„Economia și viața socială în zona montană a României. Prezent și Viitor – Orizont 2040”

Rezultatul dezbaterii „Zona montană – segment strategic major în ansamblul economico-social-cultural al României” (15.XI.2019 – sediul BNR)

• De ce este necesar un model adaptat condițiilor specifice zonei montane din România? Ce tip de economie agro-rurală montană este de dorit la Orizont 2040? Cum poate fi stopată/atenuată depopularea satelor de munte?
• Rolul STATULUI, al sectorului privat și mediului științific în realizarea modelului economic dorit în zona montană, bazat pe calitatea „produsului montan” și un sistem asociativ cooperatist agro-montan, calitatea mediului, turism, mici industrii, echilibrul agro-forestier și un concept educațional adaptat realităților montane.

Așteptări: Formularea unui concept integrat, economico-social-cultural, necesar construirii unei viziuni coerente de evoluție.

Analizele, argumentele și ideile inovatoare prezentate reprezintă rezultatele a 30 de ani de eforturi instituționale, legislative și experimentale, a numeroase realizări „pilot” și a cca 300 de lucrări științifice prezentate public și publicate, dintre care peste 100 în cele 15 conferințe naționale la nivel academic și interacademic (1991-2019).

CONSIDERENTE GENERALE

• Zona montană a României este unul dintre cei mai mari masivi montani ai Europei, fiind munți populați, cu tradiții ecomico-culturale multiseculare, valoroase, ocupând locul 8 ca suprafață montană și locul 1 ca suprafață și populație între țările nou aderate la UE.

Delimitarea zonei montane:
A. După criteriile Reg. nr. 1257/1999, art. 18 și nr. 1698/2005, art. 36: Nr. UAT-uri: 824 (80 orașe și municipii și ~3.580 sate);

• Suprafața totală: 71.381,46 km² (29,94%);
• Suprafața agricolă: 2.738.428 ha. (18,72%), din care: pășuni – 1.283.000 ha; fânețe: 938.000 ha; arabil: 616.000 ha.
• Suprafața medie/gospodărie, funcție de altitudine: 2,5 – 4,5 ha
• Păduri și vegetație forestieră: ~4,3 mil. ha l Populație: 3.323.967 loc. (14,98%).

• Nr. exploatații agricole: ~815.000, în majoritate „de subzistență”, cu cca 1,3 mil. fermieri activi, crescători de animale.
• Animale (2004): bovine = ~750.000 cap.; ovine = 1.998.000 cap.; caprine = 110.000 cap.

B. După criteriile de delimitare – privind încadrarea UAT-urilor din zona montană, conform Ordin Comun MADR nr. 98/2018 și MDRAP nr. 1332/2019:

• Nr. UAT-uri (27 județe cu z.m.) = 948/83 orașe, 835 comune (29.80%) l Populație: 4.891.145 loc. (21,97%) l Suprafața totală: 91.336,94 km² (38,31%) l Suprafață agricolă, totală: 3.728.771 ha (25,88%).
• Efective de animale: bovine = 789.308 cap. (39,6%); ovine = 3.908.464 (33,41%); caprine = 313.585 (18,91%); suine = 403.220 (21,20%). (Sursa: ANZM/ANSVA)
• Zona montană a României include resurse naturale majore și diversificate, atât din categoria celor epuizabile – ale subsolului, încă mult subexploatate, cât și resurse vii, regenerabile, cum sunt pădurile, vegetația erbacee, cu o bogată biodiversitate utilă social, apa potabilă, fauna sălbatică și mai ales o resursă umană adaptată condițiilor dificile de trai și producției „de tip montan”, care în decurs multisecular a învățat să-și asigure hrana prin pluriactivitate și practici agricole bazate mai ales pe creșterea animalelor rumegătoare, ovinele și bovinele și prin „bune practici” însușite din necesități existențiale, devenite tradiționale. Prin acestea s-a putut menține un sistem agro-economic consolidat, fără riscurile epuizării capacităților productive, limitate, ale pământului „de munte”, cu slabă fertilitate și situat pe pante, stări de izolare accentuată, asigurându-se hrana și însăși existența locuitorilor trăitori în gospodării stabile, care au generat și forța de muncă necesară exploatării resurselor forestiere, miniere, pentru construcții ș.a.

Agricultura constituie un „motor” generator de stabilitate ce se
bazează pe armonizarea unor factori esențiali: omul-animalele-îngrășămintele organice și calitatea ierbii. Orice formă de dezechilibrare a acestui ansamblu stabil, creat prin experiență – practică multiseculară – generează pierderi ireversibile.

• Comunitățile rurale montane (comune, sate, cătune) au fost și sunt încă un loc de păstrare a unor valoroase tradiții economice și culturale specifice cadrului natural montan. În decursul istoriei zbuciumate a poporului român, munții au constituit loc de refugiu și rezistență și pentru populația zonelor submontane și de câmpie, în fața unor agresori vremelnici, cu un rol militar considerabil în diferite etape istorice.
• Munții rămân un rezervor regenerativ economic și biologic și pentru viitoarele generații ale întregii țări, ce se vor confrunta, inevitabil, cu noi fenomene și provocări, cum sunt schimbările climatice, creșterea demografică și nevoia tot mai stringentă de asigurare a hranei.
• După 1950, în Europa Occidentală a evoluat o preocupare specială pentru dezvoltarea economiei agricole și rurale montane, prin politici și programe adaptate realităților montane, care au inclus infrastructuri ample, educație profesională agricolă (montană), rase de animale ameliorate, mecanizare, modernizarea/igienizarea grajdurilor, colectarea și folosirea întregii resurse de îngrășăminte organice, dezvoltarea agroturismului, a formelor asociative și cooperatiste, un sistem de creditare avantajos, cercetări științifice ș.a.

Mult diferit, în România, zona montană necolectivizată, a rămas până în 1990 fără modernizări agricole, fără învățământ adaptat, cu infrastructuri precare, fără agroturism, fără programe de dezvoltare specifice, la un nivel tradițional, neevoluat, din cauza refuzului politic de a se întări proprietatea privată.

• După 1990, „marea agricultură” beneficiază de multiple forme de sprijin pentru dezvoltare, dar „mica agricultură montană” a fost marginalizată sub presiunea dominativă a intereselor marii agriculturi, cu consecințe negative, ample, în zona montană, situație ce riscă să se permanentizeze, cu efecte negative considerabile.
• Cercetările științifice au evidențiat faptul că stratul de sol fertil în zona montană este foarte subțire (10-20 cm) și fragil, iar îngrășămintele organice sunt esențiale pentru refacerea stratului fertil și biodiversității valoroase a florei pajiștilor naturale. Forțarea producțiilor de iarbă prin îngrășăminte chimice are efectul epuizării în doar câțiva ani a resursei de humus, iar reducerea efectivelor de animale (ovine, bovine) și implicit a îngrășămintelor organice determină „resălbăticirea” florei furajere valoroase, creată în secole, în doar 6-7 ani, fenomen extrem de costisitor sau cu neputință de a fi redresat și dependent direct de existența gospodăriilor și agricultorilor montani, stabili.
• În România, cca 80% din producțiile agricole, hrana de bază, se realizează în zonele de câmpie-deal, prin culturi, chimizare, mecanizare, sisteme industriale de exploatare a animalelor, cu productivitate amplă, în condiții de fertilitate înaltă a solurilor relativ plane și cu perioade de vegetație mai lungi cu 1-2 luni față de zona montană.
• Muntele furnizează cca 20% din producția agroalimentară obținută în condiții naturale dificile bazate pe „civilizația ierbii” și nu poate concura cu marea agricultură la cantitate. Unica șansă, nou apărută, rămâne calitatea înaltă a „produselor montane” (lapte, carne, fructe ș.a.), bazată pe poliflora pajiștilor montane și lipsită de factori riscanți pentru sănătatea oamenilor (conform regulamentelor UE/CE 1151/2012 și 665/2014). Acest raport de cca 80/20 va fi permanent.
• Sunt două sisteme agricole profund diferite, care au nevoi diferite și solicită soluții diferite.
• Muntele produce, din totalul pe țară, cca 30% la lapte, 20% la carne, 35% la fructe, plante medicinale, ș.a., iar locuitorii satelor de munte au un rol esențial în îngrijirea peisajelor, protejării mediului și biodiversității și perpetuării unor valoroase „bune practici” agro-economice și tradiții culturale, asigurând și forța de muncă necesară sectoarelor forestier, minier, construcțiilor și serviciilor ș.a.
• Noi orientări de la nivelul ONU și UE vin în susținerea zonelor de munte:
• Rezoluția Parlamentului European (Mai 2016), cu privire la „Politica de coeziune în regiunile de munte” solicită Consiliului și Comisiei Europene începerea unei „politici montane”, distincte, în UE, cu o „Agendă Montană”, cu aplicarea de programe tematice de către guvernele țărilor cu munți;
• Recunoașterea importanței, în creștere, a fermelor mijlocii și mai mici, montane (ONU și UE);
• Regulamentele UE/CE nr. 1151/2012 și 665/2014 privind „produsul montan”;
• Eforturile ONU/Parteneriatul Montan Internațional, ale „Euromontana” și Asociației Europene a Aleșilor Munților (PE), altor organisme, pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, a sărăciei și foametei și stăvilirea migrației muntenilor, cu abandonul agriculturii (Rezoluția Adunării Generale a ONU/cu privire la dezvoltarea montană durabilă/24.XI.2016) ș.a.

DESPRE „STAREA MUNTELUI” în 2019. RISCURI MAJORE

• Încă din 1990 au avut loc inițiative „de pionierat național”, prin crearea unui cadru instituțional-legislativ și educațional, specializat pentru specificitatea zonelor montane: Comisia Zonei Montane din România (1990-1993) cu 28 comisii județene, în cadrul ministerului agriculturii; Institutul de Montanologie-Cristian, Sibiu (ASAS); Centrul de Formare și Inovații pentru Dezvoltare în Carpați – CEFIDEC/Vatra Dornei (>4.000 absolvenți); multiple proiecte bilaterale (Franța, Germania, Elveția, Austria și cu Comisia Europeană și Banca Mondială), implementate cu succes (câteva zeci de milioane de euro – nerambursabili); Agenția Națională a Zonei Montane, instituții marcate de o amplă instabilitate, în interiorul MADR (desființări-reînființări); organizații neguvernamentale (Forumul Montan din România, Federația Agricultorilor de Munte-Dorna), lăsate fără sprijin oficial și Consiliul Național al Muntelui, format din personalități de înalt prestigiu (AR, ASAS, AOȘ, universități), prin care s-a reușit (voluntariat) menținerea trează a atenției sferei guvernamentale, să se propună strategii și programe de dezvoltare și să se ofere cadre cu înaltă calificare (consilieri) – în sprijinul factorilor guvernamentali centrali (MADR, MDRAP, MEN, Guvern), cu efecte concrete de progres pentru zona montană. Un proiect, valoros (MEN, Comisia UNESCO, FMR, MADR), de înființare a primelor 10 școli profesionale de agricultură montană, finanțat, a fost abandonat, cu temeliile construite! (2009).

S-au realizat: prima delimitare oficială a zonei montane, un comitet interministerial pentru zona montană și prima Lege a Muntelui (2003) și noua Lege a Muntelui, nr. 197/2018, cu legi subsecvente pentru investiții în economia agroalimentară, rurală (în perspectivă de aplicare), reînființarea Agenției Naționale a Zonei Montane, ș.a.. Dar instabilitatea instituțională creată pentru zona montană în ultimii 30 de ani în cadrul MADR, a demonstrat că se impune o schimbare radicală de atitudine și începerea unei „politici montane”, distinctă și rațională, fiind cunoscut în istorie că „somnul rațiunii naște monștri…”.

• În ultimii 30 de ani (1990-2019) în munții României s-au înregistrat simultan cu realizări pozitive importante (dezvoltarea de infrastructuri, în comunicații, în turism și agroturism, acordarea de subvenții pentru terenurile agricole și animale ș.a.) și fenomene deosebit de negative, cum sunt exploatarea dezechilibrată a pădurilor, dispariția a numeroase locuri de muncă în minerit, industrii, neadaptarea sistemului de învățământ la realități ș.a.

În 2019, se înregistrează un fenomen îngrijorător de DEPOPULARE MONTANĂ, cu abandon agricol la tineretul rural-montan, cu migrare intensă spre orașe și străinătate, îmbătrânirea tot mai accentuată a crescătorilor de animale, cu periclitarea asigurării continuității economiei agro-zootehnice, generată în esență de prețurile derizorii practicate, nestingherit, de industriile alimentare și intermediari veroși, pentru principalele materii prime: – laptele și carnea (ex. 0,6-0,8 lei/l lapte; 5-6 lei/kg carne de tineret bovin, în viu ș.a.).

• Efectivele de bovine = în scădere de 40-60%, mai ales în cazul vacilor pentru lapte (!); l La ovine: în fermele mici și mijlocii, scăderea este de cca 80-90% (!) față de 1994 (cca 1 milion cap.), cu grave urmări privind dispariția îngrășămintelor organice, cu rol fundamental și efecte negative, asupra alimentației familiilor micilor fermieri (consecință a acordării de subvenții numai peste 50 cap. ovine/MADR). Prăbușirea prețului lânii a accentuat derentabilizarea creșterii oilor, urmarea fiind RENUNȚAREA. Dispar, anual, mii de gospodării, cătune și chiar sate întregi, cu consecințe economico-sociale majore (!). Tendințele tineretului școlar din ruralul montan sunt „de plecare” și nu „de rămânere” în gospodării. Este demonstrat științific că în doar 7-8 ani de lipsă de continuitate în administrarea îngrășămintelor organice, dispar, natural, plantele furajere valoroase, pajiștile fiind invadate de specii cu slabă sau fără valoare economică. Fenomenul de resălbăticire este insidios, se produce pe zeci de mii de suprafețe mici, care trec neobservate, dar care însumate reprezintă mii de hectare de fânețe și pășuni cu o structură florală valoroasă, creată multisecular, prin „bune practici”, fără șanse de recuperare în condițiile actuale.

Este cel mai grav fenomen economico-social în munți, deoarece în condițiile sec. XXI devine ireversibil istoric. Experiența europeană și mondială a demonstrat clar, că tineretul agricol montan care a părăsit agro-zootehnia montană nu mai poate fi recuperat și nici înlocuit cu agricultori de câmpie sau cu orășeni.

Rezultă un risc major prin pierderea treptată, dar definitivă a unei mari economii agroalimentare, care mai hrănește, încă, cca 4 milioane de oameni, cu hrană de calitate, pe bază de energii regenerabile, aceasta în condițiile tot mai amenințătoare ale crizelor alimentare, la nivel mondial (saltul de la 7,6 miliarde de locuitori în 2017 la peste 9 miliarde la orizont 2050…).

• Consecințele depopulării ruralului montan vizează o mare pierdere pentru România, Uniunea Europeană și umanitate. Care devine atunci perspectiva agro-economiei montane în următorii 30 de ani?
• Acumulări în cercetare și cunoaștere există, dar specialiștii economiei agro-zootehnice montane sunt în număr mult insuficient față de nevoile de bază ale celor peste 1,3 milioane de fermieri montani, încă activi, dar lipsiți de școlarizare agricolă și de un program de dezvoltare, sustenabilă (65 specialiști la ANZM pentru 3 mil. ha?!).

Excepții practice – există; ferme și alte inițiative „pilot” există (agroturism, asociații, primele cooperative ș.a.), ca rezultate ale unor eforturi din ultimii 30 de ani (ex.: în turismul rural/agroturism = cca 8.000 pensiuni).

• Un exemplu, funcțional, de sistem integrat de dezvoltare rurală-montană bazat pe resursele locale (lemn, apă, piatră, animale, tradiții culturale – forță de muncă) îl reprezintă comuna Lunca Ilvei (BN), cu sprijinul SC Silvania Internațional și al FMR (BN).
• Față de această stare de fapt, alarmantă, se impune crearea unei „Strategii de dezvoltare sustenabilă pentru zona montană”, cel puțin pe termen mediu, urmată de un „Program multianual” aplicat cu consecvență.
• Punerea în operă necesită existența prealabilă a unei decizii politice, ferme, bazată pe un acord pluripartinic, în consens și cu orientările comunitare și care să rămână stabil la schimbările de guverne.
• Obiectivul „țintă” ce s-a detașat este reprezentat de „PRODUSUL MONTAN”, care are la bază Regulamentele UE/CE nr. 1151/2012 și 665/2014, obligatorii pe teritoriul UE și HG. (Ro) nr. 506/2016 și OM (MADR) nr. 52/2017 (în 2019, în Registrul Produselor Montane, gestionat de Agenția Națională a Zonei Montane, sunt înscriși primii 420 producători montani).

RECOMANDĂRI

1. Este imperios necesar să se înțeleagă că „Legea Muntelui” nr. 197/2018, adoptată cu majoritate absolută, este un demers istoric favorabil României și Uniunii Europene, fiind necesară aplicarea „până la capăt” a Regulamentelor UE/CE privind „produsul montan” și actelor normative adoptate privind Agenția Națională a Zonei Montane, investițiile locale, adaptarea sistemului de învățământ, cercetarea montanologică ș.a.
2. DIFERENȚELE RADICALE, MAJORE, ÎNTRE „MAREA AGRICULTURĂ” ȘI „MICA AGRICULTURĂ MONTANĂ” IMPUN, CU CELERITATE, CREAREA UNUI SECRETARIAT DE STAT PENTRU ZONA MONTANĂ, CA STRUCTURĂ SPECIALIZATĂ PERMANENTĂ ÎN CADRUL MADR, CU PROGRAM, PROIECTE ȘI FINANȚARE DISTINCTE, PRIN CARE SĂ SE EVITE EXISTENȚA UNUI „CONFLICT DE INTERESE, ARTIFICIAL”, ÎNTRE CELE DOUĂ SISTEME AGRICOLE, PROFUND DĂUNĂTOR INTERESELOR NAȚIONALE.
3. Complexitatea și importanța economico-social-culturală, protejării mediului și strategico-militară a zonei montane nu poate fi atribuită doar ministerului agriculturii.
   Cca 9 ministere acționează în zona montană, cu slabă sau chiar lipsă de cooperare, neexistând o structură care să asigure elaborarea și aplicarea unor strategii și programe complexe de dezvoltare, coerente, la nivelul principalilor masivi montani. Unica structură de stat în măsură să asigure coordonarea necesară este Guvernul, cu autoritatea prim-ministrului (care, conform „Legii Muntelui”, este și președintele Consiliului Național al Muntelui) și responsabilitățile tehnico-economice ale ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – DADR – care este și vicepreședinte al Consiliului Național al Muntelui.

CE-I DE FĂCUT? CALEA MEDIE și CALEA SCURTĂ

1. „PRODUSUL MONTAN”,
   COOPERATIVELE ȘI ASOCIAȚIILE INTERCOOPERATISTE AGRICOLE-MONTANE

• Pentru economia agro-alimentară și ruralul montan, „produsele montane” devin o soluție de SALVGARDARE. Fermele mici și mijlocii, montane, nu pot face față presiunii marilor industrii alimentare și intermediarilor, care impun nestingherit prețuri descurajante, în condiții de „monopol” pentru materiile prime (lapte, carne ș.a.). Efectul este abandonul agricol și părăsirea fermelor de către generațiile tinere, situație ireversibilă în sec. XXI (demonstrată în UE și în lume), cu excepții nesemnificative.
• Soluția unică ce s-a conturat (verificată în Europa ș.a.) o reprezintă COOPERATIVELE axate pe VALORIFICAREA „PRODUSELOR MONTANE”, fără atingeri asupra proprietății private ale fermierilor, care pot renaște o speranță pentru motivarea atractivă a celor ce produc hrană de calitate pentru societate.

Alte forme asociative sau inițiative private, sunt de luat în considerare, dar acestea nu pot depăși cca 5% și nu pot cuprinde marea masă de agricultori montani (număr foarte redus de „lideri”).

PARCURSUL CU TIMP MEDIU de REALIZARE (orizont 2030-2040)

• Primele cooperative „pilot” în zona montană, axate pe valorificarea „produselor montane” (lactate), s-au realizat în 2018/19 la Sângeorz-Băi (BN), cu >400 membri, și la Șaru Dornei, cu cca 200 membri, cu implicarea FMR, ANZM și a Centrului de Economie Montană, cu dublarea și chiar triplarea prețului laptelui și perspective de creștere. În comuna Fundu Moldovei, o asociație a ajuns la 3-3,5 lei/l lapte (brânzeturi).
• Experiența perioadei 2013-2019 a evidențiat că existența mai multor cooperative într-o localitate nu este viabilă, generând discordii în comunitate (53 cooperative în jud. BN – eșuate/concurență neloială, discordii).

Devine recomandabilă sprijinirea creării UNEI SINGURE COOPERATIVE la nivel de UAT (cu un „ajutor de pornire”, care să colecteze materiile prime (lapte, animale vii, fructe ș.a.), să le transforme primar sau finit și să le valorifice ca „produse montane”, cu valoare adăugată (cu o acțiune de promovare intensă).

• Ca idei noi, inovative: în etapa imediat superioară se impune, la nivel de „bazine montane”, tradiționale, o asociere a cooperativelor în „Asociații Intercooperatiste Agricole Montane” (10-15/bazin), axate pe valorificarea „produselor montane”, cu deschidere și spre export, cu prețuri avantajoase. La acest nivel „intercooperatist” devine necesară o politică de investiții industriale de nivel mediu (lapte, carne, vegetale), prin fonduri nerambursabile (o singură dată) care să permită valorificarea „produselor montane”, la prețuri avantajoase, cu perspective de sustenabilitate (produse „de nișă” pentru consumatori „de nișă”). S-ar crea astfel o sursă nouă pentru ameliorarea veniturilor și de capitalizare a fermelor montane mijlocii și mai mici, prin propria muncă, combătând sărăcia și limitând, în viitor, eforturi compensatorii prea împovărătoare din partea statului/a UE, generând efectul rentabilizării și stabilității pentru noile generații de fermieri montani.
• Statul român ar putea organiza depozite regionale de „produse montane” „de nișă” cu destinație spre export, cu prețuri avantajoase, garantate, pentru producători, care să asigure prețurile materiilor prime – atractive și compensatorii – pentru fermierii montani.
• Un astfel de sistem de organizare s-ar încadra în regulile de comerț, obligatorii, ce impun: volum, continuitate tot timpul anului, garanții de calitate și sanitare. Răspunde fidel viziunii actuale a UE/CE „Acordul Verde European”, care vizează protecția mediului, conservarea biodiversității, evitarea chimizării și protejarea sănătății și bunăstării cetățenilor, protejarea resurselor regenerabile.
  Un prim pas ar putea fi crearea unor „bazine-pilot” cu perspective de multiplicare, la orizont 2040 și ulterior (cca 50 bazine în Z.M.).
  

MUNTELE și SECTORUL FORESTIER

Pădurea constituie resursă națională strategică care, în zona montană, este de 57% din total (4,3 mil. ha), din care: 40% proprietate privată, persoane fizice – 68% din volumul total de lemn; 38% din zona montană este ocupată de păduri, cu rol ecologic major (servicii ecosistemice, protecția solului și apei; furnizor de biodiversitate și protecție climatică). Planul strategic al ONU și Strategia Forestieră Europeană impun o gospodărire durabilă.
În realitate, se constată modificări de obiective și inconsistențe în management și apariția de riscuri climatice, de mediu și antropice: doborâturi, atacuri de insecte și alți patogeni, incendii, secete, defrișări necontrolate, de amploare.
Se impune: actualizarea cadrului legislativ și strategic european, constatându-se: instabilitate administrativă și legislativă (economică), finanțare redusă sau lipsă, slaba capacitate de utilizare a fondurilor UE, deprofesionalizare, lipsă de forță de muncă, preluare redusă de către IMM-uri și comunități a resurselor forestiere, ș.a.
Soluții sustenabile: Adoptarea unei strategii forestiere specifice României. Operaționalizarea unui sistem informațional, silvic. Creșterea măsurilor și fondurilor în cadrul PNS 2020-2027 și sprijinului financiar pentru tehnologizare și dezvoltarea IMM-urilor rurale. Asigurarea unui cadru administrativ și legislativ stabil și a unei forțe de muncă stabile, în special în gospodăriile agricole și a unui echilibru agro-silvic, cu practicarea amenajamentelor agro-pastorale și o administrare durabilă a pășunilor, cu acces controlat a animalelor în păduri.

Un „FOND NAȚIONAL de SUSȚINERE a MUNTELUI”

Dezvoltarea rurală montană necesită o abordare integrată, bazată pe studii locale, care să includă infrastructuri și mijloace de valorificare a resurselor locale agricole, forestiere, hidrice, turistice, cu prioritate pentru cele regenerabile, ș.a., protejarea mediului și asigurarea forței de muncă, pentru toate activitățile specifice.

• Urmând experiența din UE (ex. Italia ș.a.), unde de mult timp s-a constituit un Fond Național de Susținere a Muntelui, la care contribuie „consumatorii de munte” ce fac profit pe seama resurselor montane (lemn, apă, energie, alimente, turism ș.a.). În perspectivă, acest fond ar urma să contribuie semnificativ la finanțarea/co-finanțarea unor nevoi urgente și proiecte de dezvoltare, în viziune sustenabilă.

CONCLUZII

• În strategia UE/CE (post-2021) ar trebui să se țină cont de realitățile montane, alarmante, din România, dar și din alte țări cu munți din UE, emergente, confruntate cu provocări asemănătoare.
• Când în cauză se află riscul pierderii irecuperabile a unei mari economii generatoare de hrană pentru milioane de oameni, în condițiile certitudinii crizelor alimentare preconizabile pentru 2050 (peste 9 miliarde locuitori), unele „interese” cad în derizoriu, iar UE/CE ar trebui să înceapă o „politică montană” eficientă și adaptată, în mod special pentru țările cu munți, prea mult rămase în urmă. Experiența României ar putea fi valorificată, transformând riscurile unei prăbușiri, insidioase, economico-sociale într-o acțiune de succes, favorabilă tuturor cetățenilor UE. Factori responsabili din România trebuie să depună eforturi continui în acest scop.
• Se impun eforturi pentru includerea în PNS 2021-2027a unor prevederi ample care vizează salvgardarea economico-socială a zonei montane din România și o evoluție sustenabilă.
• Ideile esențiale expuse, conturează o „viziune” posibilă la Orizont 2040, consacrată economiei agroalimentare rurale și de mediu, montane, dependente profund de o viziune politică inspirată și de factorul social esențial, agricultorii de munte, care sunt generatori și de cultură și inovație, îngrijitori de mediu, cu un rol strategic în creștere, în condițiile efectelor schimbărilor climatice și a unor noi provocări și nesiguranțe, privind viitorul generațiilor tinere și stabilitatea socială.

Completări
MUNȚII ȘI SOCIETATEA POSTPANDEMIA de COVID-19.
PARCURSUL MAI SCURT

În baza existenței unei experiențe anterioare și având în vedere că parcursul de realizare a sistemului asociativ-cooperatist montane necesită eforturi și o perioadă de timp inevitabil mai îndelungat, s-a luat în considerare o „viziune” care să reducă timpul necesar, cu aceleași rezultate.
Conceptul include crearea, din start, a unor „locomotive” care să angreneze, la nivel de „bazine montane” (~10-15 UAT-uri, cu 5-10.000 ferme), a unor INVESTIȚII (o singură dată) cu 3 componente principale:

1. Fabrică de produse lactate (brânzeturi tari ș.a.).
2. Abator cu carmangerie și prelucrare – subproduse.
3. Fabrică de produse vegetale.

• DEPOZIT pentru „produse montane” finite (o singură dată).
  Producătorii (fermierii) cu centre de colectare la nivel de UAT-uri. Producătorii (fermierii) devin membri ai „Asociației cooperatiste montane”, axată pe valorificarea „produselor montane”, destinate consumului intern și pentru export („produse de nișă”, pentru consumatori „de nișă”), cu prețuri stimulative pentru materiile prime, la fermieri (element esențial).
  Un astfel de mod de echipare a zonei montane cu „parcuri industriale” agroalimentare, în sistem asociativ-cooperatist (~50/Carpați), ar necesita un efort financiar și organizatoric intens, nerambursabil (o singură dată), în proprietatea cooperativei (fermierii asociați), prin care s-ar reactiva interesul fermierilor, inclusiv al tineretului, pentru continuitate și dezvoltare, combătând sărăcia și depopularea munților, angrenând efortul propriu al fermierilor, cu diminuarea, treptată, a eforturilor statului și al UE. Devin necesare studii aprofundate la nivel de „bazine montane” și pentru asigurarea surselor de finanțare (investiții).

__________________________

prof. dr. Radu Rey
Director CE-MONT (AR-INCE)

• Lucrări prezentate la dezbaterea națională din 15.X.2019, cu tema: „Zona montană – segment strategic major în ansamblul economico-social-cultural al României” (AR-INCE/CE-MONT, ASAS, ASE, AOȘR, MADR, ANZM, FMR, institute, antreprenori):

1. L. Latu – ANZM/MADR: „Politici montane în România. Prezent și perspective”.
2. R. Rey – CE-MONT: „Carpații României. Realități, elemente specifice, riscuri și așteptări. O „viziune” de dezvoltare sustenabilă bazată pe calitatea „produselor montane”, în acord cu regulamentele și orientările UE/CE, prin soluții asociativ-cooperatiste. Nevoia de „cultură montană” la nivel instituțional și în societatea românească.”
3. I. Popa – CE-MONT: „Pădurea – factor de stabilitate în dezvoltarea durabilă a spațiului montan. Provocări actuale și soluții sustenabile”.
4. A. Sabin Nicula – CE-MONT: „Profilul economico-social al Munților Apuseni”.
5. Emil Iugan: „Rezultate practice de dezvoltare agro-rurală montană în comuna Lunca Ilvei și alte comune montane, cu efecte de multiplicare – posibile”.
   Dezbateri: ~10 intervenții.