Economia este acea știință socială care pune în centrul acțiunilor sale individul și nevoile sale prin raportarea la constrângeri. Aceste constrângeri te fac nefericit, îți limitează spațiul de manevră din punct de vedere social, prin raportarea la resurse. Totodată, limitele pot fi împinse, depășite, prin intermediul cunoașterii și progresului, accesul la aceste „input-uri” fiind generate tot de stadiul de dezvoltare al economiei. În urma relației de gestionare eficace a inputuri-lor (resurse convenționale, resurse neconvenționale, tehnologie, progres) se poate atinge un anumit nivel de dezvoltare care poate conduce și la bunăstare. Economia fericirii pune în evidență relația dintre individ și societate prin raportarea la constrângeri, generate de comportamente economice proprii și împrumutate.
Economia nu analizează fericirea ca scop, ci permite asumarea unor mijloace care conduc către atingerea fericirii. Astfel, bunăstarea poate contribui la avansarea unei stări de fericire. Conviețuirea pașnică a oamenilor prin raportarea la o piață plină de mărfuri determină, de asemenea, o stare de fericire. Totodată, un stat care oferă servicii sociale cetățenilor la prețuri reduse (nivel de fiscalitate scăzut) desemnează aspecte ale fericirii respectivei comunități.
În esență, fericirea economică este o consecință a bunăstării economice, a existenței unei economii funcționale în care atribuirea bunurilor economice nu lezează interesele niciunei persoane, contribuie la maximizarea utilității economice. În aceste condiții, se poate vorbi de profit? Poate acest context societal să confere premise agenților economici de creștere a prețurilor fără să afecteze bunăstarea oamenilor?
Răspunsul ar putea consta în analiza factorilor care contribuie la formarea prețurilor în acest proces ireversibil al globalizării care, prin centrarea pe profit, conduce la polarizarea regiunilor cu efecte diferite în planul bunăstării economice.
Factorii care contribuie la formarea prețurilor sunt pe de o parte din categoria resurselor convenționale și neconvenționale și, pe de altă parte, din categoria resurselor umane. Determinarea bunăstării este o funcție de maximizare a rezultatelor din producție, de eficacitate a proceselor de distribuire și redistribuire. În acest fel, bunăstarea este o determinare a unui comportament rațional, de asumare a unor efecte utile pentru societate, de reducere a risipei. Raționalitatea economică creează premise de manifestare a fericirii prin generarea de bunăstare marginală pozitivă unei creșteri proporționale de factori de producție muncă ocupate.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament