Spre lauda mediului antreprenorial și de afaceri din România va trebui să recunoaștem că acesta a dat semnalul rememorării momentului decenal al aderării țării la Uniunea Europeană. Publicații economice și mai multe organizații de piață au organizat conferințe și dezbateri în care au analizat critic ce s-a întâmplat, îndeosebi în sectoarele economiei locale, regionale și naționale, în cei 10 ani de când România este în Uniunea Europeană. Antreprenorii și structurile de piață din România au subliniat oportunitățile valorificate, dar și cele risipite, eforturile de adaptare la mecanismele Pieței Unice, avantajele competitive ale companiilor autohtone și slăbiciunile politicilor economice și sociale din țara noastră și din Uniunea Europeană.

O concluzie care s-a desprins a fost că deși o analiză cost-beneficiu va arăta beneficiul net al aderării la Uniune, se menține percepția mediului de afaceri că guvernele și liderii politici din România ultimului deceniu par să nu fi înțeles încă modul de operare al Pieței Interne a Uniunii Europene și nu au conturat un cadru strategic adecvat prezenței noastre cât mai eficiente în construcția europeană. Motiv pentru care cred că ar fi bine să extragem învățăminte folositoare pentru o capacitate de proiectare și management realist, orientat către rezultate pozitive ale aplicării politicilor europene în România următorului deceniu (cel puțin!).

Constatăm că actualii lideri europeni (atât cei din Bruxelles, cât și din marea majoritate a statelor membre) nu se grăbesc a arăta o cale convingătoare de evoluție constructivă a Uniunii Europene. Nu o fac pentru că probabil nu știu ce, cum, cu ce/cine să propună soluții potrivite, ori nu simt datoria și responsabilitatea de a se angaja într-o restructurare a Uniunii. Sau, pur și simplu, se simt neputincioși în fața vremilor tulburi pe care le trăiește întreaga lume, zicându-și că este mai bine doar să supraviețuiască ei în această conjunctură.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament