Tematica pusă pe tapet zilele acestea pare a fi alta, deși eterna și fascinanta noastră provocare e gestionarea lichidității. Nu discutăm aici de faptul că atunci când banca centrală cumpără valută pune lei pe piață și ia lichiditatea de acolo când vinde monedă străină, acest mecanism pare să-l fi înțeles aproape toți analiștii.

Haideți să ne reamintim vorbele – din 1867 – ale lui Eugeniu Carada: „Criza noastră financiară nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua și nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepțiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerțul și industria țării sunt în decădere. Vom îmbunătăți finanțele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole și comerciale, care să ridice comerțul, industria, agricultura; să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private, precum și a lucrărilor publice ale Statului și ale județelor. Fără un comerț, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicare și institute de credit, acelea nu pot prospera. A constitui dar creditul, a completa sistema noastră de șosele este mijlocul cel mai bun de a înlesni producerea, de a efteni exportarea productelor noastre. Cu acest mod de viață dat agriculturii și industriei noastre, vom mări avuția particulară, și prin aceasta chiar vom înmulți și resursele tezaurului public”.

Am reținut de la Carada care ar fi cauzele crizei. Impozitele rele și nedrepte fac să nu se mărească avuția particulară, și, implicit, să nu se înmulțească „resursele tezaurului public”.
De unde ar trebui început? De la ratele implicite de taxare. La aceste niveluri ar trebui să scadă taxele pentru a nu se mai face evaziune. Ba chiar e indicat ca impunerile fiscale să se situeze sub respectivul prag critic pentru a se încasa mai mult decât s-a estimat, fiindcă astfel mediul economic ar fi stimulat.

Mai important este de văzut, însă, ce se întâmplă când lichiditatea nu e utilizată pentru a impulsiona creditului în domeniile direct productive, acela despre care Eugeniu Carada spunea că trebuie „să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private”. În acel caz, banii se duc spre piața imobiliară ca să profite de prețurile încă mici, dacă nu cumva se mărginesc să arbitreze diferențialul de dobândă.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament