Interviu cu Teodor-Viorel Meleşcanu
ministrul afacerilor externe

Lumea este într-o permanentă schimbare și reinventare a modelelor de conviețuire. Care este drumul pe care România trebuie să și-l asume în contextul schimbărilor europene și globale? Din perspectiva politicii externe, care sunt riscurile pe care le are de înfruntat România în perioada următoare?
În actuala etapă, ne regăsim într-un tablou al evoluțiilor internaționale abrupt de dinamic și complex, cu factori de impredictibilitate, risc, amenințare. Pentru România, este în mod special relevant potențialul de instabilitate și chiar insecuritate din vecinătatea României, Balcanii de Vest, zona extinsă a Mării Negre, până în Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Trăim, mai cu seamă în vecinătatea noastră, un moment și un context de revigorare a instinctelor geopolitice.

Se înmulțesc tensiunile și apar zone de potențial conflict în arii geografice până nu de mult destul de calme, cel puțin în aparență – Asia de Sud-Est, America Latină, Africa și chiar Cercul Arctic. Apare riscul ca și spațiul cosmic să devină teatru al conflictelor de pe glob.
Fenomene de slăbire a securității și sustenabilității funcționării/acțiunii și chiar existenței noastre globale continuă să marcheze mediul internațional: terorismul, migrația ilegală în masă, schimbările climatice.

Suntem martorii unei contestări crescânde a ordinii internaționale consacrate și asistăm la o diluare, la incertitudini pronunțate în funcționarea acestei ordini. Scade disponibilitatea pentru acțiune în cadru multilateral – ceea ce, de exemplu, este vizibil în actuala perioadă mai ales în materie comercială. Accentul în relațiile internaționale tinde să se mute pe acțiunea bilaterală, în asociere cu o preferință pentru interacțiune și negociere între mari puteri și/sau între puteri regionale emergente. Pe de altă parte, emergența și eventual ascensiunea globală a unor puteri, dar și a unor actori regionali puternici rămâne o perspectivă neclară, marcată de incertitudini.

Globalizarea, mult timp generatoare de interconectare benefică și prosperitate, este tot mai des contestată, prin prisma unor efecte de adâncire a inegalității pe mai multe planuri. Nu în puține zone geografice și societăți apare dezamăgirea față de valorile democratice liberale, față de normele de funcționare politice și sociale consacrate. Aceste nemulțumiri sunt ușor de transformat în cauză politică pentru mișcări extremiste, populiste sau manipulări de altă natură, cu impact inclusiv în planul relațiilor dintre state.
Profilarea unui sistem multipolar care schimbă progresiv și matricea de putere economică crește potențialul unor noi actori de a exercita o influență accentuată în plan internațional. Statele care consideră că propun modele alternative viabile vor continua să își crească influența și puterea în structurile multilaterale, încercând în paralel să combată și să erodeze mecanismele actuale de guvernanță globală. Uneori chiar să le discrediteze fățiș.
Se simte nevoia și crește presiunea pentru un nou consens normativ și o adaptare a structurilor multilaterale, globale sau regionale, de cooperare – însă securizarea efortului colectiv necesar pentru a gestiona actualele provocări pare a deveni tot mai dificilă. Preferința pentru formate flexibile de cooperare va continua să crească și va accentua caracterul aglomerat, fragmentat, al peisajului instituțional global.

Există în acest context inclusiv riscul erodării acquis-urilor asociate valorilor și principiilor occidentale – mai ales că ONU, UE, OSCE se află în proces absolut necesar de reformare/reflecție de adaptare și se înregistrează presiuni crescânde pentru reformarea OMC și a FMI. UE, în același timp în care este un proiect în plină recalibrare, nu poate decât urma calea de reimpulsionare a multilateralismului.
Cu atât mai mult, sunt esențiale noile concepte precum reziliența – statală, societală, economică – sau interconectivitatea ori eliminarea zonelor gri, nereglementate, nemultilateralizate, dacă ar fi să forțez un termen.
Vorbim de reziliență când ne referim la capacitatea statelor și societăților de a menține un curs sustenabil, rezistent la șocuri/provocări, în acord cu opțiunea politică liberă a națiunilor.

În același timp, accentul UE față de vecinătate cade pe noțiunea de conectivitate sustenabilă, în unele acțiuni economice bazate pe eficiența autentică a regulilor pieței libere, pe viabilitate inclusiv fiscală, pe reciprocitate și echitate investițională în respectul normelor și regulilor.
Conectată, de asemenea, la acest cadru este și necesitatea de ștergere a zonelor gri în vecinătate, în sensul dezvoltării democratice, al prosperității, al libertății de opțiune, al efortului de reformă și construcție internă în statele din vecinătate, dar însemnă și efortul UE și al statelor membre de a menține partenerii aproape, iar concentrarea pe interconectivitate, inclusiv în sensul cooperării și alinierii economice, este parte esențială a acestui efort.

Nu în ultimul rând, trebuie să evidențiez și o altă schimbare accelerată. Tehnologia joacă un rol tot mai important în viața cotidiană, în economie, în societate, cu impact semnificativ asupra mediului politic și de securitate. În ultimii 20 de ani, am trăit modificări radicale și rapide, ale căror implicații am început să le internalizăm. Ne lipsesc însă, cel puțin în momentul de față, mijloacele pentru gestionarea adecvată, din punct de vedere politic, a relațiilor dintre actorii internaționali, a fenomenelor mai largi asociate dezvoltării tehnologice la un asemenea nivel fără precedent. Este necesar ca România să depună eforturi susținute, inclusiv în ceea ce privește educația, pentru a deveni o societate inovativă, incluzivă, deschisă spre pluralitate. Aș spune o societate predictibilă, dar nu conservatoare.

foto

O prioritate din perspectiva politicii externe este consolidarea poziției României ca membru al UE și NATO. Cum anume gândiți să fie realizată această prioritate și care ar fi pașii de urmat?
La 70 de ani de la înființarea NATO și la 15 de la aderarea României la structurile euro-atlantice, Alianța Nord-Atlantică rămâne garantul principal al securității naționale, iar țara noastră va continua să sprijine consolidarea rolului organizației în plan internațional, pe baza unei relații transatlantice solide.

Țara noastră participă la consolidarea posturii de apărare și descurajare a NATO pe flancul estic, pe teritoriul național, la Marea Neagră, cât și în Polonia și găzduiește elemente ale sistemului de apărare antirachetă. Suntem, de asemenea, recunoscuți atât pentru sprijinul pe care îl acordăm partenerilor din est (Ucraina, Republica Moldova și Georgia) și Balcanii de Vest, dar și pentru contribuțiile noastre importante la operațiile desfășurate de NATO. România se numără printre cei mai importanți contribuitori în Afganistan, fiind, de la integrarea în NATO, un contribuitor semnificativ la eforturile aliate de promovare a securității și stabilității, iar sacrificiile soldaților români în teatrele de operații stau mărturie acestui angajament ferm.

2019 este un an aniversar și din perspectivă europeană, marcând 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, care a pus bazele a ceea ce urma să devină Politica de Apărare și Securitate Comună (PSAC) a UE. La două decenii de la acel punct de referință în istoria UE, dimensiunea securitate și apărare a Uniunii este una extrem de dinamică, cu o configurație în continuă dezvoltare și modernizare. România este pe deplin angajată pentru consolidarea rolului UE în domeniu, prin implicarea atât în dezbaterile la nivel conceptual, cât și prin participarea la proiecte concrete. România a decis să se alăture PESCO încă de la crearea sa, în noiembrie 2017. În prezent, participăm la șapte proiecte, cu accent pe dezvoltarea de capabilități (în domeniul maritim și medical), securitate cibernetică și mobilitate militară. În egală măsură, am fost, în mod constant, și rămânem unul dintre contribuitorii importanți la misiunile și operațiile externe ale UE, atât în vecinătatea estică, cât și în vecinătatea sudică a continentului european.
Acordăm atenție specială avansării cooperării NATO-UE pe dosare extrem de relevante pentru actualul context de securitate, precum creșterea rezilienței partenerilor, securitatea cibernetică și combaterea dezinformării.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament