Începută după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, competiția dintre URSS și SUA pentru cucerirea spațiului cosmic se derulează în ritm accelerat de peste o jumătate de secol, fără ca vreuna din părți să se poată considera câștigătoare.
Lansarea în spațiul circumterestru, la 12 aprilie 1961, a primului om, Valerii Gagarin, de către sovietici a provocat reacția promptă a americanilor. Programele, „Mercury”, „Gemini” și „Apolo” au dus la „alunizarea”, la plasarea primilor oameni pe Lună, la 20 iulie 1969 și tot așa, în continuare, cei doi participanți la competiție înscriind pagini memorabile în istoria realizărilor tehnico-științifice. SUA și Rusia preconizează proiecte grandioase, sperând să-și asigure supremația în domeniu. Vine, însă, din urmă, cu viteză, și un al treilea competitor – China. Ea construiește o stațiune interplanetară – „Tiangun” (Castelul Ceresc) – și își propune ca, până în 2020, să lanseze un echipaj uman pe Lună și până în 2050 să construiască acolo o bază permanentă.
Coordonatorul activităților rusești privind investigarea spațiului extraterestru este agenția de stat „Roskosmos”. În orașul Koroliov se află un centru de pregătire a astronauților, iar lansările în spațiu au loc de pe cosmodromurile Baikonur din Kazahstan, „Vostocinâi din estul Rusiei și Plesețk din nordul Rusiei. Creată în 1958, ca urmare a lansării, de către URSS, a primului satelit artificial al pământului („Sputnik”), la 4 octombrie 1957, agenția de stat americană NASA a primit misiunea de a depăși avansul sovieticilor. Creierul activităților de profil este la Houston, iar stațiile de lansare – Cape Canaveral și Vandenberg.
Ambiționați de intențiile SUA de a se acredita ca singura superputere în spațiul cosmic, rușii doresc să nu se lase mai prejos. În programul spațial întocmit de către „Roskosmos” pentru intervalul de până în 2025 se pune accent pe crearea de module perfecționate pentru asamblarea stațiunilor interplanetare, precum și pe construcția unor tipuri de rachete super-grele, capabile să propulseze în spațiu aceste module. Este vorba despre rachetele „Angara” și „Proton” care, ca și modelul american SLS, vor putea fi utilizate în asemenea operațiuni. Dacă președintele SUA, Donald Tramp, a declarat că agenția de stat NASA are sarcina să asigure SUA poziția fruntașă în cucerirea sistemului solar, rușii își propun și ei obiective vizând Luna, planetele Marte, Venus și altele. Asemenea proiecte necesită, însă, importante eforturi financiare. Autoritățile americane au aprobat bugetul NASA de 19,5 miliarde dolari și se consideră că și guvernul Rusiei trebuie să găsească modalitățile de susținere a proiectelor Roskosmos (vezi „Kommersant”, din 28 septembrie 2017).
În timp ce în SUA, pe lângă NASA, există și o corporație privată puternică („Space X”) care efectuează cercetări cosmice, „Roskosmos” trebuie să se bazeze doar pe forțele proprii. Totuși, în 2017, corporația rusă „Energhia” și-a propus ca, fără vreo colaborare cu „Roskosmos”, să construiască o rachetă de mare putere, „Soiuz-5”, în măsură să surclaseze racheta similară, „Falkon 9”, a corporației americane „Space X”, a cărei primă treaptă se recuperează, putând fi reutilizată. Compania americană S7 Sea Launch Limited negociază deja achiziționarea a 50 rachete „Soiuz-5”, urmând ca, ulterior, să cumpere încă 35. Până la apariția rachetei „Falkon 9”, rachetele „Roskosmos” realizau jumătate din lansările comerciale mondiale, dar, ulterior, la activul rachetei americane s-au înregistrat mai multe lansări de interes comercial decât cele realizate de rachetele rusești.
Concomitent, institutele de cercetări și întreprinderile din Rusia desfășoară o intensă activitate în vederea creării unei „constelații” de sateliți de telecomunicații de joasă altitudine (GMISS) care să poată oferi servicii similare sistemelor „OneWeb” și „Space X”. Funcționarea internetului, de pildă, prin intermediul sateliților geostaționari de la altitudinea de 36.000 km este costisitoare și încetinită, în timp ce amplasarea acestora la 400-1200 km ar fi mult mai avantajoasă.
Pentru prima dată, în cursul competiției cosmice, în anul 2016, Rusia a cedat SUA și Chinei locul de lider în materie de lansări. Ele au înregistrat fiecare câte 22 lansări în spațiu, în timp ce la activul Rusiei s-au acumulat doar 19. La 1 decembrie 2016, racheta de transport „Progres MS-04” a luat foc, neputând fi plasat pe orbită. Compensând pe alt plan eșecul, la 28 ianuarie 2017, de pe cosmodromul Kuru, din Guiana franceză, a fost lansată cu succes racheta rusească „Soiuz-ST-B”, care a plasat pe orbită satelitul european de telecomunicații „EchoStar 21”. Lansarea rachetei rusești „Progress MS-05”, la 22 februarie 2017, de pe cosmodromul Baikonur, s-a încheiat fără peripeții. Făcând bilanțul pe 2017, reiese că, în comparație cu SUA, care a înregistrat 28 de lansări (NASA împreună cu „Space X”), Rusia („Roskosmos”) nu a avut decât 20, cedând, astfel, pentru al doilea an poziția de lider.
La 14 iulie 2017, de pe cosmodromul Baikonur rușii au lansat racheta „Soiuz 2.1a”, plasând pe orbită, simultan, 73 de sateliți de comunicații de mică dimensiune, din care, însă, 9 și-au ratat traiectoriile programate (vezi publicația „Lenta.ru”, din 21 decembrie 2017). Dar și în acest domeniu competiția internațională este strânsă, unul din concurenții de temut fiind India. La 15 februarie 2017, cu racheta purtătoare PSLV-XL a acesteia au fost plasați pe orbită, simultan, 104 sateliți de mici dimensiuni.
Pe lângă proiectele proprii, individuale, competitorii vizează și continuarea colaborărilor bilaterale și multilaterale, în scopul realizării unor obiective mai greu de înfăptuit de unul singur. Americanii și rușii colaborează, ca parteneri de bază, la cercetările efectuate pe Stația Spațială Internațională, la ale cărei activități participă și reprezentanți ai altor state. O mare atenție se acordă pregătirii de zboruri pe mari distanțe și pe perioade de timp mai îndelungate. La 24 noiembrie 2017, s-a încheiat experimentul ruso-american „Sirius” privind pregătirea unui zbor pe Lună a unui echipaj format din trei bărbați și trei femei. Acesta, însă, nu ridică prea multe probleme, distanța fiind mică și rămânerea în spațiu relativ scurtă, de 12-15 zile. Un zbor pe distanțe mari, de 6-12-18-24 luni, implică aspecte tehnice și biologice mai complicate care vor trebui elucidate.
Acordul privind crearea unei stațiuni orbitale circumlunare (Deep Space Gateway), încheiat la 27 septembrie 2017 între Rusia și SUA, reprezintă o etapă intermediară în vederea unor noi aselenizări și a lansării unor sonde în direcția planetei Marte. Detaliile sunt, încă, în discuție, fiind posibilă și participarea altor state (China, India, Brazilia, Africa de Sud). Pentru anul 2018, Rusia preconizează lansarea unui laborator științific spațial, multifuncțional, „Nauka”, a cărui construcție a început încă din 1995. Inițial, el va fi cuplat cu Stația Spațială Internațională, putând fi decuplat, la un moment dat, pentru a deveni stație de sine stătătoare.
Datorită situației încordate din Ucraina, a fost întreruptă producția comună ruso-ucraineană a rachetei purtătoare cu start maritim „Zenit” și, după toate probabilitățile, asamblarea finală a acesteia se va realiza prin colaborare ruso-americană. Pentru perioada 2019-2023, compania S7 Sea Launch Limited și-a programat 12 lansări cu racheta „Zenit”.
În contextul colaborărilor bi și multi-laterale din domeniul investigațiilor spațiului interplanetar, în decembrie 2017 a fost ratificat acordul ruso-chinez privind protecția tehnologiilor. Potrivit acestui acord, Rusia va putea livra Chinei motoare „RD-180” pentru rachete, pe care, până în prezent, nu le cumpăra decât SUA. Deocamdată, este vorba doar de vânzarea către China a unor produse finite, dar în perspectivă se negociază și posibilitatea transmiterii de licențe, în vederea producerii lor de către aceasta. În schimb, Rusia va putea beneficia de componente microelectronice chineze, pe care, în prezent, datorită sancțiunilor occidentale, nu-și le poate procura din alte surse.
S-au creat premise și pentru intensificarea colaborării dintre Rusia și Uniunea Europeană. La 15 martie 2017, Igor Komarov, directorul general al corporației ruse „Roskosmos”, și Johan-Dietrich Verner, directorul general al Agenției Europene pentru Astronautică, au discutat despre proiectele de colaborare în spațiul extraterestru, între care investigații pe Lună și o misiune comună, în 2020, vizând planeta Marte (vezi „Moskovskii Komsomoleț”, din 19 decembrie 2017). O primă etapă a acestei misiuni a constituit-o lansarea, cu ajutorul rachetei purtătoare rusești „Proton-M”, a satelitului orbital european „Trace Gas Orbiter (TGO) pentru studierea atmosferei planetei Marte și a modulului „Schiaparelli” pentru stabilirea tehnologiei de așezare la sol a unui modul. Urmează ca, în 2021, să fie efectuată explorarea solului planetei de către dispozitivul mobil „EczoMart” realizat în comun de către partea europeană și rusă.
Lărgindu-și spectrul colaborărilor internaționale, „Roskosmos” a încheiat un acord cu Agenția Spațială a Emiratelor Arabe Unite privind pregătirea astronauților arabi, în vederea participării lor la activități pe Stația Spațială Internațională, precum și a construirii unui „orășel marțian”, la Dubai. Rușii își îndreaptă atenția și asupra unor proiecte de colaborare cu state în curs de dezvoltare care nu dispun de tehnologii adecvate. Astfel, sunt de menționat proiecte comune, în vederea sondării de la distanță a Pământului, în privința cărora, până acum, și-au manifestat interesul Cuba, Columbia, Bolivia, Ecuador, Costa-Rica, India, Pakistan, Iran, Bahrein, Egipt, Sudan, Algeria și Coasta de Fildeș.
Cercetările și experimentarea tehnologiilor de vârf în spațiul extraterestru constituie nu numai o componentă esențială a competiției internaționale, ci și o premisă importantă a dezvoltării economiei țărilor în cauză, a îmbunătățirii condițiilor de viață a locuitorilor lor. De rezultatele unor asemenea tehnologii beneficiază, deja, în unele țări, geodezia, telecomunicațiile și medicina. „Roskosmos” are în vedere și proiecte de transmitere a unor informații de specialitate pentru uzul centralelor atomo-electrice sau a întreprinderilor interesate în utilizarea materialelor de construcție ușoare și foarte rezistente.
Unii comentatori consideră că Rusia nu depune suficiente eforturi pentru a face față competiției din domeniul explorării spațiului interplanetar, că ea merge înainte mai mult în virtutea inerției. În opinia lor, principalele realizări ale țării în domeniu s-ar explica prin bogata moștenire din timpul puterii sovietice și mai puțin prin creativitatea sau inovațiile prezentului. Se menționează, de asemenea, că, pentru a ține pasul cu competitorii, sunt necesare nu numai eforturi și contribuții științifice de vârf, ci și suport financiar corespunzător. Iar acesta din urmă, strict dependent de starea generală a economiei, nu a fost la înălțime o îndelungată perioadă de timp. Resursele precare ale economiei rusești, din perioada post-sovietică, au făcut ca un mare număr de cercetători și oameni de știință valoroși să-și caute locuri de muncă peste hotare, cu precădere în SUA și China, pentru a-și putea valorifica talentul și realiza proiectele profesionale.
Preocupați de consecințele negative ale acestei stări de lucruri asupra strategiei de menținere a Rusiei în primele rânduri ale competiției tehnologice globale, implicit a celei spațiale, guvernanții de la Moscova și-au sporit, în ultimul timp, atenția acordată sectoarelor de cercetare, luând măsuri de circumstanță, inclusiv pentru asigurarea de condiții materiale adecvate (dotări și salarii) cercetătorilor chemați să contribuie la progresul științei autohtone.
