Teoria unor
economiști care pretind că piața va rezolva toate problemele nu ia în
considerare faptul că teoria economică neoclasică suferă de multe deficiențe,
care o fac să nu reacționeze conform modelelor de laborator, aspect care se
poate întâmpla și în cazul problemei „apogeului petrolului”. Pentru a ilustra
acest lucru vom face următorul exercițiu: în prezent un baril de țiței costă
102 USD. Energia conținută într-un baril de petrol costă între 150 și 250
USD dacă vrem să o obținem din surse alternative de energie. În consecință,
piața nu va da un semnal companiilor energetice să caute surse alternative de
energie decât în momentul când prețul petrolului va ajunge la 150-250 USD pe
baril.

Odată demarată
investiția în aceste surse alternative, este posibil a fi nevoie de un interval
de circa 25-30 de ani până când ele vor putea fi implementate la scară
industrială. Pentru a putea finanța o implementare agresivă a energiilor
alternative, avem nevoie de un capital imens – și în plus de energie și materii
prime ieftine – ceea ce în mod sigur nu va fi cazul, devreme ce prețul
țițeiului va fi în jurul a 150-200 USD pe baril.

Deci în timp ce sunt necesari între 25 și 30 de ani pentru a converti economia noastră la surse alternative de energie, s-ar putea să avem mult mai puțin timp până ce producția petrolului își va atinge apogeul. Aceasta va determina ca prețul să depășească pragul de 150 de dolari pe baril, iar dacă bancherii vor aprecia că lumea a intrat într-o eră a penuriei de petrol, scumpirile vor continua, element ce va duce la o rapidă falimentare a industriei.

Vă vom prezenta
câteva evenimente care pot fi simple coincidențe sau consecințe ale vârfului de
producție a petrolului pentru câteva țări din lume:

– Statele Unite
au atins punctul maxim de producție al petrolului în 1970. La nici 3 ani
după acest eveniment, în 1973, țările membre ale OPEC se simțeau suficient de
puternice pentru a-și ridica tarifele, conducând astfel la primul șoc
petrolier. Această criză a fost de natură politică. Cu toate acestea, criza nu
ar mai fi avut loc dacă nu ar fi scăzut producția SUA.

– Fosta URSS a
atins vârful producției petroliere în 1987. Trei ani mai târziu URSS s-a
prăbușit. Multe studii au arătat că această prăbușire s-a datorat
inadaptabilității sistemului comunist la lumea reală. Este o ipoteză la care se
poate adăuga faptul că s-a atins vârful maxim de producție a petrolului.

– România a atins în anul 1986 vârful maxim de consum pentru gazele naturale (principala resursă de energie din România, spre deosebire de majoritatea țărilor, unde resursa care domină piața energetică este petrolul), care a determinat multiple măsuri de raționare a energiei, alimentelor etc. Trei ani mai târziu regimul comunist din România se destrăma.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Dumitru Chisăliţă este preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.