, o atitudine „subiectivă”, care permite managerului public să emită judecăţi de valoare cu privire la o situaţie „obiectivă”: de pildă, este greu de știut cât de mult îi permite subiectivitatea unui manager să rămână obiectiv în condițiile în care funcția sa managerială depinde de puterea politică. Ca urmare, prestigiul depinde și de creativitatea managerului public în elaborarea de soluţii pentru aplicarea unei strategii proprii de acţiune.
Autonomia de acţiune este o trăsătură care înglobează şi aptitudini nonmanageriale: introversiunea, motivaţia intrinsecă, autoîncrederea, dorinţa de solitudine, insatisfacţia faţă de realitate şi multe altele. În plus, trebuie să luăm în considerare faptul că prestigiul se datorează adesea unor decizii hazardate, imaginaţiei sau predispoziţiilor ereditare, care permit elaborarea unor soluţii originale (Piėron Henri, 1973, Vocabulaire de la psychologie). Dreptul de a decide autonom nu are valoare, per se, fiind circumscris în timp şi spaţiu unui sistem de factori; ca urmare, prestigiul ilustrat prin libertatea de decizie a managerului public este, la rândul său, un determinant.
Prestigiul presupune, aşadar, aprecierea valorii managerului public de către sistemul socio-politic, potrivit unor criterii, între care, pe primul loc ar trebui să se afle vocaţia. Vocaţia ca expresie a aptitudinilor (competenţa, experienţa, abilitatea, capacitatea de decizie) nu ar crea niciodată, prin sine însăşi, prestigiu. Pe de altă parte, un manager fără prestigiu ar fi perceput ca un despot iresponsabil şi arbitrar, tot aşa cum un judecător fără prestigiu ar fi considerat un cadiu (arab. cadiu = judecător) inconsecvent şi capricios. „Libertatea” de a decide, în lipsa prestigiului, este o manifestare arbitrară de putere, care nu poate fi apreciată ca valoare atâta timp cât nu este libertate „sub lege”. Faptul că managerul este liber să adopte decizii nu relevă deloc prestigiul; atâta timp cât această „libertate” nu este în acord cu voinţa celor îndrumați (ideonomic), ori nu este legitimă (socionomic), sau nu este legală (politonomic), ea nu poate justifica prestigiul.
Un principiu sacrosanct de apreciere a managerului public este modul în care acesta respectă statu-qoul. Deși pare un sofism, faptul că prestigiul se obţine „sub lege” duce la concluzia că numai sistemul legal îi permite unui manager să se bucure de prestigiu. Funcţia principală a sistemului juridic, în domeniul conducerii sociale, este aceea de a reglementa conduita celui care exercită puterea. Cauza nemijlocită a localizării puterii este prestigiul, susține Bierstedt; „Clasa care se va bucura de cel mai mare prestigiu va avea cea mai mare parte a puterii” (Bierstedt Robert, 1974, The Social Order). Dacă acceptăm această ipoteză, atunci trebuie să acceptăm și concluzia că prestigiul permite managerului să exercite o parte a puterii sociale. Prestigiul este rezultanta conflictului dintre puterea individuală şi puterea publică a managerului: deşi statul este acela care conferă conducătorilor de autorități publice anumite puteri, care deschid posibilitatea de a încălca drepturile celorlalți, totuşi statul limitează prin lege aceste puteri, pentru a restrânge posibilitatea abuzului. Deseori, supunerea consimțită a subordonaților este efectul prestigiului celui care comandă; altfel spus este o difuzie a statutului derivată din funcția pe care o îndeplinește cineva potrivit ierarhiei valorilor recunoscute social (Lapierre Jean-William, Le Pouvoir politique et les langues: Babel et Leviathan). Prestigiul apare, astfel, ca o extrapolare a autorității, a competenței sau a avantajelor obținute într-un domeniu către un manager. Cu alte cuvinte, membrii unui grup care îi recunosc unuia dintre ei superioritatea în domeniul conducerii socio-profesionale îi atribuie a priori o poziție similară și în alte domenii de activitate.
Puterea exercitată în afara legii i-ar transforma pe managerii publici în despoţi iresponsabili (von Mises Ludwig, 1969,  Beaurocracy). Condiţia respectării ordinii de drept este cel mai important criteriu de apreciere a prestigiului în managementul public. Trebuie să menţionăm că ordinea de drept nu se poate realiza doar prin îndeplinirea a două condiţii normative, după cum crede H. Hart; nu este suficient ca toți conducătorii de instituții publice să se supună normelor de drept (ca şi cum ar fi standarde oficiale de comportament), iar cetăţenii să se supună pur şi simplu necondiţionat acestor norme (Hart H.L.A., 1956, Le concept du droit). Aceste condiţii nu pot asigura ordinea de drept din cauză că nu țin seama de raportul libertate-constrângere prin care se defineşte puterea prestigiului; mai mult chiar, normele juridice nu pot stabili raportul dintre legitim și nelegitim prin care se defineşte prestigiul puterii. Dacă autoritățile statului au dreptul de a stabili criteriile de apreciere a prestigiului, atunci managerul, prin prestigiul său, are obligaţia corelativă de a legitima aceste autorități. Din această perspectivă dreptul devine un instrument al puterii manageriale ca „ştiinţă a mijloacelor” (Roubier Paul, 1951, Theorie generale du droit).

(va urma)

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...