Am scris la un moment dat o serie de articole în care remarcam că într-o economie, cum e cea românească, care și-a corelat cadrul legislativ cu cel comunitar, aplicarea salariului minim pentru munca prestată de roboți, însoțită de plata impozitului pe venit și a contribuțiilor aferente, precum și de taxe pe proprietate și de mediu, este compatibilă cu stadiul de dezvoltare al unei Uniuni Europene ce merge pe mâna economiei sociale de piață.
Dar am uitat să menționez că atunci când am spus aceste lucruri mă antrenam pentru o nouă specie literară: romanul economic SF.
Se vede însă că, până la urmă, cineva vrea să transforme science fiction-ul în realitate, fiindcă nici n-am terminat bine de zis că Parlamentul European și-a exprimat dorința ca roboții să fie considerați „persoane electronice”, iar companiile care îi angajează să achite contribuții sociale pentru aceștia, având în vedere distorsiunile pe piața muncii pe care folosirea lor le-ar putea provoca. Și nu doar la parlamentarii europeni am regăsit aceste preocupări, ci și la politicienii francezi ce au candidat la prezidențiale, care militează pentru taxarea roboților.
În fine, după toate aceste „provocări” am stat și m-am gândit mai bine și mi-am reamintit un alt text în care observam că e greu ca roboții să se substituie creierului uman. Pot să depășească puterea de calcul a oamenilor, dar, în definitiv, pe ei cine-i programează?!
Haideți să vedem cum procedează roboții în momentul de față. Verifică toate variantele până identifică soluția. Nu manifestă inspirație, creativitate, ci muncesc până găsesc rezultatul. Robotul pare un prost harnic. Deoarece oamenii inteligenți țin opțiuni deschise. Și, când apare o problemă, reacționează, capacitează creativ resursele deținute și o rezolvă.
Pentru ca un robot să ajungă la performanțele creierului uman e nevoie să fie cuantic. Un fel de Stephen Hawking, căruia i se captau semnalele de pe cortex. Roboții pot câștiga partide de șah în fața campionilor, ca Deep Blue cu Garry Kasparov, dar n-au capacitatea să revoluționeze apărarea siciliană, precum marele maestru internațional. Ei vor procesa mai rapid datele furnizate de programator, însă nu vor inventa nimic.
Așadar, oricât s-ar crede IT-iștii Dumnezei, ei nu pot stabili la robot decât un algoritm, cel care l-a făcut pe Murphy să exclame: Ferește-te de proștii harnici! Vă închipuiți ce tragedie ar fi dacă roboții s-ar apuca să aplice strict, fără imaginație și fără să crâcnească, reglementările strâmbe ale politicienilor?
Bine totuși că savanții și inginerii de vârf sunt încrezători în capacitatea lor de a programa mașini cu inteligență artificială să fie stăpâni de sclavi îngăduitori, informează The Onion.
Potrivit portalului, membri ai Asociației pentru Promovarea Inteligenței Artificiale (AAAI) au încercat să-i asigure pe critici că oamenii pot crea mașini care, în ciuda capacității lor de calcul aproape nelimitate, vor da dovadă de un minimum de compasiune după ce preiau controlul total asupra civilizației.
Dar asta nu l-a oprit pe Hawking să spună că miniaturizarea va mări puterea de calcul a roboților peste nivelul creierului uman, ceea ce îi va face pe oameni să-și piardă locurile de muncă.
O declarație în favoarea încetinirii răspândirii automatizării și finanțarea altor tipuri de locuri de muncă pentru oameni regăsim și la cel mai bogat om din lume, Bill Gates: „În prezent, un muncitor care prestează, să zicem, activitate în valoare de 50.000 de dolari într-o fabrică, acest venit este impozitat. Dacă un robot face același lucru, te-ai aștepta să fie taxat într-o manieră similară. Nu cred că firmele care folosesc roboți vor fi indignate de această taxă”.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament