BCR va lansa o aplicaţie pentru credite ipotecare

Date:

Banca Comercială Română (BCR) a lansat, miercuri, o aplicaţie digitală dedicată creditelor ipotecare, scrie Adevărul.ro.
Potrivit organizatorilor, aplicaţia intitulată „Casa Mea” reprezintă prima soluţie digitală din România, dedicată creditelor ipotecare, platforma fiind dezvoltată de BCR în parteneriat cu compania de tehnologie şi inovaţie Qualitance.
Aplicaţia „Casa Mea” este o soluţie digitală pentru credite ipotecare care simplifică procesul de achiziţie a unei locuinţe. Toate documentele solicitate de către bancă încă din etapa de analiză preliminară pot fi încărcate online de client, direct în aplicaţie, de pe telefon sau calculator, ceea ce reduce durata întregului proces cu cel puţin 50%. Nu mai este nevoie ca un client să meargă la bancă pentru fiecare document sau etapă în parte. În aplicaţie pot fi încărcate: antecontractul, actele de proprietate, opinia notarială, releveul, extrasul de carte funciară şi orice alte documente mai solicită punctual banca.
De asemenea, aplicaţia este disponibilă în App Store şi Google Play şi a fost deja utilizată de peste 1.300 de clienţi BCR. Peste 600 de persoane au folosit-o deja până la finalul întregului proces.

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Acționarii One United Properties au aprobat plata unui dividend în valoare de 75,9 milioane de lei pentru anul financiar 2023

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator...

Peste o mie de joburi remote disponibile în industria tech

Startup-ul inovator nPloy din Europa Centrală și de Est...

Bibliotecă pentru comunitate susținută de brandul Bookster

Brandul Bookster, care oferă angajaților acces la peste 130.000...

Iarmaroc la Sat pentru creatori produse și servicii autentice, tradiționale, artizanale  

Meșteșugari, creatori, artiști și producători locali a căror metodă...