În 1938, valoarea emisiunilor de obligațiuni municipale tranzacționate la Bursa de Efecte, Acțiuni și Schimb București reprezenta 4% din PIB. În prezent, este subunitară ca procentaj.
Și totuși, când discutăm de volume mici, nu trebuie să găsim un țap ispășitor în bondurile municipale. Pentru ca ceea ce se numește curba randamentelor să nu fie o simplă extrapolare matematică sunt necesare emisiuni consistente de bonduri suverane. Adică, e nevoie să se emită multe titluri cu maturitate peste 10 ani, numite bonds, fiindcă restul sunt t-bills sau t-notes. Dar ce se întâmplă, cadrul fiscal volatil obstrucționează emiterea de obligațiuni în lei pe termen lung?
Facem ce facem și tot la România capitalistă interbelică ajungem. Obligațiunile municipiilor București, Brăila, Craiova, Iași sau Ploiești erau scadente atunci după 40-50 de ani. Și existau mai multe emisiuni de obligațiuni la purtător, desigur tranzancționate la bursă: București – 4,5% din 1895 și 1898, 4% – 1903, 1906, 1909 și 1912, 5% – 1910 (două), 3,5% – 1921, dar și 7% din 1921 în franci francezi – garantate cu totalitatea veniturilor nete ale Societății Generale de Gaz și de Electricitate; Brăila – 4,5% din 1912 și 1915; Buzău – 5% din 1910; Craiova – 5% din 1906, 1910, 1911 și 4% din 1912; Iași – 4,5% din 1906 și 1910; Ploiești – 5% din 1906 și 1910; Turnu Severin – 4,5% din 1913. Cu banii se construiau hale, piețe, drumuri, parcuri, linii de tramvai, canalizare, se asigura alimentarea cu apă. Prin intermediul unor bănci prestigioase, precum Marmorosch, Blank & Co, Banca de Credit Român, Banca Generală Română, Banca Agricolă, Berliner Handelsgesellschaft, Deutsche Bank sau Credit Suisse.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor șef al revistei Finanțiștii, publicist la Jurnalul Național, Săptămâna financiară, Piața financiară, Curentul, Bursa, Evenimentul zilei. Mai multe materiale de același autor, pe http://bloguluibalan.ro