Legătura dintre economie și olimpism e câtuși de puțin speculație. Atât jocurile olimpice (evenimentul ca atare, cu competițiile lui, care se desfășoară din patru în patru ani), cât și olimpiada (intervalul de patru ani dintre jocurile olimpice) înseamnă efort economic; dar și beneficiu? E o întrebare tot mai des însoțită de circumspecție.

JOCURILE OLIMPICE LA TÂRG 

Jocurile Olimpice de la începutul secolului XX au fost, de fapt, părți din programele unor manifestări economice – târguri internaționale – în care au fost înglobate. Asta și explică de ce câte o ediție a ținut așa mult: 14 mai-28 octombrie, Paris 1900; 1 iulie-23 noiembrie, Saint Louis 1904; 13 iulie-31 octombrie, Londra 1908. Necesitățile asocierii au fost de ordin economic: susținerea financiară. Perspectiva costurilor a determinat reticența guvernului grec față de organizarea primei ediții a Jocurilor Olimpice moderne, Atena 1896. Ediția următoare, cea pariziană, s-a bazat pe un parteneriat cu Expoziția Universală, concepută ca o prefigurare a industrie, științei, comerțului, transporturilor, culturii în secolul care începea. În 1904, Jocurile Olimpice au făcut parte din Expoziția de Mărfuri din Louisiana, dedicată centenarului dobândirii de către americani a teritoriului Louisiana de la francezi. Ediția 1908, atribuită Romei, a fost precedată de o dificultate economică insurmontabilă, provocată de o catastrofă naturală: a erupt Vezuviul, orașul Napoli a fost distrus, statul italian și-a reorientat bugetul, așa că a renunțat la organizarea Jocurilor Olimpice. Întrecerile au fost relocate la Londra. La ediția Amsterdam 1928 a apărut primul sponsor de anvergură: Coca-Cola.

JUMĂTATE DINTRE BRAZILIENI, DEZINTERESAȚI DE JOCURILE OLIMPICE 

Un sondaj prememrgător întrecerilor de la Rio arăta că 63% din cetățenii brazilieni chestionați estimau că acestea nu vor fi benefice țării; totodată, 51% dintre subiecți s-au declarat dezinteresați de eveniment. Multe construcții olimpice au pornit prin raderea unor cartiere al căror nume generic (favele) a ajuns termen internațional. Afectată a fost categoria socială cea mai săracă: 20.000 de familii strămutate. Ridicate pe terenuri curățate de locuințele precare, dotările olimpice au fost proiectate din perspectiva investitorilor imobiliari, pentru transformare în locuințe de lux și vânzare. Cea mai bună dovadă este satul olimpic (3.604 apartamente în 31 de clădiri, pe 750.000 metri pătrați), construit de companii precum cea creată de Norberto Odebrecht (condusă acum de Sergio de Souza) și cea a miliardarul Carlos Carvalho. Șapte din cele nouă baze sportive nou construite vor fi demolate sau remodelate pentru alte utilizări. De pe urma Jocurilor Olimpice rămâne și o solidă infrastructură urbană extra-sportivă: o linie nouă de metrou, trei căi rutiere exclusiv pentru autobuze, o linie centrală de tramvai, un port comercial renăscut. Calculând în euro, investiția în dezvoltarea metropolei s-a ridicat la șapte miliarde, pe când construcțiile și (re)amenajările pentru sport au costat 1,8 miliarde.

RIO 2016: 70 % INVESTIȚIE PRIVATĂ

Jocurile Olimpice Rio de Janeiro 2016 au fost lipite încă din faza pregătitoare de un veritabil complex al crizei politice și economice. Au rezultat idei preconcepute, sensibilități, suspiciuni, nemulțumiri. Au devenit stereotipe caracterizări de felul contrast între cheltuielile de organizare și starea economică a populației, prima ediție organizată în America de Sud, prima ediție fără deschidere oficiată de conducătorul statului (fals, pentru că mai fuseseră ediții deschise de consorți, de vicepreședinte, de un promotor local și chiar fără ceremonie de deschidere). Până la urmă, ediția braziliană a costat mai puțin decât se estimase. „Cele mai ieftine Jocuri Olimpice din istorie, într-o țară care de doi ani se confruntă cu una dintre cele mai mari crize economice din istoria sa”, apreciază primarul orașului Rio, Eduardo Paes. El socotește că în total s-au cheltuit 11,81 miliarde dolari (39 miliarde reali, moneda națională braziliană), cu 30% mai puțin decât se prevedea la depunerea candidaturii. Sectorul privat a contribuit cu 43% din sumă. Prin comparație, la ediția anterioară, Londra 2012, participarea privată a fost de 17%. Bazele pe care s-au desfășurat competițiile de la Rio (construite sau reamenajate) au costat 7,27 miliarde dolari (24 miliarde reali), cu contribuție particulară în proporție de 70%. La precedenta ediție latinoamericană, Mexic 1968, construirea și amenajarea bazelor sportive au costat 175.840.000 dolari. Montreal 1976 a fost ediția cu cea mai mare depășire a costurilor: 796%, adică șase miliarde dolari. Se apreciază că au fost mari deturnări de fonduri la construcții. Stadionul olimpic a rămas neterminat, fără acoperișul și turnul din pozele proiectului și de pe machetă, dar inexistente în realitate. Ediția Los Angeles 1984 a fost singura fără finanțare guvernamentală și pe deasupra cu profit: 223 milioane dolari, datorită susținerii private și folosirii multor baze existente. Noi au fost numai velodromul și bazinul de natație, construite cu bani de la McDonalds și 7Eleven. Cel mai mare succes pentru dezvoltarea orașului gazdă l-a reprezentat Barcelona 1992: investiție de 9,4 miliarde dolari (preponderent la nivel urban), profit cinci milioane dolari. Cele mai scumpe Jocuri Olimpice au fost Beijing 2008: 40 miliarde dolari, fără să provoace datorii, ci contribuind la dezvoltarea orașului pe termen lung, ceea ce a atras investitori din toată lumea.

TOKYO 2020: TAXIURI FĂRĂ ȘOFER ȘI PLĂȚI DUPĂ AMPRENTE 

Night of Tokyo Big Sight

Olimpiada care va fi celebrată în 2020 prin Jocurile Olimpice de la Tokyo a început de asemenea sub semnul unor nemulțumiri economice în sine, actualizate de nuanțe eco și patrimoniale. Un motiv e construirea stadionului olimpic: estimată întâi la trei miliarde dolari, a scăzut la 1,7 miliarde sub presiunea nemulțumirilor populare care au impus refacerea proiectului. Obiecțiile țin de faptul că, fără să aibă capacitate mai mare decât alte construcții similare (80.000 de locuri, ca stadionul olimpic de la Londra 2012), va ocupa o suprafață dublă, prin sacrificarea unor spații verzi de tradiție, grădinile dedicate împăratului Meiji (1867-1912, inițiatorul Japoniei capitaliste) și prin demolarea stadionului olimpic din 1964, considerat monument istoric.

Prefigurările tehnologice 2020 duc spre SF și tind să refacă senzațiile inovative provocate de ediția din urmă cu peste o jumătate de secol. Atunci au fost trenul pe „pernă de aer” și televiziunea prin satelit, în 2020 se anunță plăți efectuate pe bază de amprente, taxiuri fără șofer, avioane cu combustibil din alge, autobuze cu hidrogen, aparate la purtător pentru traducere simultană în și din japoneză (inclusiv în scris), ploaie de meteoriți artificială în loc de artificii.

MEDALII DIN MATERIALE RECICLATE 

medalii

La Tokyo 2020, medaliile vor fi făcute din materiale extrase din componente electronice reciclate. Istoria medaliilor olimpice este de felul ei interesantă și are o anume încărcătură economică. La Paris 1900, laureații au fost premiați în obiecte. Medalii din aur, argint și bronz au fost decernate doar la Saint Louis 1904, Londra 1908, Stockolm 1912. Apoi s-au lucrat din aliaje, fiind numai suflate. De la Los Angeles 1932, medaliații urcă pe podium, se intonează imnul național și se ridică drapelele.

NEPUTINȚE ECONOMICE ȘI BOICOTURI GEOPOLITICE 

Economicul a determinat de-a lungul timpului absențe olimpice într-o măsură mai discretă decât politicul. România nu a participat la două ediții din motive economice: Anvers 1920 – lotul de 40 de sportivi înscris inițial nu a mai plecat, pentru că nu s-au găsit fonduri; Londra 1948 – autoritățile au invocat starea economiei naționale abia ieșite din război.

Bine-cunoscute și frecvent citate pentru interferențele politico-economico-olimpice sunt boicoturile reciproce ale blocurilor „capitalist” și „comunist” de la Moscova 1980 și Los Angeles 1984. De fapt, fiecare ediție din perioada 1972-1988 a fost boicotată, existând și antedecente: Londra 1908 – Irlanda, pentru că trebuia să concureze sub drapelul britanic; Melbourne 1956, boicoturi distincte – Egipt, Irak, Liban, pentru că Marea Britanie și Franța preluaseră Canalul Suez după ce Israelul atacase Egiptul; Olanda, Spania, Elveția, ca reacție la contrarevoluția din Ungaria; China, din cauza admiterii Taiwanului în competiții; München 1972 și Montreal 1976 – aproape 30 de țări africane (amenințări și lipsă efectivă), față de prezența Africii de Sud și Rhodesiei, care practicau discriminarea rasială și a Noii Zeelande, care avea relații cu acestea; Moscova 1980 – SUA și alte 65 de țări, ca urmare a invaziei sovietice în Afganistan (sportivi din unele dintre acele țări au concurat sub drapelul Comitetului Internațional Olimpic); Los Angeles 1984 – URSS și alte 14 țări, ca răspuns la boicotul precedent; Seul 1988 – RPD Coreeană și Cuba, nemulțumite de refuzul Coreei de Sud de coorganizare cu Nordul.

ȘTIINȚA CARE VINE PRIN SPORT 

Multe ediții olimpice au rămas ca repere pentru introducerea progresului științific: Paris 1924 – primele Jocuri Olimpice transmise la radio; Los Angeles 1932 – cronometraj cu precizie de sutime de secundă și fotofinish; Berlin 1936 – prima transmisie TV live, pe ecrane în spațiul public; Londra 1948 – primele Jocuri Olimpice transmise la televizor; Roma 1960 –transmisii directe sau înregistrări prin circa 100 de canale TV; Ciudad de Mexico 1968 – primele teste antidoping și pentru determinarea sexului la femei; Montreal 1976 – transmiterea flăcării olimpice prin satelit de la Olympia la Ottawa; Seul 1988 – informatizare la cel mai înalt și larg nivel (detalii organizatorice, transmitere de informații, rezultate etc.), canale TV separate pentru fiecare sport din program, cu transmisie integrală a fiecărei competiții; Sydney 2000 – primele teste EPO (detectarea eritropoietinei).

PONDEREA LUI USAIN BOLT ÎN PIB 

Deși participarea olimpică este în nume propriu, iar clasamentele pe medalii și pe puncte sunt neoficiale, aprecierea rezultatelor se face pe ansamblul reprezentării naționale. E o judecată răspândită pentru că e ușor de urmărit și convenabilă la nevoie; e însă doar emoțională. La noi, verdictul pare clar, chit că e simplist: performanța olimpică e slabă din cauză că finanțarea e slabă. Cerința redresării și ascensiunii e îndreptată spre alocări de fonduri. O cercetare Bloomberg asociază clasamentul pe medalii de la Rio cu populația și cu PIB-ul fiecărei țări. Preponderent, România este situată în primul sfert la nivel global olimpic, din totalul de 207 participanți (206 țări și o delegație independentă), după numărul și felul medaliilor, după totalul medaliilor, după raportul dintre acest total și PIB, după raportul dintre același număr și populație. La criteriul medaliilor, în urma noastră sunt țări fără aur (Mexic, Bulgaria, India, Norvegia, Israel) și chiar cu o singură medalie, de bronz: Austria, Finlanda, Portugalia. După reflectarea PIB în numărul de medalii, cu 1,21 medalii la 100 dolari, stăm mai bine decât SUA, China, Germania, Japonia (cu ponderi sub sau puțin peste 1). Cea mai mare greutate a medaliilor olimpice în PIB se regăsește la Grenada (indice 71,38 datorită unei singure medalii, argint, Kirani James la 400 m), Jamaica (de fapt, Usain Bolt cu trei medalii de aur, indice 44,62), Bahamas (21,82), Georgia (19,66). Conform raportării medaliilor la populație, ne găsim la limita pătrimii de sus, cu un sfert de medalie la un milion de locuitori (0,23), cam la fel ca Ucraina și Israel (0,25), Tunisia (0,27), Kenia, Porto Rico, Moldova și RPD Coreeană (0,28), Polonia (0,29); în China, o medalie revine la 0,05 locuitori.

atena

LA ATENA, 12 ANI DUPĂ 

La 12 ani după Jocurile Olimpice din 2004, Complexul Olimpic din Atena (OAKA) e un imens platou de beton. Ierburi se ițesc dintre plăci pe care calci cu ochii-n jos să nu te-mpiedici în crăpături, în denivelări. Stadionul Olimpic e ignorat, într-o parte, semnalându-și prezența prin arcele care-i susțin cupola. Drumu-ntins acum e spre Palatul Sporturilor „Nikos Galis”, spre marele derby al baschetului grec și european, Panathinaikos- Olympiakos. Azi e și mai și, pentru că e meciul de retragere al lui Dimitris Diamantidis, celebru conducător de joc al lui Panatinaikos. Baschetul e singurul care mai animă complexul, cu fani zgomotoși, paznici blindați, tarabe cu suvenire, fum și miros de grătare-ncinse. Palatul olimpic e o construcție austeră, cenușie, parcă etern nefinisată, deși pentru Jocurile Olimpice a fost modernizat, fără să fie nou. Poate bizar pentru cât s-a cheltuit și după ce a rămas în urmă, pentru Atena 2004 nu s-a construit exagerat (și, cum s-a văzut ulterior, nici pentru perspectivă), ci s-a valorificat din ce era. Finanțarea organizării a fost integral guvernamentală, din bugetul investițiilor publice (4,6 miliarde dolari), depășit prin datorii.