Ideea înființării unui fond suveran de investiții nu este deloc nouă pentru România. În Europa, dar și la nivel mondial, criza financiară a determinat guvernele să caute soluții pentru asigurarea de capital pe termen lung pentru accelerarea creșterii economice în condiții de macrostabilitate.
Ascensiunea acestui instrument, relativ nou, se explică prin necesitatea stimulării economiilor naționale pe baza unor strategii de investiții pe termen mediu și lung. Prin definiție, FSI-urile sunt vehicule investiționale care dețin un portofoliu de active atât pe piața națională, cât și internațională, și sunt finanțate exclusiv de către stat (fiind suverane). Încă de mai bine de șase ani, Comisia Europeană a propus chiar o abordare comună a acestora la nivelul UE, încurajând statele membre să înființeze astfel de instrumente.
Înființarea unui Fond Suveran de Investiții constituie o premieră pentru România și este una dintre prioritățile din programul economic de guvernare al PSD, de care se vorbește tot mai mult în ultima perioadă. Capitalizarea acestuia va fi asigurată de participațiile profitabile pe care le deține în prezent statul român.
Prima problemă este că acest fond, în ipoteza actuală de lucru, va atrage capital în principal din companiile de stat profitabile. În prima fază, fondul va dispune de veniturile din dividende, estimate pentru acest an la aproximativ 2,6 miliarde lei, dar care nu vor mai alimenta bugetul de stat
Referitor la asigurarea resurselor pentru acest Fond, Lucian Anghel, șeful consiliului de administrație al Bursei de Valori București, consideră că pentru a avea succes este nevoie de utilizarea pieței de capital. „Statul ar putea face rost de câteva miliarde de euro prin vânzarea de pachete minoritare ale companiilor listate, menținându-și controlul prin dețineri de cel puțin 51%. Spre exemplu, la o companie la care statul are 70%, poate să vândă 19%, astfel încât să rămână cu 51%, iar banii obținuți se pot duce în acest fond”, a argumentat Lucian Anghel.
În plus, listarea altor companii atractive pentru investitori ar reprezenta o altă sursă de bani pentru fond. „De exemplu, Hidroelectrica, dar și alte companii. La companiile la care statul are dețineri minoritare, pachetele pot fi vândute”, a mai spus Anghel.
În a doua fază, fondul ar putea să atragă capital de lucru și din alte surse, precum emisiuni de obligațiuni pe termen mediu și lung sau contractarea de credite din partea unor instituții financiare internaționale. În programul de guvernare mai sunt trecute la capitolul alte surse de venit cum ar fi vânzarea activelor neperformante, precum case de odihnă, hoteluri care aparțin unor companii de stat ce n-au între obiectele de activitate, turismul.
În plus, ministrul Economiei, Mihai Tudose, declară că acest fond va participa de la construirea de unități industriale de la zero, până la centre de colectare a legumelor. Aceste noi active urmează ca într-o etapă ulterioară să fie privatizate. Însă statul își va păstra cota de 51% din capitalul social al noilor investiții efectuate de la zero, ceea ce nu este atractiv pentru capitalul privat, care nu va putea să dețină controlul managementului. „Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau investitori privați”, se arată în documentul Ministerului Economiei.
Fondul ar trebui să aibă ca efect „apariția a numeroase fabrici în agricultură și industrie, dar și la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Șantierul Naval Constanța, CEC, Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-și poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziționeze noi capacități: flotă de avioane, de nave, garnituri de tren”, menționează autorii programului de guvernare.
Potrivit Ministerului Economiei, FSDI urmărește „dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, în sectoare competitive, prin participarea directă sau împreună cu investitori instituționali sau privați”. Cele mai mari investiții ale FSDI în următorii patru ani ar urma să se realizeze în sănătate, sector în care PSD promite construcția unui spital republican și a opt spitale regionale. Valoarea totală finanțată din FSDI este estimată la 3,5 miliarde euro.
Fondul suveran nu e un panaceu pentru economie
Partea cel mai greu de înțeles este modalitatea prin care se vor finanța proiecte considerate strategice pentru statul român, aflate într-o paletă extrem de diversă. Acest aspect nu este caracteristic unui fond suveran, fiind practic o excepție în acest sens. Astfel, se dorește ca din banii proveniți de pe piața internă să se realizeze laolaltă proiecte sociale, economice și de infrastructură. Este un model foarte complicat, care este prezentat ca un fel de panaceu pentru problemele macro-economice, un instrument care să permită guvernului să se elibereze de presiunea exercitată pe deficitul bugetar. În acest context nu se mai poate vorbi de profitabilitatea plasamentelor efectuate de acesta.
Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, este optimist, în special pentru piața de capital din România. „Unde investesc cei care fac parte din grupul investitorilor în piața emergentă? Nu avem produse pe care să le oferim. Fondul Suveran este o soluție. Constituirea Fondului Suveran ar rezolva și listarea Hidroelectrica, Aeroporturi București și a Portului Constanța. Aici vorbim de o cifră uriașă. Toate participațiile statului care ar intra în fondul suveran ar atinge 40 miliarde lei, aproape nouă miliarde euro, aproape dublu capitalului social al Fondului Proprietatea când s-a listat. Putem lăsa această temă până spre sfârșitul anului când nevoia de finanțare a economiei reale este atât de mare?”, a arătat vicepreședintele ASF.
Ministerul Economiei insistă că vom urma exemplul Poloniei, considerat un succes. Trebuie precizat că nu există deocamdată date referitoare la randamentul Fondului Suveran de Investiții polonez, deoarece nu are istoric, fiind de abia de curând înființat. Prima finanțare a fost acordată anul trecut, la 18 luni după ce a fost constituit legal. Deci nu se poate vorbi de vreo experiență poloneză în acest domeniu, de care să beneficieze și România. Doar că și mandatul fondului polonez este la fel de variat și confuz.
În afară de fondul polonez, oficialii români amintesc de câte ori au ocazia și de modelele oferite de Norvegia, Italia, Franța, China sau Arabia Saudită. Însă majoritatea dintre acestea au fost înființate în scopuri total diferite. În nenumărate ocazii s-a amintit de fondul suveran al Norvegiei, care însă nu are nicio legătură cu FSDI.
În schimb, menirea Fondului suveran al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume cu active de peste 900 miliarde euro, este de a asigura resursele necesare plății pensiilor după ce resursele de petrol ale țării vor fi epuizate. Rentabilitatea medie a acestuia a fost aproape de targetul propus, de 4% pe an.
Însă acest fond norvegian este destinat investițiilor pe piețele financiare și de capital din străinătate, în active cu lichiditate ridicată. Strategia de alocare a resurselor financiare se prezintă astfel: 60% în acțiuni, 35% în obligațiuni suverane și corporatiste și maximum 5% în proiecte imobiliare.
În mod similar sunt concepute și majoritatea fondurilor suverane din țările arabe exportatoare de petrol. De altfel, principala caracteristică a fondurilor suverane constă în administrarea acestora ca fonduri de investiții care trebuie să maximizeze randamentul investițional prin plasamentele pe care le realizează.
Recapitalizarea firmelor de stat prin FSDI va majora randamentele investiționale prin dividendele pe care le plătesc acționarilor.
Cel mai mare fond suveran de investiții nu se mai poate susține
Cel mai important motor de stimulare a economiei norvegiene își reduce tot mai mult turația. Creșterea fondului suveran norvegian și a veniturilor din exportul de petrol nu vor fi suficiente pentru a ține pasul cu economia ca să atingă nivelul record ale stimulentelor din anii anteriori, ceea ce înseamnă că mecanismul pentru eliminarea treptată a veniturilor din petrol se va lupta să rămână în expansiune.
Această analiză a șefului departamentului de cercetare al institutului norvegian de statistică, Torbjorn Eika, care are o experiență de 30 de ani în cadrul agenției, spune că economia celui mai mare exportator occidental de petrol are nevoie de venituri de 150 miliarde de coroane norvegiene în 2018, cu 2% mai mult față de estimarea de 138 miliarde din acest an, doar pentru a avea o execuție bugetară echilibrată.
Cum vor putea fi reduse stimulentele de creștere economică, va reprezenta o grea încercare pentru viitorul guvern rezultat după alegerile din septembrie. Coaliția actuală dintre conservatori și progresiști a injectat în economie sume record în acest an din veniturile petroliere, echivalente cu aproximativ 8% din PIB pentru a menține ritmul de dezvoltare în ciuda prăbușirii cotațiilor petroliere.
Dar chiar și politicienii au realizat că acest sprijin financiar nu poate să continue, mai ales după ce randamentul fondului suveran s-a diminuat drastic, pe fondul dobânzilor extrem de scăzute și a ieftinirii petrolului pe piețele internaționale. Guvernul, care anul trecut a efectuat prima extragere de active din fond, a propus recent înăsprirea legii cheltuielilor fiscale care reglementează cât din banii obținuți din petrol vor putea fi utilizați, scăzând pragul de la 4% pe an din valoarea fondului, la 3%.
Cu toate că „aventura petrolieră” nu s-a încheiat, nu putem să depindem de acest sector ca fiind principala forță motrice a economiei, a declarat recent ministrul Finanțelor, Siv Jensen. „Veniturile mai reduse din exploatarea petrolului vor diminua alimentarea fondului în anii următori și nu ne vom permite să creștem extragerile de bani din acesta”, a mai spus ministrul norvegian.
Dar chiar dacă prețul petrolului va crește peste estimări, cheltuielile pentru infrastructură și educație vor trebui reduse din cauza aprecierii coroanei. Aceasta din cauză că o coroană mai puternică va reduce valoarea fondului suveran, ale cărui investiții sunt făcute pe piețele externe.
Scăderea dobânzilor de pe piețele financiare la minime istorice și revenirea lentă pe creștere a economiei globale va face ca randamentul fondului suveran norvegian de investiții, care deține active de peste 900 miliarde euro, să ajungă la aproximativ 2% anual pentru următoarele trei decenii. Pentru creșterea profitului realizat de fond, o comisie guvernamentală a recomandat în octombrie 2016 creșterea ponderii acțiunilor în portofoliu.
Ministerul Finanțelor din Oslo ar trebui să mărească limita deținerilor de acțiuni la 70%, față de 60% în prezent, este concluzia unui studiu al comisiei, din care au făcut parte reprezentanți ai mediului academic, investitori și doi foști miniștri de finanțe. Decizia va aparține însă ministerului, care nu a fost întotdeauna de acord de-a lungul timpului cu recomandările făcute de comisii similare.
„O cotă mai ridicată de acțiuni va crește randamentul și contribuția la bugetul statului, dar de asemenea, va adăuga mai multă volatilitate la valoarea Fondului și un risc mai mare de depreciere a valorii pe termen lung”, este una dintre concluziile analizei. „Părerea majorității experților este că acest risc este acceptabil, cu condiția să existe voința politică și capacitatea de a se adapta politica economică la creșterea riscului asociat, atât pe termen scurt, cât și lung.“
Norvegia caută soluții pentru a crește randamentul fondului până la obiectivul propus, de 4% pe an, lucru dificil în condițiile dobânzilor scăzute de după criza financiară din 2009. Pentru prima dată de la înființarea Fondului cu 20 de ani în urmă, guvernul de la Oslo a utilizat bani din acesta pentru a acoperi deficitul provocat de veniturile în scădere din exportul de petrol, după ce prețul aurului negru s-a prăbușit în ultimii doi ani.
În istoria sa de 20 de ani, fondul și-a crescut treptat gradul de risc al plasamentelor, investind pe piața de capital din 1998, pe piețele emergente din 2000 și pe cea imobilară începând cu 2011. Toate aceste decizii au fost luate pentru a asigura posibilitatea menținerii randamentului la cote cât mai ridicate.
În prezent, structura portofoliului este de 60% în acțiuni cotate, 35% în obligațiuni și 5% investiții pe piața imobiliară. Ajustat cu rata inflației și scăzând costurile de administrare, profitul net mediu din ultimul deceniu a fost 3,43% pe an. Acesta este considerat a fi „sensibil mai redus” decât cele patru procente vizate la constituirea lui. Dacă se va păstra limitarea la 60% a ponderii acțiunilor în total active, analiștii anticipează pentru următorii 30 de ani un randament mediu și mai scăzut, de doar 2,3% pe an. n
