Prolegomene

Între managementul public și centralismul „democratic” există o contradicție insurmontabilă, din cauza faptului că numirea pe criterii politice a șefilor de instituții și servicii publice încalcă toate criteriile de organizare și funcționare eficientă a administrației locale. Mai mult decât atât, aceast fenomen împiedică, în ultimă instanță, aplicarea principiilor democratice în raporturile dintre autoritățile publice și cetățeni [1]. Din perspectiva managementului public, se pune problema de a acorda mai multă putere celor care ar trebui să participe la guvernarea comunităților locale, conform expertizei lor, nu celor care guvernează conform partinității lor. Din această perspectivă, numirea de către puterea politică a șefilor de instituții și servicii deconcentrate este antidemocratică, ilicită și imorală. Dacă legea permite numirea șefilor de servicii deconcentrate, de la „centru”, aceasta nu înseamnă că procedura este, în mod automat, democratică. De pildă, numirea de către un ministru a șefilor de servicii deconcentrate la nivel teritorial nu înseamnă disiparea puterii, ci dimpotrivă o concentrare a ei; cu alte cuvinte, o politoarhie [2]. Este evident că managementul acestor servicii deconcentrate va fi influențat de deciziile cu caracter politic ale ministrului sau ale altui conducător de autoritate publică guvernamentală.
Managementul public va fi ineficient atât timp cât va se va menține principiul „centralismului democratic” de numire în funcție a șefilor de servicii deconcentrate, de către guvernanți, fără acordul celor guvernați. Deși managementul public ar trebui să permită ceea ce se numește în termeni actuali democrativitate, în fapt, el consolidează partinitatea. În primul rând, asistăm la un fenomen nedemocratic, și anume la limitarea libertății de decizie a conducătorilor de instituții deconcentrate (direcții, agenții, servicii, inspectorate), care sunt obligați să implementeze deciziile politice la nivel local; din păcate, chiar prin procedura numirii în funcție a acestor conducători se încalcă voința cetățenilor. În al doilea rând, numirea managerilor publici de către autoritățile politico-administrative încalcă un principiu fundamental al managementului, și anume, specializarea în funcție, profesionalismul; cel mai grav exemplu este numirea unor persoane care nu au studii de specialitate în domeniul pe care trebuie să-l coordoneze și nici expertiza necesară, ori nu au absolvit programe de formare specializată sau nu susțin concurs de verificare a cunoștințelor, așa cum se cere în toate cazurile pentru ocuparea unei funcții publice etc. În al treilea rînd, ceea ce este licit în politică (subordonarea față de partid), este ilicit în managementul public, pentru faptul că managerul numit, va respecta ordinele ministrului care l-a numit, în loc să execute strict legea [3].
Deși sistemul politic susține, la nivel declarativ, că scopul managerilor publici este adoptarea unor decizii conforme cu interesele cetățenilor, în fapt, aceștia n-au nicio posibilitate de a interveni în managementul serviciilor și instituțiilor publice. Deciziile managerilor publici sunt influențate de interesele politice ale șefilor autorităților centrale, exprimate prin ordine, instrucțiuni, circulare, avize sau dispoziții verbale directe, date conducătorilor de instituții și serviciilor publice deconcentrate.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament