Cantitatea de gaze importate în luna ianuarie 2017, aproape s-a triplat față de aceeași lună a anului precedent

Date:

Importurile de gaze naturale au crescut substanțial în luna ianuarie a acestui an, față de aceeași lună a anului precedent, pe fondul temperaturilor mult mai scăzute.

În luna ianuarie 2017, România a importat 281.200 tone echivalent petrol (tep), gaze naturale utilizabile, cu 271,5% (205.500 tep) mai mare față de cea importată în perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Producția internă de gaze naturale a totalizat, în prima lună a anului, 742.000 tep, fiind cu 1.200 tep (0,2%) peste cea din ianuarie 2016.

Producția anuală de gaze naturale este de așteptat să scadă gradual, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 — 2030, se arată în proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului Energiei.

Documentul menționează că producția de gaze naturale va scădea, după care va atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producției din Marea Neagră, până la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050. Scenariile care prevăd o diminuare drastică a prețului iau în considerare o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Eficienta Energetică în viața oamenilor din perspectiva anilor 2050

Într-o lume din ce în ce mai limitată în...

Acționarii One United Properties au aprobat plata unui dividend în valoare de 75,9 milioane de lei pentru anul financiar 2023

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator...

Peste o mie de joburi remote disponibile în industria tech

Startup-ul inovator nPloy din Europa Centrală și de Est...