Europa a început în anul 1968, prin semnarea contractului dintre Austria și URSS, construcția primului gazoduct pentru transportul gazelor naturale către Europa. A fost momentul începerii construcției dependenței de importurile de energie a Europei.

Necesarul de valută și bunuri al URSS și necesarul de energie al vestului Europei au deschis o colaborare reciproc avantajoasă, care a contribuit la bunăstarea ulterioară a Europei bazată pe energie suficientă și ieftină.

Anii au trecut, dependența Europei s-a accentuat, gazele și celelalte forme de energie ieftină din Rusia au adus venituri frumoase la bugetele țărilor europene prin sistemele de taxare și accizare impuse energiei (atunci când ai o energie ieftină există disponibilitatea de a veni cu adausuri până la limita puterii de cumpărare/ acceptate), dar și pentru firme și persoane fizice din vestul Europei. Astfel, lucrurile au evoluat până în anul 2020 la o dependență de importuri de 70,4% din energia primară a UE (inclusiv uraniu), din care 27,4% de energia primară din Rusia.

Accentuarea îngrijorării față de epuizarea resurselor de energie primară în lume, dar și în Europa, a determinat tragerea unui semnal de către UE, îmbrăcat într-o formă frumoasă și nealarmistă – Green Deal – prin care s-au promovat dezvoltarea unor surse alternative care să reducă dependența de importuri de energie primară. Astfel, în ultimii ani Europa și-a crescut ponderea energiei din resurse regenerabile, dar creșterea consumului de energie nu a redus semnificativ dependența de importuri.

Mixul de energie primară la nivelul UE în anul 2020

Sursa Researchgate

Sursa EUROSTAT

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Dumitru Chisăliţă este preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.