România trece printr-o perioadă de criză morală, politică, socială, în curând și economică. Modelul economic și pactul social nu mai funcționează. Această frustrare generalizată se traduce la noi prin emigrația masivă. Nu suntem singurii în această situație – atât Statele Unite (prin alegerea lui Trump), cât și Uniunea Europeană trec prin frământări similare (Brexit, mișcarea „Gilets jaunes”, mișcări separatiste în Catalonia, guverne populiste și iliberale în Ungaria, Polonia, Italia).
Motivul principal este lipsa de direcție – simțim că modelul economic și politic existent nu mai livrează, însă nu putem articula un „plan de țară” pentru următorii 20-40 ani care să ne dea speranță. Întrebarea fundamentală este – suntem „condamnați” să rămânem una din cele mai sărace țări din UE sau există o șansă realistă să ajungem la nivelul țărilor dezvoltate din vest? Și dacă da – cum? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să începem să analizăm la rece situația economică în care ne aflăm acum (comparată cu istoria noastră) și să învățăm din modelele altor țări care au reușit sau nu să se dezvolte accelerat pe termen lung.
Situația României în 2019: sistemul feudal și european coexistă, dar sunt în conflict
Perioada începând cu 2000 (preaderare și integrare în UE) a adus cel mai mare succes economic pe care România l-a avut din 1870 până acum. Niciodată înainte nu am depășit 50% din nivelul economic al țărilor dezvoltate din vest. Niciodată nu am crescut economic atât de repede. Istoria noastră economică înainte de anul 2000 arată un declin constant – după primul război mondial am fost constant sub Rusia/Turcia sau Balcani.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament