Restructurările și reorganizările activităților de producție, în funcție de evoluția tehnologiei, dar și a relațiilor economice, provoacă, pretutindeni în lume, perturbări ale vieții oamenilor, necesitând un permanent efort de acomodare, de găsire de soluții pentru a merge mai departe. Exemplul dezindustrializării produse în unele foste state socialiste, printre care și România, în urma trecerii acestora la economia de piață ilustrează elocvent amplitudinea consecințelor social-economice ale unor asemenea restructurări.
În acest context, este semnificativă și soarta unui mare număr de orășele, foste centre monoindustriale, din fosta Uniune Sovietică, lăsate în voia sorții după abandonarea conducerii centralizate a economiei și intrarea țării în arena liberei competiții. Confruntate cu concurența unor produse importate, de mai bună calitate și mai ieftine, întreprinderile autohtone de profil au început să aibă dificultăți la desfacere, iar în momentul când au încetat să mai primească subvenții de la statul postsovietic, numeroase dintre acestea și-au încetat, treptat, activitatea, lăsând pe drumuri sute de mii de angajați. De pe urma acestui proces au avut de suferit, în mod deosebit, micile localități cu puține activități economice, situația celor cu profil monoindustrial fiind de neinvidiat.
Circa 70 la sută din cele 1.100 de orașe rusești sunt orașe mici, cu mai puțin de 50.000 de locuitori, majoritatea fiind grav afectate de restrângerea activităților economice locale. Lipsa locurilor de muncă, privarea multor cetățeni de venituri constante determină și restrângerea unor activități economice subsidiare, cu precădere a serviciilor de tot felul. Situația se răsfrânge implicit asupra bugetelor administrațiilor locale, care se văd lipsite de resursele financiare necesare pentru gestionarea corespunzătoare a problemelor aflate în competența lor: construirea de locuințe sociale, buna întreținere a drumurilor, furnizarea de apă, electricitate, gaze sau lemne pentru populație, contribuția la funcționarea instituțiilor de învățământ și a rețelei sanitare, organizarea de activități cultural-educative, amenajări de spații pentru odihnă și divertisment. S-a creat o discrepanță crescândă între situația orașelor mici și a celor mari, mai ales a celor cu peste 1.000.000 de locuitori, unde, chiar dacă se închide o întreprindere sau alta, rămân alternative de supraviețuire.
Din cauzele menționate, tot mai mulți tineri, dar și cadre cu calificare medie sau superioară, se îndreaptă spre marile orașe, de regulă centre regionale, unde își pot găsi de lucru în domeniul preferat sau cu remunerație convenabilă. Vizitatorii multor orășele rămân impresionați de numărul mare al clădirilor abandonate sau dărâmate, de starea deplorabilă a drumurilor, de lipsa unor facilități publice. În multe locuri au rămas doar bătrâni, femei și copii, restul locuitorilor fiind plecați, fie temporar, fie definitiv. Pe ansamblu, după 1989, totalul populației micilor orașe a scăzut cu 10.000.000 de locuitori.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament