Este, într-adevăr, o mare onoare pentru mine să țin prelegerea Tommaso Padoa-Schioppa în cadrul Forumului Economic de la Bruxelles de anul acesta. Atunci când mă gândesc la măreția lui Tommaso și văd lista de vorbitori distinși anteriori, nu pot să nu îmi pun întrebarea „de ce eu?!”. Nu am reușit niciodată să îl cunosc pe Tommaso la nivel personal, de vreme ce atunci când acesta era ocupat să rezolve problemele economice ale Italiei sau să clădească uniunea monetară a Europei cu o mare viziune spre viitor, eu eram blocat în ungherul meu tihnit de la Universitatea LSE încercând să înțeleg șomajul și dificultatea puse de acestea fără muncă. Dar am participat o dată la o conferință în Italia unde formidabilul Franco Modigliani a fost atracția principală și îmi aduc aminte că acesta a susținut în fața organizatorilor că singurul motiv pentru care a fost de acord să vină a fost reprezentat de faptul că Tommaso Padoa-Schioppa avea să fie prezent, și cu toate acestea nu a fost!

Acest om trebuie să fie minunat, m-am gândit; așa și era. Tommaso este unul dintre acei mari europeni în rând cu Robert Schuman și contemporanii săi, care l-au inclus în mod incidental pe Winston Churchill, care în 1946 a dorit înființarea Statelor Unite ale Europei, iar noi îi datorăm acestuia toată strădania care a dus la crearea monedei euro și a Băncii Centrale Europene. Preocuparea sa a fost să rezolve problema „cvartetului inconsistent” printr-o politică monetară comună în ciuda problemelor inițiale de început pe care le știm cu toții – iar noi, grecii, mai bine decât alții, presupun – cred că am rezolvat-o.
Pentru prezentarea de astăzi, preiau ștafeta de la prezentarea de anul trecut a președintelui Juncker, care ne-a spus că ieșind din criza financiară, am făcut ca „locurile de muncă și dezvoltarea să fie prioritatea numărul 1 în Europa” și că trebuie să ne asigurăm că „toată lumea are de câștigat de pe urma recuperării noastre”. Ni se amintește că aceasta a fost o temă apropiată inimii lui Tommaso, așa cum ar trebui să fie pentru toți europenii. Aceasta este tema mea de astăzi.

Munca îmbracă multe forme, de la munca pe piața muncii pentru o remunerație, la „producția în gospodărie”, munca neplătită a milioane de oameni care oferă servicii gratuite familiei și prietenilor. Lucrurile pe care le facem la muncă se schimbă tot timpul. Care este cauza schimbării și la ce trebuie să ne așteptăm de la muncă în viitor?

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Christopher A. Pissarides este șef de catedră în economie la London School of Economics, profesor de studii europene la Universitatea LSE din Cipru și copreședinte al Institutului pentru Viitorul Muncii, Londra.