BEI a semnat miercuri, la Bruxelles, primele trei acorduri ale programului „Iniţiativa” pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) cu trei bănci române (Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română (BCR) şi ProCredit Bank).

Acordurile ar putea genera o finanțare de 246 de milioane de euro, reprezentând aproape jumătate din bugetul total de 540 de milioane de euro al programului „Iniţiativa” pentru IMM-uri.

De asemenea, spre sfârșitul anului trecut, Banca Europeană de Investiții (BEI) şi Guvernul României au semnat un acord de finanţare prin intermediul căruia vor fi alocate 100 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Totodată, alte resurse ar putea veni şi din programul Orizont 2020, program de cercetare derulat de Uniunea Europeană, prin care va fi disponibilă, la nivelul UE, o finanţare în valoare de 80 de milioane de euro pentru intervalul 2014-2020.